Francmasoni („masoni eliberati, emancipati”). Breasla constructorilor a reprezentat inca din antichitate, un colegiu sacerdotal „aristocratic” datorita cunostintelor operativ in construirea templelor.Apoi, in evul mediu, constructorii si arhitectii marilor catedrale si el palatelor cele mai impunatoare ale Europei au primit numeroase privilegii: scutiri de taxe, permis ede libera trecere, tribunale speciale. Protectorii si comandatarii principali ai lor au fost, in principal, Templierii.Trecerea de la operativ la speculativ s-a facut firesc, ordinul initiatic prelund din concretetea construirii templului, ca o casa a Domnului si imaginand in planul spiritual o constructie a unei lumi mai bune, mai aproape de cea Initila. Astfel, prin munca, slefuire individuala se putea ajunge la finalizarea unui Templu ideal universal si infinit.Dupa condamnarea Templierilor in 1314, multi urmasi ai ordinului condus de Jacques de Molay au gasit adapost in breasla si au influentat fara doar si poate „filosofia, mistica si politica” a ceea ce va deveni, ulterior Francmasoneria. Urme ale esoterismului templier sunt vizibile in riturile de perfectionare, mai ales in „Ritul Scotian, Antic si Acceptat”.
Organizarea speculativa a avut loc in Anglia, unde „constructorii” formau grupari influente si bogate, beneficiind de protectia si binevointa suveranilor. Membrilor accepati si trecuti printr-o initiere l-i se cerea sa pastreze secretul asupra ritului si respectarea „landmarks-urilor” (set de reguli si articole esentiale ale ordinului) Cand, spre sfarsitul sec al XVI-lea, criza economica si tulburarea ordinii politice au imputinat comenzile adresate „constructorilor”, maestrii ordinului au acceptat sa initieze si „frati” care nu erau de meserie! O influenta covarsitoare la primirea in breasla a masonilor acceptati, au rozacrucienii lui Robert Fludd. Discipolul sau, alchimistul Elias Ashmole (1617-1692) fuusese admis ca frate acceptat si si-a infiintat o loja din care faceau parte ilustrii teologi, savanti, astrologi, alchimisti, mistici, dar si aristocrati cu „greutate” la Curte. Scopul lor a fost „Construirea Casei lui Solomon, templu ideal al artelor si stiintelor”. Foarte curand, rozacrucienii au modificat si imbogatit ritualurile de initiere in francmasonerie. Initial, „breasla cioplitorilor in piatra”, nu avea decat un grad- calfa! Ucenicii nu faceau parte din „fratie”, iar maestrul nu era decat o calfa a carei indatorie era conducerea unui santier!
Dupa ce rozacrucienii au devenit „inima si motorul” masoneriei speculative au aparut alte doua grade: ucenic – aspirant binevoitor dar aflat in negura ignorantei si a necunoasterii si maestru la a carei initiere se punea in scena mitul lui Hiram care era seful santierului Templului lui Solomon, iar simbolic devenea cel care punea in practica planul Marelui Arhitect, constructorul sef al Templului Ideal, al Ierusalimului Ceresc pe Pamant. Ulterior au aparut si alte trepte initiatice care au preluat simbolismul ordinelor cavaleresti, mai ales pe cel al Templierilor care isi gasisera refugiul in Scotia sub protectoratul regelui Robert I, primul monarh independent recunosctut de Anglia.
Desi ostilitatea dintre catolici si protesatnti capata adeseori caractere belicoase, in noua masonerie speculativa isi puteau gasi loc „fratii” indiferent de cult. Pe 24 iunie 1717, patru loji din Londra se unesc in Marea Loja. „Constitutiile” sale plasmuite de Andersen, au fost publicate in 1723 si au devenit carta majoritatii lojelor din lumea intreaga. Pastrand doar trei grade de initiere: ucenic, calfa si maestru, Andersen isi imparte textele in doua directii principale: istoria fabuloasa a ordinului „Masonry” de la inceputul lumii si pana la sfarsitul ei si ratiunea de a fi a acestei societati in care „fratii” practica „religia cu care toti oamenii sunt de acord”. Principalele virtuti ale masonului, erau: dragostea frateasca „care este temelia si cheia de bolta a Templului, dar si cimentul si gloria acestei vechi fratii!” Astfel, masoneria isi deschidea portile tuturor celor care credeau in Dumnezeu, indifernet de forma religiei practicate, care doreau sa serveasca si sa ajute la construirea unei lumi bazate pe morala, dreptate si iubire frateasca.
