ERATA

Cand am asezat capitolele, am uitat sa-l introduc pe cel referitor la masoneria laica, asa ca il postez aici, asadar, pentru o lectura coerenta, dupa capitolul referitor la francmasoneria deista, vine acesta. Multumesc pentru intelegere, si scuze pentru inconveninetul din lectura.

Francmasoneria laica

In 1773, la Paris se infiinteaza Marele Orient. Pastrand structura lojelor albastre, masonii Marelui Orient se distanteaza ireversibil de restul structurilor masonice prin respingerea Bibliei, sau a oricarei carti sfinte, si mai ales prin directia politica, revolutionara, republicana si anti-religioasa. Multi istorici afirma, cu mai mult sau mai putine dovezi, ca aceasta entitate masonica este continuatoare directilor teologului bavarez Adam Weishaupt. Fondatorul Iluminatilor din Bavaria, despre care voi pomeni in paginile urmatoare.
Marele Orient nu se considera regular, ci isi afirma cu o oarecare mandrie „iregularitatea”. Miscare masonica in carca careia se pun, de regula toate manifestarile anti-masonice. Celebrele tirade ale lui Leo Taxil denunta anticleralismul si antimonarhismul masonilor laici. Istoria demonstreaza, ca intr-o oarecare masura, acest tip de francmasonerie „lucreaza foarte eficient pe orizontala”, ea fiind autoarea revolutiei Franceze, dar si a Terorii, co-autoarea independentei Statelor Unite, dar si prezervatoarea doctrinei iluminatilor care au condus la aparitia socialismului si a comunismului.

Cuvant inainte

Am vrut sa ofer tuturor celor interesati despre subiect, o viziune obiectiva, detasata de patimi si preconceptii.Am postat materialele care vor face obiectul unei brosuri destinate tiparului, in speranta ca voi putea aduce putina lumina acolo unde, de regula, anumite interese, prefera mai degraba, umbra si intunericul.
Astfel, am impartit in cateva capitole aceasta foarte lapidara istoria a Francmasoneriei pe care le-am asezat intr-o ordine cursiva. Sper ca la sfasitul lecturii sa fiti mai informati, caci doar cunoasterea adevarului ne poate face, cu adevarat, LIBERI!

bibliografie

Serge Hutin, Societatile Secrete, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Serge Hutin, Guvernantii din Umbra, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Rene Gruosset, Istoria Secreta a Cruciadelor, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Evanghelia Eseniana, colectia Orizonturi Spirutuale, Editura Orfeu 2000

Albert Pike, Morala si Dogma Ritului Scotian Antic si Acceptat al Francmasoneriei, colectia initieri, Editura Herald

Joshep Fort Newton, Constructorii, o cercetare a istoriei si filozofiei masoneriei, colectia initieri, Editura Herald

Charles W.Leadbeater, Francamasoneria, colectia rituri si initieri, Editura Herald

Christopher Knight & Robert Lomas, Al doilea Mesia Templierii, Giulgiul din Torino si Marele Secret al Masoneriei, colectia Confluente, Editura Aquila’93

Christopher Knight & Robert Lomas, Secretul lui Hiram, colectia Confluente, Editura Aquila’93

Gelu Voican, Rene Guenon, Editura Georgiana.

Radu Comanescu, Ion Bazgan, Francamsoneria Razboaiele Fiilor Luminii, Regia autonoma Monitorul Oficial.

Jerome Rousse-Lacordaire, B.A.-BA Antimaconnisme, Editura Pardes

Dan Berindei, Romanii si Francmasoneria, Editura Tesu.

Petre Dogaru, Casa Regala, femeile fatale, masoneria si dictatorii secolului XX, Aldopress

Florin Horvath, 125 de ani de lumini si umbre in francmasoneria romaneasca, Editura Delta III Bucuresti.

Paul Sedir, Istoria Ordinului Rosicrucian, Editura Antet.

Stefan Masu, Rozicrucienii sunt printre noi, Editura Phobos

Pierre-Andre Taguieff, Iluminatii, Esotersim, Teoria Complotului, Extremism, editura Rao.

Ordine para-masonice

Spre final, as vrea sa va aduc in atentie alte ordine para-masonice sau doar initiatice care interfereaza inerent si cu obedientele francmasonice.

Ordinul Martinist

Celebrul esoterist si ocultist Papus, inspirat de un renumit teosof al sec al XVIII-lea, Loius Claude de Saint-Martin, cunoscut ca Filosoful Necunoscut, infiinteaza Ordinul Martinist. I se alatura o ilustra pleiada de initiati precum Stanislas de Guaita, Paul Sedir, Chaboseau, Chamuel si alti mari esoteristi parizieni. Structura ordinului avea trei grade: membru asociat, initiat si superior necunoscut. Pana la moartea sa din 1916, Papus a infiinta peste 160 de loji in Europa si Americi. Astazi, in lume exista mai multe ordine martiniste ca Ordinul Martinist-Martinezist (operativ, axat pe ocultism prin ritualul lui Martinez de Pasqually, Ordinul Martinist, continuator al liniei initiale, adica meditatia launtrica, rugaciunea activa si mai ales La Voie Cardiaque (calea inimii), Ordinul Martinist al Alesilor Coen ( teurgic, alchimic si cu operatiuni si invocari din Inalta Magie).

Ordinul Rosicrucian

• Tovărăşia Rosicruciană (Asociaţia Misticilor Creştini) (RF) a fost fondată de danezul Carl Louis von Grasshof (Max Heindel) [1865-1919], între 1908-1911. Nesusţinând că acest grup este descendentul frăţiei rosicruciene originare, Heindel a aplicat termenul «tovărăşie» pentru a marca faptul că ei au fost mai degrabă inspiraţi de fraternitatea originară. Totuşi, el a susţinut povestea unei iniţieri personale, care s-ar fi petrecut pe un munte în Germania. Heindel a postulat în continuare că RF trebuie să pregătească venirea ordinului adevărat şi originar. Învăţătura RF este în principal bazată pe scrierile lui Heindel, care a fost el însuşi influenţat de studiile sale timpurii de teosofie şi antroposofie. El a fost chiar elev al creatorului yugoslav/austriac al antroposofiei, «rosicrucianul» dr. Rudolf Steiner [1861-1925]. Aşa-numitele «tabele rosicruciene de case şi efemeride» sunt un produs al mişcării lui Heindel, deoarece astrologia este parte a învăţăturilor lor. Periodicul lor se numeşte «Raze ale Rozei Cruci». RF a publicat de asemeni câteva cărţi, incluzând operele lui Heindel şi marea sa operă numită Concepţia cosmică rosicruciană. RF nu lucrează în loji, ci se organizează în biserici şi seamănă mai mult cu o religie decât cu un ordin. Există puţine criterii pentru a deveni membru, de exemplu nu admit hipnotizori, ghicitori şi astrologi profesionişti. Cartierul lor general era în Seattle, dar s-a mutat mai târziu la Oceanside, California, unde există şi în prezent.

• Lectorium Rosicrucianum (Şcoala Internaţională a Rozei Cruce de Aur) (LR) a fost fondată de Jan van Rijckenborgh (numele adevărat: Jan Leene, alias John Twine [=Geamăn, n.t.]) [1896-1968] şi fratele său Z.W. Leene [1892-1938]. Ei şi-au început munca în 1924 cu Het Rozekruisers Genootschap, o ramură olandeză a Tovărăşiei Rosicruciene. În 1936 s-au despărţit şi au mers pe cont propriu, au promovat o activitate ştearsă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi au fondat în mod oficial Lectorium-ul în 1945. Atât Catharose de Petri (H. Stok-Huizer) [1902-1990] cât şi Jan van Rijckenborg au fost Mari Maeştri în acelaşi timp. Totuşi, după moarte lui van Rijckenborgh în 1968, Catharose de Petri a rămas în funcţie până a murit şi ea şi, după aceasta, LR nu a mai numit nici un Mare Maestru, ci operează sub direcţia unui colectiv de 13 (Directoratul Spiritual Internaţional al Celor 13). LR se consideră drept manifestarea modernă a tradiţiilor gnostice şi catare, menţinând scopul originar care a fost odinioară cauza unor manifestări ca teosofia şi francmasoneria. Învăţăturile lor par foarte devoţionale şi pot fi în mod sigur definite ca religioase, chiar creştine. Mai mult, acest grup nu practică ritualuri şi se distanţează de alte practici oculte obişnuite. Membrii ar trebui să trăiască prin câteva virtuţi, iar afiliaţia la alte ordine este trecută cu vederea. Unul dintre membrii săi cei mai proeminenţi este Joost R. Ritman fondatorul/cel care a colectat Bibliotheca Philosophica Hermetica din Amsterdam. Se zvoneşte că membrii familiei regale olandeze sunt iniţiaţi ai Lectorium-ului. LR publică un periodic trimestrial numit «Pentagrama» (numit mai înainte «Piatra Unghiulară»), ca şi cărţi ale fondatorilor săi. Cartierul lor general se află încă în Olanda şi creşte rapid; au cel puţin 15 000 de aderenţi, incluzând ramurile mondiale.

• Ordinul Templului Rozei Cruci (OTRC) a fost fondat la Londra, în 1912, de d-na Annie Besant [1847-1933], d-na Marie Russak (Hotchener) şi dl. H. Wedgwood. Membrii acestui ordin au constat mai ales din teosofi şi comasoni (Le Droit Humain), deoarece şefii lor erau de asemenea activi în aceste grupuri. Ei lucrau cu magie ceremonială transcendentală, şi susţineau că reprezintă templierii şi rosicrucianismul (pe care le vedeau legate îndeaproape). Învăţăturile lor pot fi privite ca teosofie prezentată într-un cadru rosicrucian. OTRC nu era numai un ordin doctrinar, ci erau de asemenea angajaţi în unele activităţi culturale. Ordinul nu a fost prea răspândit, deşi au avut, de exemplu, o ramură norvegiană în 1914. Se pare că ordinul s-ar fi dizolvat în jur de 1918.

• Tovărăşia Rosicrucienilor Corona (CFR) a fost creată în aproape acelaşi timp cu închiderea OTRC. Un fost membru al OTRC a fondat acest ordin împreună cu un anume «Frater Aurelius», autor al câtorva eseuri ezoterice. Este poate interesant că au creat aşa-numitul Nou Teatru Rosicrucian din Christenchurch, Hampshire, care a fost condus printre alţii de fiica lui Annie Besant, Mabel Besant Scott. În acest forum fondatorul Wicca (mişcarea modernă vrăjitorie) dl. Gerald Gardner [1884-1964], susţine că a întâlnit pentru prima oară Wicca (sau mai degrabă sursele ei), spre sfârşitul anilor 1930. Gardner era de asemeni iniţiat al comasoneriei, ca mulţi alţi membri ai CFR şi OTRC. Pe lângă Mabel Scott Besant, Teatrul era condus de George Arthur Sullivan, care a fost printre altele mentorul ocult al lui Peter Cady (unul dintre fondatorii Societăţii Findhorn). Nu se mai ştie prea mult despre soarta ulterioară a acestui grup excentric, dar se pare că CFR nu a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial.

• Societas Rosicruciana in Anglia (SRIA) fondată în jurul anilor 1860-1865 de către francmasonul Robert Wentworth Little [1840-1878]. El susţinea că a întâlnit câteva «documente rosicruciene» derivând de la adevăratul şi augustul ordin. Cu tot designul ei rosicrucian, SRIA opera ca alternativă croită la francmasoni. Unul din membrii ei importanţi a fost Kenneth Mackenzie [1833-1886], care l-a asistat pe Little la conducerea societăţii. Mackenzie susţinea că este în contact cu un «conte Apponyi» din Austro-Ungaria, şi se afirmă că ar fi primit filiaţia acestuia. Cea mai probabilă sursă era Societas Rosicruciana in Scotia care a intrat în adormire la sfârşitul secolului trecut [XIX - n.t.]. Mulţi bine-cunoscuţi indivizi ai acestui secol erau membri ai SRIA: John Yarker, P.B. Randolph, A.E. Waite, E. Bulwer-Lytton, dr. W.W. Westcott, Eliphas Lévi, Theodor Reuss, Frederick Hockley [1809-1885], William Carpenter [1797-1874], şi mulţi, mulţi alţii. SRIA nu era la început decât un grup de studiu şi nu lucra cu ritualuri. S-a răspândit peste graniţe, obţinând de exemplu o ramură în Canada, sub jurisdicţia britanică, sub numele de Societas Rosicruciana in Canadiensis. De asemenea, o cartă a fost dată în Pennsylvania în 1879 pentru a stabili Soc. Ros. in USA. Ceva mai târziu, ramura canadiană l-a cartat pe onorabilul francmason Albert Pike pentru a conduce o ramură în SUA, nefiind la curent cu ramura care exista în prealabil originară din Marea Britanie. Aceste două eforturi distincte de a opera SRIA în SUA, nu au avut la acel timp un prea mare succes şi se pare că una dintre ele a adormit treptat, în timp ce alta există încă sub numele SRCF. SRIA are încă cartierul său general în Anglia, şi s-au manifestat destul de puţin, oferind calitatea de membru numai Maeştrilor Masoni (al treilea grad în masoneria albastră).

• Societas Rosicruciana in Civitatibus Foederatis (SRICF) a fost fondată în Pennsylvania în 1879, deschisă numai Maeştrilor Masoni. I s-au alăturat mulţi membri ai SRIA americane, în special după schismele din acel grup. La început au cerut ajutorul SRIA engleze, dar, deoarece nu au primit răspuns, s-au întors către Soc. Ros. in Scotia, care le-a satisfăcut în final cererea. Ramurile americane ale acestei societăţi au fondat un Suprem Consiliu în 1880, cu numele de Societas Rosicruciana Republicae Americae. S-a muncit în conformitate cu constituţia originară şi există încă. În 1980 avea un total de 17 loji cu numai 773 membri, dar acum cu mărit corpul membrilor din SUA la câteva mii. Acum este prietenă cu SRIA şi SRIS. Fostul Mag Suprem, dr. William Peacher, a scris câteva pamflete despre istoria SRICF, şi fostul Mag Suprem Voorhis a scris o Istorie a rosicrucianismului masonic care este încă sub tipar şi care discută pe larg istoria complexă a SRIA, SRIS şi SRICF. În anii 1930 un frate al SRIA (Wilson) a scris despre istoria SRIA. Indică faptul că ei derivă dintr-o veche societate rosicruciană, prin ramura care a existat în Scoţia şi l-a iniţiat pe RW Little. Oricum, actuala SRICF este ritualică şi iniţiatorică, existând de asemenea o organizaţie independentă sub noul său nume, Masonic Societas Rosicruciana in Civitatibus Foederatis (MSRICF).