Dupa victoria lui Wilhem de Orania miscarea care a urmarit transformarea francmasoneriei intr-o institurie filantropica si loiala suveranului, a castigat din ce in ce mai mult teren, astfel incat Marea Loja s-a alipit firesc de famila regala dvenind la nivelul cel mai inalt „un grup de gentlemani aflati in slujba Coroanei.”
Gradele superioare, lasate oficial deoparte, au fost pastrate in lojile partizane dinastiei Stuart, invinse de a Doua Revolutie (1668). Dupa victoria definitiva asupra iacobitilor, cand „catolicismul a apus in Marea Britanie”, Marea Loja si-a impus programa, la care au aderat ulterior toate lojile masonice din lume, chiar spunandu-se ca regularitatea unei loji este data de recunoasterea „Lojei Mama” de la Londra, insa inaltele grade pline de simbolism, magie si ezoterism au reusit sa se impuna ca „o universitate masonica” si reunite sub numele de francmasonerie scotiana si-au ocupat locul definitiv in „aceasta fratie a liberatatii si tolerantei umane”.
Masoneria in Franta si expansiunea gradelor inalte.
Aceasta societate initiatica patrunde in Franta in 1730 si cunoscand o rapida inflorire devine curand o pepiniera a desavarsirii umanismului la care adera atata aristocratii cat si burghezii maguliti ca pot fi astfel „la fel de nobili ca cei cu sange albastru”. In ciuda ostilitatii bisercii catolice care nu privea cu ochi buni „acest cal troian al protestantismului britanic”, concretizat chiar de o bula papala data de Clement al XII-lea, in 1738, parlamentul si justitia regala nu se constituie in adversarii masoneriei. Insa francmasoneria franceza se va confrunta cu o profunda criza morala. Desii numarul adeptilor crestea necontenit, calitatea morala si mistica a „fratilor” lasa de dorit, multi dintre ei fiind interesati doar de petrecerile care incheiaiu sesiunile lojelor. Vocea cea mai autorizata care a combatut „mediocritatea in care risca sa se cufunde acest inalt ordin” i-a apartinut cavalerului Michel de Ramsay. Nascut in Scotia, influentat de „rafinamentul simbolismului cavaleresc si mai ales de profunzimea si lumina invataturilor Ordinului Templului transmis prin Charta Transmisionis, redactata de urmasul lui Jacques de Molay, Marcus Larmenius, a incercat sa promoveze initial un proiect de reforma in masoneria engleza. Fiind insa catolic, Ramsay nu a fost acceptat de Marea Loja adanc influentata de protestantii invingatori. Astfel ca el s-a hotarat sa se intalneasca cu „fratii” francezi. In 1736 a rostit un discurs inflacarat care a readus in prim plan, „Univesitatea Masonica, adica gradele inalte. Iata ce spunea cavalerul Ramsay: „Telul nostru unic este reuniunea spiritelor si a inimilor pentru a le face sa fie mai bune si formarea de-a lungul timpului a unei natiuni spirituale in care, fara derogarea de la diversele sarcini impuse de diferenta dintre state, se va crea un popor nou, care, tinand de mai multe naturi, le va cimenta oarecum pe toate prin liantii virtutii, stiintei si prin cunoasterea planului lui Dumnezeu pentru oameni”. In cea de-a doua parte a discursului, el a vorbit despre diferitele ordine cavaleresti, initiatice si conectate la vointa lui Dumnezeu pe pamant, fapt ce a condus la o rapida asimilare a doctrinelor inalte ale francmasonerie scotiene.