• Societas Rosicruciana in America (SRIA) este numele a încă un urmaş din SRIA engleză. Un al treilea grup de masoni a fost foarte decis să menţină o ramură americană a SRIA, aşa că au fost în cele din urmă cartaţi în Philadelphia 1878, şi s-a răspândit mai apoi de-a lungul Statelor. După câţiva ani în funcţia de societate literară cu banchete, această ramură americană numită Soc. Ros. in America, şi-a reformat şi reorganizat alcătuirea în 1889, redenumind-o ca Societas Rosicruciana in the United States of America (SRIUS). Din nefericire, şi această societate a avut probleme cu supravieţuirea. În orice caz, în ramura din Boston, un anume Sylvester Clark Gould [-1909] a fost iniţiat în societate. El a fost un membru foarte productiv, publicând magazine şi studiind vechea tradiţie rosicruciană. În cele din urmă, cu visul de a transforma SRIUS într-o reprezentantă modernă a adevăratului ordin rosicrucian, el a contactat adevărata fraternitate din Europa în 1909, reprezentată de un conte Aponnyi. Dar, nefericire, Gould a murit şi el în acel an, deci proiectul a murit împreună cu el. Câţiva dintre urmaşii lui Gould au continuat societatea şi au restructurat-o în 1912 sub numele său originar: Societas Rosicruciana in America. Unul din liderii lor a fost dl. George Winslow Plummer [-1944], autorul multor cărţi esoterice sub pseudonimul «Frater Khei». Gould a colaborat într-o anumită măsură cu Westcott din 1906 încoace, ultimul fiind cel care l-a ghidat pe Plummer la Gould când Plummer i-a cerut lui Westcott admiterea în SRIA. După moarte lui Gould, Plummer a continuat să ceară îndrumare de la Westcott, care l-a ajutat cu nişte detalii ritualice. Plummer avea multe relaţii. De exemplu, a fost făcut X° în OTO de Crowley, care a primit în schimb admiterea în ordinul lui Plummer, numai pentru a se delimita şi trăi pe mai departe stilul relaţiilor instabile specifice lui Crowley. Un alt exemplu ar fi legătura lui Plummer cu Krum-Heller, prin care a fost admis în Societas Rosicruciana Antiqua. Plummer deţinea de asemenea filiaţia unor biserici catolice şi gnostice independente. Oricum, în 1916, au început să admită femei în rândurile lor. Din această cauză şi-au pierdut carta din Anglia şi, prin urmare, statutul originar. Nu au fost nici recunoscuţi, nici sponsorizaţi de loja-mamă britanică sau de vre-o altă organizaţie masonică, ci au rămas complet independenţi. De asemenea, au lucrat diferit de cealaltă SRIA, introducând noi ritualuri şi material de studiu. După moartea lui Plummer, a fost urmat de văduva sa «Mama Serena». Ea s-a căsătorit mai târziu cu Theodotus Stanislaus de Witow [-1969], care a devenit conducătorul Sfintei Biserici Ortodoxe (a cărui membru a fost Plummer). În 1980 Herman A. Spruit, conducătorul Bisericii din Antiohia, a hirotonorisit-o pe Serena ca preot şi a consacrat-o ca episcop. Actuala Imperatrix a SRIA este «Sora Lucea», de 86 de ani, succesoarea Serenei.

• Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii (HOGD) a fost fondat în 1888 de francmasoni şi membri ai SRIA. HOGD a fost înfiinţat de Samuel Liddel MacGregor Mathers [1854-1918], William Robert Woodman [1828-1891] şi William Wynn Westcott [1848-1925], toţi fiind şi iniţiaţi ai SRIA. Legătura rosicruciană era după cum se spune printr-o misterioasă adeptă germană, Fraulein Anna Sprengel, pe care au contactat-o după ce au întâlnit nişte vechi manuscrise cifrate care aparţineau lojii ei. Câţiva cercetători au văzut o posibilă legătură între HOGD şi Fratres Lucis/Frăţia Asiatică, unul din descendenţii ei moderni fiind Fraternitatea Hermetică a Luminii/Luxor. În orice caz, HOGD a devenit un succes remarcabil şi a atras multe persoane proeminente ale vremii sale, cum ar fi Arthur Edward Waite [1857-1942], Mina Bergson (sora lui Henri), Edward Münch, August Strindberg, Rider Haggard, R.F. Felkin, «Aleister» Alexander Edward Crowley [1875-1947], William Butler Yeats [1865-1939], Allan Bennett, Bram Stoker, rev. William Alexander Ayton, Frederick Leigh Gardner, Florence Farr şi mulţi, mulţi alţii. HOGD este sursa a celei mai mari părţi a magiei rituale moderne care înfloreşte azi pe piaţa ocultă. HOGD a lucrat de asemenea cu gradele rosicruciene clasice, la fel ca Soc. Ros. şi alte grupuri, dar a fost structurată cu «ordin intern», numit Rosæ Rubeæ & Aureæ Crucis (RRAC). HOGD a culminat prin câteva schisme în perioada dintre 1903-1918, care au făcut independente multe dintre Temple, dând de asemenea naştere câtorva grupări fiice. Majoritatea membrilor şi-au continuat munca sub numele Stella Matutina, care a fost templul condus de R.W. Felkin şi J.W. Brodie Innes. Membrii Templului Isis-Urania şi-au continuat munca sub numele Alpha & Omega, dar această ramură a adormit în anii treizeci. Waite a fondat Tovărăşia Rozei Cruce şi mai târziu, de asemenea, un ordin interior, Ordo Sanctissimus Rosæ et Aureæ Crucis, care este azi deschis numai Maeştrilor Masoni, deşi la origine admitea femei şi nemasoni. Crowley şi-a fondat Argentinum Astrum (A.A.) inspirat de RRAC, şi l-a structurat într-o şcoală de antrenament ocult. Dion Fortune (Violet Mary Firth) [1890-1946] a fost iniţiată în două din templele supravieţuitoare ale HOGD, dar şi-a creat propriul ei grup, Societatea Luminii Interioare (Fraternitatea Luminii Interioare). Acest grup s-a scindat după moartea ei, datorită unei dispute fundamentale despre cât de multă influenţă trebuie să aibă asupra conţinutului doctrinelor lor învăţăturile teosofiei, Alice Bailey şi scientologiei (sic). Un mare număr de oameni a preferat să continue să muncească în «pura» tradiţie de mistere şi magiei ceremoniale occidentale, prin urmare s-a născut Servitorii Luminii (SOL). SOL este mult mai puţin reacţionară decât predecesorul ei, care există încă dar nu primeşte membri din afara Marii Britanii. Câţiva membri SOL bine-cunoscuţi sunt William Ernest Butler [-1978], Gareth Knight, J.H. Brennan, W.G. Gray şi conducătoarea ei actuală Dolores Ashcroft-Nowicki. SOL este una dintre cele mai de succes ordine teurgice netelemice de azi. Francis Israel Regardie [1907-1985] a fost de asemenea iniţiat într-un templu HOGD, şi a publicat mai târziu câteva din materialele ordinului şi din propriile experienţe cu acesta. Câteva grupuri moderne care se denumesc HOGD şi RRAC sunt conduse de oameni care au fost iniţiaţi de Regardie. Dar există de asemenea câteva dintre aceste ordine moderne care nu au avut contact fizic cu HOGD originar sau cu descendenţii lui, ci au fost inventate pe baza materialelor HOGD publicate de Regardie şi alţii. Alte câteva grupuri există (Franţa şi Marea Britanie), care sunt descendenţi direcţi ai HOGD, dar care nu mai folosesc acest nume. Există de asemenea câteva alte grupuri sub nume similare cu RRAC, cum ar fi Antiquus Arcanus Ordinis Rosæ Rubeæ et Aureæ Crucis. Variaţii ale acestui nume au fost de exemplu folosite în grupul austriac condus de Edward Munninger, ordinul condus de Theodor Reuss (care poate să fie identic cu Ordo Rose-Croix Esoterique al lui Papus, al cărui reprezentant german a fost Reuss), tânărul AMORC condus de Harvey Lewis, ordinul continental condus de Sâr Hiernoymus şi aşa mai departe. Nici unul din aceste grupuri nu sunt legate de grupurile HOGD (deşi câteva surse comune pot fi urmărite în trecutul îndepărtat), ci mai degrabă din surse franceze şi germane. Dacă această similaritate de nume şi rituri poate fi folosită de multe grupuri neo-rosicruciene, se datorează existenţei influente a vechiului OARRAC european al secolelor XVII şi XVIII. Influenţa pe care HOGD o are asupra tradiţiei de mistere occidentale moderne nu poate fi nici ea subestimată şi întregul fenomen este acum legendar, rezultând în duzine de cărţi scrise despre el.

• Ziditorii lui Adytum (BOTA) a fost fondat de Paul Foster Case [1884-1954], după ce a fost exclus de Moina Mathers dintr-un templu HOGD care supravieţuia în SUA, pentru motivul de a fi revelat tehnici de magie sexuală membrilor ordinului exterior. Case începuse de asemenea o altă şcoală înaintea lui BOTA, Şcoala Înţelepciunii Fără Vârstă, pe care a pornit-o în New York şi Chicago. Se pare că a dat greş şi, după aceasta, a fost instruit de Maeştrii Şcolii Interioare să se mute la Los Angeles şi să formeze BOTA. Case era de părere că unul devine rosicrucian şi nu «se alătură» lor, şi că acest ordin (şi altele) nu constituie prin urmare decât un vehicul pentru lucrările studenţilor individuali pe calea lor către un asemenea scop. El a făcut de asemenea afirmaţia similară că pot exista rosicrucieni «adevăraţi» în orice ordin şi, la fel de bine, în afara oricărui ordin. Totuşi, el a afirmat că se află în legătură cu maeştrii rosicrucieni invizibili (şefii secreţi de la care cele mai multe ordine rosicruciene pretind că derivă sau că sunt în contact cu ei), legitimând prin urmare aspectul rosicrucian al propriului ordin hermetic. În afară de a pune accent pe QBL, BOTA este de asemenea cunoscut pentru profunda lor lucrare despre Tarot, iar «pachetul BOTA» este relativ bine-cunoscut şi popular. BOTA are cartiere generale atât în Paris cât şi Los Angeles. Recent au trecut printr-un număr de schisme, rezultând în noi ordine care s-au format. Fraternitas Lux Occulta (Frăţia Luminii Ascunse) (FLO) sunt astfel de derivări şi par să perpetue spiritul timpuriu al acestei şcoli.

• Ordo Templi Orientis (OTO) a fost fondat la origine de Carl Kellner [1850-1905], Heinrich Klein [-1913] şi Franz Hartmann [1838-1912] în jur de 1895. Albert Karl Theodor Reuss Willsson [1855-1923] i-a succedat ca şef lui Kellner în 1902, până aici ordinul nefiind un ordin operativ real. În timp ce Kellner a călătorit în orient, şi a adus înapoi cu el cunoaşterea tantrică şi asemenea, Reuss era mai mult un ocultist continental tipic şi «mason periferic». Printre altele, el a fost cartat de Westcott de la HOGD, John Yarker [1833-1913] de la Memphis-Mizraim, şi un co-fondator al lui Leopold Engel [1858-1931] în revitalizatul Ordin Illuminati. Eforturile energice ale lui Reus au răspândit OTO în lume. Mulţi faimoşi ocultişti ai acelui timp erau într-un fel sau altul legaţi de Reuss sau de OTO, cum ar fi: Papus, Rudolf Steiner, Jack W. Parsons, Ron L. Hubbard, Gerald Gardner, George Plummer, Israel Regardie, Ben Kadosch (Carl Willhelm Hansen) [1872-1936], Heinrich Traenker, Friedrich Mellinger [1890-1970]şi mulţi, mulţi alţii. Acesta a fost adus în Americi de Charles Stansfeld Jones (Frater Achad) [1886-1950], un personaj excentric care vestea zorii eonului lui Maat. Jones era de asemenea implicat în activităţi rosicruciene, şi există azi ordine pretinzând că derivă de la Jones. OTO postula că el consistă dintr-un mare număr de tradtiţii esoterice, şi că ei nu au accentuat niciodată aspectul rosicrucian în defavoarea celorlalte elemente ale lui. Numai în timpul domniei lui Reuss era acesta considerat rosicrucian - de Reuss, Hartmann şi Krumm-Heller, ca şi de alţi ocultişti din afara OTO. Reprezentanţi ai ultimului se refereau la OTO ca Antiquus Arcanus Ordo Rosæ Rubeæ & Aureæ Crucis. Aceasta nu i-a oprit să organizeze o ramură separată a OTO numită L'Ordre des Rose-Croix Esoteriques, care era trecut printre organizatorii conventului spiritualist şi masonic din 1908. Este interesant de luat aminte de asemenea că FRA al lui Krumm-Heller opera ca ramură OTO. De fapt, Reuss a explicat «rădăcinile rosicruciene ale OTO» în una din scrisorile sale (1921) către H. S. Lewis. Lewis a fost de asemenea admis în OTO de Reuss personal, dar s-a distanţat la câtăva vreme după ce Crowley a preluat conducerea ca şef al ordinului. Lewis se pare că-l dispreţuia pe Crowley, chiar dacă ultimul a încercat să-l introducă în A.A., şi vroia de asemenea să-şi unească forţele împotriva duşmanului comun, Clymer. După câteva incidente de eşec de comunicare, Crowley a devenit ostil faţă de Lewis, şi chiar a vrut să lovească [fr. couper - n.t.] AMORC. O altă legătură rosicruciană a OTO, este că ei pot avea filiaţii derivând de la HBL şi FL. Totuşi, aşa cum indică şi numele, OTO este considerat ca moştenitorul tradiţiei Cavalerilor Templieri. Când Crowley a preluat organizaţia în 1924, aspectul rosicrucian al OTO nu era subliniat deloc. De fapt, Crowley a restructurat complet organizaţia, atât în formă cât şi în conţinut. Nu oricine a găsit asta pe gustul propriu, astfel încât câteva ramuri s-au despărţit. Mai mult, Crowley a avut greutăţi în a localiza multe din ramurile care au rămas din fosta zonă a lui Reuss, care au căzut în uitare în legătură vizavi de preocupările cartierului general. Filiaţiile post-reussiene ale OTO sunt cel puţin controversate. Sunt dintre cei care afirmă despre Crowley că nu a fost singurul urmaş al lui Reuss şi, mergând pe urmele acelor zile până în zilele noastre, multe grupuri ori s-au separat de ordinul principal, ori s-au găsit alţii care pretindeau că reprezintă ordinul autentic. Multe dintre versiunile moderne ale OTO sunt telemice, care înseamnă tehnic că recunosc OTO al lui Crowley, deci în problema autenticităţii lucrul important pentru ei ar fi să dovedească o filiaţie înapoi la Crowley, şi nu la Reuss, deoarece primul este «profetul thelemei». Există grupuri încă active în Elveţia, care derivă din OTO al lui Reuss. Unul din aceste grupuri era condus de Herman Joseph Metzger [1919-1990]. Acest grup era la început unul de neofiţi în ORA, şi a fost complet dezavuat deoarece nu şi-au ţinut promisiunile de a abandona câteva practici pe care ORA le considera ca negative. Metzger călătorea cu pasiune în jurul lumii cu scopul de a colecta material şi filiaţii derivând de la Theodor Reuss, Heinrich Tranker şi Arnold Krumm-Heller, o sarcină nu în întregime reuşită. Grupul lui Metzger a suferit schisme în mod frecvent şi multe din aceste grupuri există încă. Totuşi, P-R Koenig menţionează în cercetarea sa despre OTO, că adevăratul succesor al lui Reuss a fost cel mai probabil bogatul francmason Kaufmann Hans Rudolph Hilfiker-Dunn [1882-1955], care s-a retras din activităţile OTO după moartea lui Reuss. Cea mai bine-cunoscută şi probabil cea mai autentică ramură a OTO modern este organizaţia telemică situată în California, fiind singura care operează internaţional sub numele de OTO. Ea a fost fondată de Grady Louis McMurtry [1918-1985] în jurul lui 1979, după voiajele pentru a colecta rămăşiţele ordinului din domnia succesorului practic al lui Crowley, Karl Johannes Germer [1885-1962]. Germer nu era interesat de a extinde ordinul sub domnia sa, prin urmare acesta a decăzut în cantitate şi activitate. McMurtry a revitalizat Loja Agape, care era la origine fondată în California de Wilfred Talbot Smith [1885-1957]. Datorită eforturilor lui McMurtry, ordinul este din nou răspândit în întreaga lume, şi actualul cartier general a fost mutat la New York. În afară de a lucra cu versiunea telemică de ocultism a lui Crowley, este încă foarte influenţat de vechile sale rădăcini francmasonice. El este de asemenea angajat în lucru cu o versiune telemică a Bisericii Gnostice. În urmă cu zece ani, OTO al lui McMurtry s-a luptat în tribunal cu o versiune braziliană numită Societas Ordo Templi Orientis (SOTO). SOTO era condusă de Marcelo Ramos Motta [1931-1987], şi susţinea că este un urmaş autentic al lui OTO al lui Crowley. Marcelo şi tatăl său, Samuel Cantarino Motta, erau membri sub «Commendador» Duval Ernani de Paula. Motta au căutat să ia contactul cu Clymer după moartea lui Krumm-Heller, în timp ce brazilienii au respins orientarea lui Clymer, dar ei au reuşit numai să ia legătura cu fiul lui Clymer. Motta s-a dus în Germania în 1952 pentru a-l vedea pe Parsifal Krumm-Heller, care l-a recomandat lui Karl Germer, un fost asociat al lui Arnoldo Krumm-Helller. Germer se opunea, ca şi şeful său Crowley, folosirii deschise a termenului «rosicrucian» şi i-a spus lui Motta să termine cu «Commendador-ul», ceea ce acesta a şi făcut. Rezultatul procesului dintre Motta şi McMurtry, a fost că OTO al lui McMurtry a câştigat drepturile legale de a folosi numele şi de a publica lucrările ordinului. Există numeroase alte grupuri care pretind autenticitatea, dar în SUA, OTO al lui McMurtry are singurul dreptul legal la acest nume. Este lipsit de orice dubiu că OTO este unul dintre cele mai reputate şi mai cunoscute ordine de astăzi. Cauza atât a faimei cât şi a controversei se datorează în principal lui Crowley. Orice ar gândi cineva despre el şi operele sale (a căror majoritate este publicată), trebuie să admită că el a fost unul dintre cei mai influenţi ocultişti ai ultimului secol, în special pentru generaţiile mai recente.