Dupa 1740 s-au dezvoltat gradele inalte, dezavoate de „masoneria albastra” tributara crezului ca sunt suficiente gradele „operative”: ucenic, calfa, maestru. Scopul initierii prin mai multe grade era redescoperirea „cuvantului pierdut”, numele secret soptit de Dumnezeu creatiei sale in momentul nasterii omului „ dupa chipul si asemanarea Sa”. Prelund ezoterismul cavalerilor templieri si mistica christica a rozacrucienilor francmasonii scotieni au perfectionat Ritul Scotian Antic si Acceptat in 1762. Insa masoneria a fost modelata si de alte curente de gandire instituind ritualuri speciale, grade diferite si ierarhii specifice: Ritul de York, Ritul Scotian Rectificat,etc.
In 1773 s-a infiinta Marele Orient, care a reunit majoritatea lojilor primului grad, iar inaltele grade ale masoneriei scotiene s-au unificat intr-un Consiliu Suprem, care recunoscand primele trei grade ale masoneriei albastre, adauga prin riturile de perfectionare alte 30 de grade.
Masoneria se adminstreaza independent indiferent de teritoriu unde se organizeaza cu conditia sa fie regulara, adica recunoscuta de Marea Loja, astfel Marile Loji nationale respecta ordinea politica statelor insa principial exista o singura Francmasonerie Universala pentru ca oamnenii indiferent de nationalitate apartin aceluiasi popor-umanitatea. In unele tari exista mai multe Mari Loji formand obedinte diferite.
Loja de forma dreptunghiulara reprezinta calea care duce de la Occident spre Orient, adica inspre Rasarit, spre Lumina. Intrarea este localizata in Occident, sediul Venerabilul in Orient, partea dreapta in sud, partea stanga in nord. Plafonul templului, in forma de bolta reprezinta cerul instelat. Loja este ilustararea cosmosului: „Lungimea Templului merge de la Occident la Orient, latimea de la septetrion la sud, inaltimea de la nadir la zenit”
Concluzia la care ajunge adeptul trecand prin initierile succesive este urmatoarea: „fiind o piatra bruta, primind lumina care-l transforma in ucenic, muncind si intelegand, devine calfa, pentru ca mai apoi slefuindu-se prin vointa sa ajunga maestru, adica o piatra cubica, taiata in mod armonios ca sa se poata integra armonios in Marea Constructie care este Templul lui Dumnezeu pe Pamant.
Intr-un anumit sens, Francmasoneria urmareste principiile alchimiei spirituale. Profanul este materia prima. In cabinetul de reflectie se afla o masa, un taburet, un pupitru, un vas cu apa, paine, doua cupe, una plina cu sulf, ata cu sare. Peretii acestei camarute zugravite in negru sunt plini de simboluri: o coasa, o clepsidra, un cocos si cuvantul V.I.T.R.IO.L. Candidatul inchis in acest mormant trebuie sa constietizeze ca trebuie sa isi omaore in el toate imperfectiunile, trebuie sa se lepede de intuneric ca mai apoi sa renasca intr-o Lumina Noua s ase transforme din Cupru in Aur! Ca intr-un cuptor alchimic candidatul traieste in prima initiere conditia primordiala a oricarei generari: „ Intunericul se ingroasa, negrul putrefactiei, apoii zorii se ivesc (Piatra la Alb) pentru ca flacara sa izbugneasca in toata forta si splendoarea sa (Piatra la Rosu). Cocosul este reprezentarea antica a lui Mercur,avem deja sarea si sulful iar cuvantul V.I.T.R.I.O.L este prescurtarea crezului alchimic: Visita Interiora Terae Rectificando Invenies Occultum Lapidem („Viziteaza interiorul pamantului si prin rectificare vei gasi piatra ascunsa”)
Initierea continua prin „despuierea profanului de toate metalele sale”, intrucat tot ce insemana metal, cutit, bani, bijuterii sunt accesorii artificiale adugate starii naturale, apoi i se dezveleste pieptul ca semn de sinceritate si loialitate si gamba dreapta ca simbol al umilintei, i se scoate gheata stanga ca semn al respectului si i se trece in jurul gatului un lat care arata precaritatea legaturilor acestuia cu lumea profana.