• Collegium Pansophicum (CP) a fost fondat de Heinrich Tranker [1880-1956] în1921. Traenker era şeful ramurii germane a OTO în timpul şefiei lui Theodor Reuss. El se vedea ca singurul succesor autentic al lui Reuss, deşi, împreună cu C.S. Jones (din cei circa zece membri de al zecelea grad care rămăsăseră) a fost singurul care să voteze pentru şefia lui Crowley. Eventual, amândoi aveau curând să-şi regrete votul, deşi prea târziu. CP susţinea că ar fi singurul ordin care să conţină adevăratele secrete ale augustei fraternităţi rosicruciene, dar aceasta nu l-a împiedicat să coopereze cu AMORC, lucru care a încetat în jur de 1931, când AMORC a fost invitat să se alăture FUDOSI. Împreună cu Spencer Lewis, Tranker a lansat o aşa numită A Doua Fama, anunţând prezenţa realei fraternităţi rosicruciene. CP a publicat câteva cărţi rosicurciene, şi chiar a reuşit să înfiinţeze câteva ramuri în America. Periodicul pentru membrii vorbitori de engleză se numea «Pansophic Intellectualizer». În Danemarca, Ben Kadosch, care conducea deja OTO danez, AMORC şi comasoneria, a primit o cartă de la Tranker. CP a avut de-a face cu o mică schismă când Fraternitas Saturni (FS) a fost fondată de membrii nemulţumiţi ai OTO şi CP, conduşi de Albin Grau şi Eugen Grosche [1888-1964]. Cu toate că FS nu-l accepta pe Crowley ca succesor al lui Reuss, ei simpatizau cu filozofia Thelemei. CP nu era prea telemic, dar învăţăturile conţineau după unii ceva instrucţiuni de «sexual-magick». Există încă amândouă ordinele ca şi nişte continuatori stranii.

• Fraternitas Rosicruciana Antiqua (FRA) a fost fondată de ezoteristul german Arnoldo Krumm-Heller [1879-1949] în jur de1927 în America de Sud (unde sosise la vârsta de 16 ani). Ordinul s-a răspândit în întreaga lume de limbă latină, dar K-H n-a stabilit sau autorizat nici o activitate FRA în Europa cu excepţia Spaniei, Germaniei şi Austriei, deoarece considera că FRA este numai pentru lumea vorbitoare de spaniolă şi portugheză. Rădăcinile FRA sunt obscure, dar interesante. Krumm-Heller avea o filiaţie spre HBL/FL. Era un om de lume şi călătorise pe tot globul. A întâlnit mulţi oameni şi era în contact cu alţi câţiva, cum ar fi OTO, OMM, martinismul, AMORC, FRC şi mai multe. El participase de asemenea în conventele esoterice organizate de Papus şi Reuss, şi chiar primise grade în diferite ordine cu ambele ocazii. Cel mai important partener esoteric al său a fost Marele Maestru al OTO, Theodor Reuss. Ei au cooperat în publicarea «Der Rosenkreutzer» la începutul anilor douăzeci, unde se defineau ca «rosicrucieni». După moartea lui Reuss, dr. Krumm-Heller s-a asociat cu Crowley, printre alţii, deşi Krum-Heller se vedea ca singurul succesor adevărat al lui Reuss. H.S. Lewis era, se spune, cartat de Krum-Heller, dar a fost mai târziu revocat de cel din urmă. O scurtă perioadă FRC şi-a unit chiar forţele cu câteva ramuri FRA din America de Sud. În timpul războiului, K-H era blocat în Germania şi a avut prea puţin contact cu lumea ocultă din afara celui de-Al Treilea Reich, aparte de propriul ordin. Diferitele ramuri ale FRA s-au dezvoltat separat sub conducerea fiecărui Mare Maestru. K-H n-a numit vreodată un succesor, deci după moartea sa FRA a continuat să opereze sub şefi independenţi în fiecare ţară în care exista. Vane încercări de a strânge ordinul au fost făcute de fiul său, Parsifal Krum-Heller [1925-] şi, de asemenea, de Metzger. N-a supravieţuit fiecare ramură, dar în Brazilia ordinul este încă foarte activ.

• Ordre Kabbalistique de la Rose Croix (Ordinul cabalistic al Rozei Cruce) (OKRC) a fost fondat în Paris în jur de 1888, cu marchizul Stanislas de Guaita [1861-1897] ca primul Mare Maestru. Acesta avea un consiliu de 12 membri, şase dintre ei fiind necunoscuţi «astfel încât ordinul să poată fi reînviat în caz de descompunere». Au fost multe speculaţii vizavi de ce filiaţii deţinea acest ordin şi atât Alphonse Louis Constant (Eliphas Lévi) [1810-1875] şi lordul Edward George Bulwer-Lytton [1803-1873] au fost numiţi ca legături cu fraternitatea timpurie şi s-au menţionat de asemenea alte filiaţii mai puţin cunoscute. La fel, doctorul admirabil, Gérard Anaclet Vincent Encausse (Papus) [1865-1916] se spune că a fi avut câteva conexiuni rosicruciene adevărate. Atât Papus cât şi Lévi par să fi fost amestecaţi într-o filiaţie conţinând oameni ca Charles Nodier, contele Golitzyn şi chiar Napoleon. Este oricum sigur că mai vechile generaţii de ocultişti francezi au avut oarecare influentă asupra succesorilor lor culturali, cum ar fi Saint-Yves d`Alveydre [1842-1909] şi conceptul său de «sinarhie», lucru pe care chiar Rudolf Steiner l-a adoptat în teoriile sale. OKRC a atras principalii ocultişti continentali ai timpului, incluzând oameni ca Paul Adam [1862-1920], Jollivet-Castelot, August Reichel [Sâr Amertis - n.t.], abatele Alta (Melingè), François Barlet, Marc Haven (dr. Lalande) [1868-1926], Edouard Blitz, August Strindberg [1849-1912], Gabron et Thoron, Victor Blanchard (Sâr [Paul - n.t.] Yésir) [-1953], Spencer Lewis, Lucien Mauchel, Paul Sédir (Yvon Le Loup) [1871-1926], Pierre Augustin Chaboseau, şi câteva alte figuri bine-cunoscute. Învăţăturile ordinului constau în principal din disciplinele oculte clasice, cum ar fi QBL, Tarot, astrologie, alchimie, teurgie, numerologie, divinaţie şi ritualuri. Iniţierile constau din 3 grade, şi un al patrulea grad secret. OKRC era îndeaproape ataşat de Ordinul Martinist şi de Biserica Gnostică. Marii maeştrii ai ordinului care i-au urmat lui de Guaita au fost:

- François Charles Barlet (Albert Faucheux) [1838-1921]
- Gérard Encausse (Papus)
- Charles Détré (Téder) [1855-1918]
- Lucien Mauchel (Sâr Chamuel [Tau Bardesanes - n.t.]) [-1936]
- Victor Blanchard (Sâr Yésir) [-1939]
- Pierre Augustin Chaboseau [-1946]
- Georges [Bogé de - n.t.] Lagrèze [Sâr Mikaël - n.t.] [-1954?]
- Robert Ambelain [-1994]
Dar există o linie paralelă de succesiune, datorită unei schisme rezultată dintr-o controversă de preluare masonică:
- François Charles Barlet
- Gérard Encausse (Papus)
- Charles Détré (Téder)
- Jean Bricaud [1881-1934]
- Constant [Constantin Martin - n.t.] Chevillon (1880-1944)
- Charles-Hénry Dupont [-1960]
- Phillipe Encausse [1906-1984]
Este interesant de remarcat că Chaboseau l-a făcut pe Imperatorul AMORC, Ralph Lewis, membru al Supremului Consiliu al OKRC. OKRC a participat de asemenea în F.U.D.O.S.I., şi ordinul a continuat să opereze independent după disoluţia sa. El există încă şi cooperează într-un anumit grad cu Ordinul Riturilor de Memphis-Mizraim (OMM) şi Ordinul Martinist (de Paris). Se pare că cele două filiaţii ale ordinului au fost eventual reunite sub Robert Ambelain, şi am înţeles că actualul MM al OKRC, Gérard Kloppel, deţinea ambele filiaţii. Kloppel i-a urmat lui Ambelain, şi Ronald Cappello a fost numit capul ramurii americane.

• Ordinul Templului şi Graalului şi al Ordinului Catolic al Rozei Cruce (l'Ordre de la Rose Croix Catholique et Esthetique, du Temple et du Graal) (CRC) («catolic» ca în «universal») a fost înfiinţat de Josephine Péladan [1858-1918] în 1890. Péladan era unul dintre co-fondatorii OKRC, dar a primit o filiaţie mai veche de la fratele său mai vârstnic Adrien Péladan (homeopat şi asociat al lui Hahneman), care, la rândul lui a primit-o la Toulouse, 1858 (posibil aceeaşi filiaţie ca cea primită de H. S. Lewis în 1909). Péladan susţinea că trebuie să ducă mai departe munca acestui august ordin şi a pus astfel la încercare autoritatea tovarăşului său, de Guaita. Acest duo a trecut prin câteva diferenţe de-a lungul acestei perioade şi fondarea CRC l-a stingherit pe de Guaita, care a privit-o ca pe o provocare nechemată. De Guaita şi alţi câţiva membri OKRC au încercat în van să-l convingă pe încăpăţânatul Péladan să-şi vină în fire şi să renunţe, dar aceasta era în afara vederilor lui, o schismă fiind de neocolit. Cei mai mulţi din membrii OKRC îi erau loiali lui de Guaita şi au ţinut-o cu ordinul. Péladan avea însă ambiţii mai mari, CRC nu a fost numai un loc de antrenament esoteric, ci era de asemenea implicat în activitaţi privind ştiinţa, cultura, muzica, teatrul şi artele. Péladan s-a reunit şi a cooperat cu mulţi muzicieni şi artişti faimoşi ai timpului, ca Gustav Moreau, Stravinsky, Claude Debussy, Fèlicien Rops, Georges Rouault şi Erik Satie. El era de asemenea faimos pentru multe expresii, obiceiuri şi costume excentrice. CRC propaga un fel de ezoterism creştin şi Péladan chiar afirmase că descoperise mormântul pierdut al lui Isus. Spre bătrâneţe a înconjurat Europa, ţinând prelegeri despre filozofia sa. După moartea lui Péladan în 1916, CRC a fost reorganizat fundamental de câţiva din discipolii lui şi diferite ramuri au trăit mai departe. Gary de Lacroze a continuat ordinul în Franţa, un alt discipol al lui Péladan, Jacques Brasilier, a organizat de asemenea un grup supravieţuitor şi în Belgia câţiva din membrii OKRC s-au reunit cu rămăşiţele CRC, condus astfel de legendarul Sâr Hieronymus. Toate ordinele există încă şi alte câteva grupuri revendică această origine.

• Ordo Aureæ & Rosæ Crucis (Antique Arcanæ Ordinis Rosæ Rubeæ et Aureæ Crucis) (OARC) a fost condus de succesorul belgian al lui Péladan, Emille Dantinne (Sâr Hieronymus) [1884-1969], care a devenit noul Imperator. Dantinne era implicat într-un muncă de grup ezoteric de la o vârstă foarte timpurie şi implicarea sa în CRC nu constituia singurul grup rosicrucian la care era afiliat. CRC sub Dantinne a fost reorganizat în concordanţă cu tradiţia originară a ordinului şi a fost împărţit în trei secţiuni separate: Roza-Cruce Universitară (9 grade), Roza-Cruce Universală (9 grade) şi Roza-Cruce Interioară (ordinul intern) (3 grade + 1). Denumirea exterioară folosea numele originar, Ordo Aureæ & Rosæ Crucis. Secţiunile universitate şi universală erau căi analoge, făcute pentru oameni de diferite feluri. Prin urmare, gradele cu toatele erau 12 (13 incluzând «gradul Imperatorului»). În afară de toate astea exista Roza-Cruce Celestă (semnificând legătura spirituală a iniţiaţilor), care era rezervată numai câtorva, şi anume celor care atingeau astfel înălţimile iluminării («iniţiere rară»). Imperatorul Adjunct al RCU era François Soetewey [Sâr Sucus - n.t.], Jean Mallinger [Sâr Elgim - n.t.] (şeful OMM belgian) fiind unii din membri cei mai importanţi. Jules Rochat de la Abbaye a fost făcut Imperatorul ordinului interior. În Paris legendarul alchimist François Jollivet-Castelot [1868-] administra ramura locală. Atât Harvey cât şi Ralph Lewis de la AMORC, şi-au primit iniţierea ca Imperatori rosicrucieni (al XIII-lea grad al Iluminaţilor, uşor asemănător cu I.L. al martinismului) de la Dantinne în Europa. OARC era membru al FUDOSI (Federatio Universalis Dirigens Ordines Socitatesque Initiatonis) – o uniune de ordine cu adevărat auguste – împreună cu un mare număr de ordine înrudite. OARC era legat în mod neoficial de câteva ordine martiniste, biserici gnostice şi alte grupuri, toate conduse de oameni din cercuri ezoterice asemănătoare. Cele mai importante sunt Ordinul Pythagorean, sau cum era numit oficial când a fuzionat cu Ordinul lui Hermes, Ordinul Hermetist Tetramegist şi Mistic (OHTM). În anii de început, Mallinger şi Dantinne au fost iniţiaţi în ramuri diferite ale acestui ordin şi care le-au unit acum sub conducere reciprocă. După Al Doilea Război Mondial munca FUDOSI a continuat, dar o neînţelegere personală a izbucnit între Imperatorul AMORC Ralph Lewis şi secretarul FUDOSI Jean Mallinger. Disoluţia a devenit în final inevitabilă şi în 1951 o declaraţie formală a fost dată la dizolvarea FUDOSI. În mod oficial, se menţiona că aceasta şi-a îndeplinit rolul şi misiunea şi că ordinele se despărţeau frăţeşte. OARC şi-a continuat munca în Europa, dar calm şi în grupuri restrânse.