Apoi, candidatul trebuie sa raspund in scris la trei intrebari:
1. Ce-i datoreaza omul lui Dumnezeu?
2. Ce-si datoreaza omul siesi?
3. Ce le datoreaza omul celorlati?
Urmeaza scrierea propriului testament, profanul este legat la ochi pana cand va primi lumina. La sfarsitul probelor neofitul isi va scrie juramantul in numele Marelui Arhitect si apoi ii va da foc ca o pecteluire asupra celor patru elemente constitutive ale universului mare si mic:
Pamant-hartie
Apa-cerneala
Aer- Rostirea juramamntului
Foc-arderea hartiei
In momentul primirii luminii masonice, cand neofitului i se dezleaga legatura de pe ochi, ceilati initiati isi indreapta spadele stralucitoiare spre inima lui in scopul de a concentra toate energiile benefice spre noul lor frate.
In initierea la gradul de maestru, candidatul retraieste simbolic legenda lui Hiram intr-o psiho-drama care il leaga misterios de personajul biblic. Dupa unii exegeti ai masoneriei, acest ritual a fost introdus de catre rozacrucieni prin secolul al XVII-lea. El este „ranit” de rigla, apoi de „echer” si in cele din urma „ucis” cu ciocanul d elemn cu doua capete. Dupa moarte si descompunere Hiram-candidatul reinvie. Intelesurile acestei parabole sunt pe de-o parte lupta intre rau si bine, eroul invins de o putere malefica invie apoi transfigurat si glorios. Pe de alta parte psihodrama contine si o legenda astronomica. Hiram este Osiris, Soarele, planta care i-a crescut pe mormant, Acacia reprezinta vegetatia reinnoita prin puterea lui Ra. Natura, Isis este parasita de sotul ei, Soarele coborat in mormant. Masonii isi mai spun si „copiii vaduvei” in periada in care nopatea e mai lunga decat ziua si „copiii luminii”, cand Osiris revine la viata.Asadar masonii sunt si copiii tenebrelor dar si ai luminii, insa se manifesta doar ca adevarati fii ai Soarelui Binefacator.
Poate cea mai profund interpretare este cea alchimica. Moartea lui Hiram, purefactia este indispensabila materiei prime pentru a transcede. Cei trei breslasi invidiosi care-l ranesc si ucid pe Hiram, de fapt il elibereaza de planurile profane ale fizicului, mentalului si materialului, el inviind in lumea eterna a addevarului, devenind cu adevarat Maestru. Pentru masoni, moartea lui Hiram, Osiris sau Iisus nu reprezinta distrugerea fiintei ci reinnoirea ei, metamorfoza prin care omul „sacrifindu-si umanul il descopera de Dumnezeul din el!”
J. Boucher scrie: „Patria masonului este Pamantul intreg si nu numai locul unde s-a nascut, sau colectivitatea unde s-a dezvoltat”, iar dupa „Constitutiile lui Andersen, masoneria se supune unei singure religii – cea in care se inteleg toti oamenii, iar bunii masoni ”isi traiesc viata sub acelasi cer, pe acelasi pamant in care toti oamenii sunt frati si fii aceluiasi Mare Dumnezeu”. Iar O.Wirth spune: „Nu veti afla in masonerie decat ce veti fi aflat in voi insiva!”
Avand in constiinte exemplele lui Iisus, Osiris sau Jaques de Molay, masonii de grad inalt invata ca binefacatorii omenirii sunt primii pe care omenirea ii va sacrifica!
Si acum, sa revenim la directiile de gandire si actiune ale celor trei abordari masonice.