• Societatea Alchimică Roza-Cruce (Association Alchimique de France) a fost condusă de obscurul alchimist, scriitor şi excentric, contele François Jollivet-Castelot. Organizaţia pare să fi fost reorganizată în 1896. Unii din membrii ei sunt personaje bine-cunoscute: Gérard şi Philippe Encausse, H.E. Lalande, Charles Barlet, Paul Sédir, Stanislas De Guaita, Tabris, etc. se pare că Société Alchimique de France era într-o vreme o secţiune a Faculté des Sciences Hermetiques. Jollivet-Castelot era de asemenea asociat cu alte ordine, cum ar fi AMORC, Ordinul Martinist, OKRC, OHMT, OARC, etc. Jollivet-Castelot a fondat chiar o organizaţie numită Uniunea Comunistă Nematerialistă, ca alternativă la Internaţionala Socialistă, dominată de atei. August Reichel, alt ezoterist implicat în câteva ordine continentale şi, de asemenea, asociat al lui Reuss, era un discipol credincios al lui Jollivet-Castelot. Reichel era de asemenea Mare Maestru al unui foarte interesant şi obscur ordin numit Fraternitatea Fraţilor Iluminaţi ai Rozei-Cruce. August Strindberg era alt discipol al lui Jollivet-Castelot. Ultimul era creierul din spatele unui popular magazin ocult care exista din 1875, numit «l'Hyperchimie». Sédir era editorul şef şi Jollivet Castelot era managerul. Din 1904 până la 1914, revista a fost publicată sub numele de «Nouveaux horizons de la Science et de la Pensée». În 1920, a devenit în cele din urmă «La Rose-Croix». Acest periodic, care era versiune rosicruciană a «L'initiation», a anunţat formarea FUDOSI în 1934, şi a publicat de asemenea Fama Fraternitatis a lui Lewis şi Jollivet-Castelot. Se pare că societatea sa alchimică nu i-a supravieţuit, dar multe din cărţile sale care explică munca sa ocultă şi politică există, deşi nu încă în engleză. Câtăva din munca alchimică a Societăţii a fost continuată în lecţiile de alchimie ale AMORC, în special de Frater Albertus (Albert Richard Reidel) [-1984] şi Orval Graves [-1996]. Se pare de asemenea că organizaţia alchimică modernă, Filozofii Naturii (PON) continuă câte ceva din munca şi ideile lui Jollivet-Castelot. Noţiunile de hylozofi şi hiperchimie îi dau credit.

• Rose-Croix de l'Orient (Roza-Cruce a Estului) (RCO) este numele unei alte mişcări obscure, care a lăsat puţine urme de-a lungul istoriei în afară de câteva scurte indicii. RCO exista sub dr. E. Bertholet, şeful Ordinului Martinist şi al Sinarhiei în Elveţia (unde multe ordine au înflorit între 1890-1940). OM&S a adormit după moartea dr. Bertholet. Ginerele său, Peter Genillard nu a vrut să continue OM&S. El a vrut să muncească numai în Roza-Cruce. Roza-Cruce de care vorbim nu era numai AMORC (el era Mare Ofiţer în Marea Lojă AMORC Elveţiană), ci de asemenea şi RCO. RCO n-a fost pomenit niciodată ca parte a FUDOSI, dar unele din persoanele din FUDOSI par să le fi fost asociate. Este interesant de remarcat că Victor Blanchard a fost făcut Imperator al Orientului FUDOSI (în timp ce Lewis era Imperator al Americii şi Dantinne era Imperator al Europei). Poate aceasta fi o referinţă la RCO? Acest ordin secret este menţionat de asemenea de Sâr Aurifer (Robert Ambelain) în al său Sacrementaire de la Rose-Croix, o colecţie de exorcisme şi rugăciuni. Tradiţia povesteşte că de la acest ordin a primit Saint-Martin iniţierea sa rosicruciană. Se poate să descindă din ordinul Frăţiei Asiatice, descris favorabil de Waite în cartea sa, The Brotherhood of the Rosy-Cross. Ambelain era şeful RCO până ce, de curând, s-a dus. RCO are o ramură în SUA cu Marele Maestru Ronald Cappello (care conduce de asemenea OMM, OKRC, etc). în mod exterior, ei sunt numiţi Ordinul Crinului şi Vulturului. Ei au publicat o carte cu istoria lor cu câtva timp în urmă, căreia i s-a făcut reclamă în «Gnosis Magazine». Ea dă o foarte interesantă istorie a RCO şi a fostelor sale legături cu Împăraţii Bizanţului. Cât din ea este istorie verificată îi rămâne necunoscut subsemnatului.

• Bătrânii Fraţi ai Rozei-Cruce (Les Frères Aînés de la Rose-Croix) (FARC) par să dorească o legătură anonimă cu publicul şi sunt foarte discreţi în activităţile sale. Aşa-zisa formare a FARC în 1316 este legată de un mit templier. Fără a intra în detalii fantastice, se poate spune că unii membrii au emigrat în Scoţia şi s-au regrupat sub un nou steag şi au luat numele de Frères Aînés de la Rose-Croix. Alchimia era una din muncile lor cele mai importante. Cartierul lor general este actualmente aflat în Paris cu, se zice, numai 33 de membri oficiali. Totuşi, există câteva filiaţii care afirmă că sunt grupuri FARC neoficiale, legate de centrul din Paris. Roger Caro este şeful grupului continental, şi, de asemenea, capul unei biserici gnostice afiliate, numită l`Eglise de la Nouvelle Alliance.

• Antiquus Arcanus Ordo Rosæ Rubæ Aureæ Crucis (AAORRAC) din Austria, care era, cum sugerează numele, legat de AMORC, deşi independent la origine. A fost creat de Eduard Munninger [1901-1965] cu cartierul general în legendarul «Castel Kraempelstein» (de care Steiner vorbeşte atât de favorabil, şi care, se presupune, a fost cândva locuit de un conte rosicrucian). Munninger coopera cu Erler în a revitaliza rosicrucianismul în lumea de limbă germană după Al Doilea Război Mondial. Când Erler a demisionat din funcţia sa de Mare Maestru al jurisdicţiei germane AMORC, Munninger şi grupul său au părăsit de asemenea AMORC şi a fondat AAORRAC. Erler a sugerat ca Munninger să folosească acel nume. Autenticitatea rădăcinilor austriece ale AAORRAC este îndoielnică, deoarece Munninger a afirmat legături cu aproape orice autoritate a acelui timp (Franz Hartmann, Walter Heilman, Friedrich Lienhard, Anna Sprengel, Heindel, etc.). Munninger i-a postulat lui Clymer că el îl reprezintă pe Krum-Heller în Austria, dar rămâne un fapt că Munninger a fost membru AMORC şi a operat sub jurisdicţia lui Erler. Învăţătura AAORRAC a fost în principal dobândită de la AMORC, ca şi din câteva surse ale lui Reuss. Azi AAORRAC este condus de fostul membru AMORC Karl Plank, care a alterat în mod sever ordinul, după propriul cap, şi care, se spune, foloseşte material neautorizat derivând de la AMORC, OTO şi alte surse.

• Antiquus Arcanæ Ordinis Rosæ Rubæ Aureæ Crucis (Antique Mysticusque Ordo Rosæ Crucis) (AMORC) a fost stabilit la origine ca ramura americană a AAORRAC european, între 1912-1915. Imperatorul, dr. Harvey Spencer Lewis [Sâr Alden - n.t.] [1883-1939], susţinea o iniţiere în augustul ordin aproape de Toulouse în 1909, dar această legătură a fost adesea pusă la îndoială de critici datorită lipsei de dovezi disponibile. Cercetări recente au arătat că acel «conte Raynaud E. de Bellcastle-Ligne» este un psuedonim pentru iniţiatorul lui Lewis, şi că legătura dintre ei – Clovis Lasalle – a existat într-adevăr. De asemenea, sursa filiaţiei lui Péladan, vicontele Lapasse, era un asociat al lui Lasalle. Oricum, Lewis susţinea de asemenea că AMORC era singurul moştenitor autentic al coloniştilor rosicrucieni ai Pennsylvaniei din 1693, făcând astfel AMORC-ul să pară reprezentaţii moderni ai primilor rosicrucieni americani. Lewis îşi baza aceste postulări pe cercetarea de pionierat făcută de istoricul masonic dr. Julius Friedrich Sachse [1842-1919], care a fost făcut membru de onoare al AMORC. Lewis a fost de asemenea atacat pentru că susţinea şi o altă autoritate rosicruciană de la englezoaica «Grand Matre», d-na May Banks-Stacey [de fapt Mary Banks, soţia colonelului May Stacey], o critică gratuită, deoarece cercetările au probat contactul ca adevărat, deşi separat de sursele franceze ale lui Lewis. Ultimul a fost reprezentat de Jerome Verdier până în septembrie 1915, ceea ce indică faptul că ei au recunoscut fondarea originară a AMORC în februarie acelaşi an. Din câteva motive comunicarea AMORC şi rădăcinile lui continentale a încetat în anii următori. În schimb, Lewis a încercat să adune diferite grupări rosicruciene mici şi autentice din Europa sub direcţia AMORC. Aceasta era făcută prin trimiterea frecventă de carte şi fonduri. Actuala influenţă continentală a AMORC a crescut după Al Doilea Război Mondial. Lewis a cooperat de asemenea cu alte grupuri ezoterice, cum ar fi OTO sub Reuss, Pansophia lui Tranker, şi mai târziu cu vechile ordine autentice asociate în FUDOSI. Cel mai important era OARC al lui Sâr Hiernoymus, care reprezenta un alt descendent al rosicrucienilor de la Toulouse. Ralph Maxwell Lewis [1902-1987], i-a urmat tatălui său ca Imperator şi a dezvoltat AMORC în vasta organizaţie modernă care este şi azi. El era adevăratul creier din spatele sistemului de lecţii prin poştă şi sfintelor iniţieri locale. Ralph prefera ca ordinul să nu lucreze cu teurgie, şi a înlăturat orice urmă care amintea de «vechiul ocultism». În schimb, se punea bază pe misticism, ca şi pe abordări psihologice şi metafizice ale ezotericului. Învăţăturile AMORC au un stil ştiinţific, cu experimente şi instrucţiuni practice. Ritualurile lor de iniţiere par foarte influenţate de masonerie, în special OM-M. Imperatorii lui Lewis au lăsat ritualul celui de-al XIII-lea grad originar («iniţierea Imperatorului») în afara ordinului şi au înlocuit-o cu «afirmarea Imperatorului» şi un grad onorific general XIII. Aceasta a fost făcută probabil cu intenţia de a împiedica să apară posibile grupuri rătăcite fie din schisme sau prin reproducere, ca în natura descentralizată a sistemului martinist. Dar efectul a fost mai degrabă invers, succesorul lui R. Lewis, G. Steward fiind pregătit personal de primul şi instalat cum se cuvine regulamentelor şi liniilor AMORC, dar după numai câţiva ani de la domnia lui, totul a culminat într-un imens scandal, cu acuzaţii reciproce de conspiraţie şi corupţie. Acestea au cauzat o schismă mare şi amară, având ca efect naşterea câtorva noi grupuri. După aceasta, contrapartea lui Steward, fostul Mare Maestru francez Cristian Bernard [1953-], a deţinut poziţia de Imperator al AMORC. Structura ordinului s-a schimbat şi postul de Imperator a fost redefinit; toţi Marii Maeştri ai fiecărei jurisdicţii, fiind membrii Supremului Consiliu, aleg Imperatorul pe termen de 5 ani. Sub noua domnie, AMORC şi-a mutat cartierul general de la Rosicrucian Park din San José, la Domeniul Rosicrucian al Tăcerii din Québec, Canada. Învăţăturile au fost modificate, cu un conţinut mai actual şi mai modern. Ordinul publică încă «Rosicrucian Digest» şi distribuie diferite cărţi şi articole prin magazinul ataşat Alexandria. AMORC controlează şi conduce ordinul ataşat dar distinct Ordinul Martinist Tradiţional (TMO) (fondat de Augustin Chaboseau şi H. S. Lewis), iar admiterea este posibilă numai prin AMORC. TMO au fost acuzaţi de a avea erori în filiaţiile lor, ca şi doctrine şi ritualuri modificate. Imperatorul AMORC este de asemenea conducătorul TMO. «Ordinul intern» AMORC este Militia Crucifera Evangelica (MCE), care admite numai câţiva membri «ordinari» AMORC. La origine era o grupare independentă din cadrul FUDOSI, deşi controlată de Lewis. Alt fost Mare Maestru francez, Raymond Bernard [1921-] (tatăl lui Christian Bernard) a creat un ordin numit C.I.R.C.E.S. la începutul anilor şaptezeci, concentrându-se asupra moştenirii templierilor, Ordinului Pythagorean şi Ordinului lui Melchizedec. El a publicat câteva cărţi cu câţiva ani în urmă, afirmând că ar fi întâlnit Maeştrii Marii Fraternităţi Albe, incluzând sursele ambelor tradiţii, templiere şi rosicruciene. Oricum, există motive pentru a crede că materialul cu care CIRCES lucrează, derivă la origine din unele ordine afiliate FUDOSI. Azi CIRCES este o organizaţie caritabilă independentă de copiii săi ezoterici: Institutul de Cercetări Templiere din SUA (condus de preşedintele său Onslow Wilson) şi în Franţa Ordinul Suveran al Templului Iniţiatic (condus de Yves Jayet). Un mare număr de ezoterişti (incluzând membrii de frunte ai multor ordine diferite) au fost membri AMORC la începuturile mersului lor pe calea ezoterică. Pe deasupra, mulţi oameni l-au acuzat de a fi prea public, comercial şi neserios. Totuşi, AMORC a avut o mare influenţă asupra tradiţiei ezoterice occidentale de mistere.

• Ancient Rosae Crucis (ARC) a fost fondat de oamenii care au părăsit AMORC cu câţiva ani în urmă datorită aşa-numite «afaceri Stewart». La început i-au cerut lui Stewart să devină Imperatorul lor dar, datorită neînţelegerilor interne, el a părăsit organizaţia şi ei funcţionează acum sub conducerea fondatorilor Paul Walden şi Ashley McFadden (autorea/editoarea lui «Rosicrucian Primer»). Ultima s-a anunţat recent ca Imperatrix, trăgându-şi autoritatea de la Walden, care acesta susţine că ar fi primit o succesiune de Imperator de la Stewart. ARC se găseşte numai în SUA, dar grupuri similare există şi în alte ţări. Învăţăturile lor sunt bazate pe monografiile AMORC ale anilor cincizeci, fiind astfel mai bătrâne decât cele folosite acum de AMORC. ARC au o filiaţie iniţiatorică foarte discutabilă, dar rămâne în tradiţia AMORC, aşa cum aceasta era practicată în timpul lui Harvey şi Ralph Lewis. Deşi mulţi oameni au prezis la început că ARC nu va supravieţui, trebuie să admitem că s-a dezvoltat impresionant, în ciuda faptului că unii îi privesc ca «fundamentalişti Lewis».

• ConFraternity Rosae + Crucis (CR+C) este condus de fostul Imperator AMORC Gary Lee Stewart [1953-]. Ordinul a apărut datorită schismei AMORC, dar este organizat într-o manieră uşor diferită. Ei lucrează cu lecţiile şi ritualurile AMORC originare, ca şi cu câteva chestii suplimentare. Oricum ei sunt legaţi şi parţial controlaţi de Ordo Militia Crucifera Evangelica (OMCE), un ordin templier care este de asemenea guvernat de Stewart. OMCE nu derivă din MCE al FUDOSI, ci, mai degrabă, dintr-o altă filiaţie a MCE originar a lui Simon Studion, care există încă sub numele I.S. Milites Templi, şi care are, de exemplu, două loje în Belgia. Sistemul său originar derivă din Asia Centrală. Ca şi ARC, CR+C este un urmaş direct al AMORC dar, cel puţin CR+C au filiaţia succesiunii Imperatorului. Admiterea în CR+C este, se pare, prin OMCE, dar majoritatea membrilor sunt oameni care au părăsit AMORC în timpul crizei. CR+C există mondial, cu Mari Loje naţionale. Creşterea în cantitate nu pare să fie una din priorităţile lor şi CR+C se păstrează mult mai ascuns decât ordinele lui surori, AMORC şi ARC, şi ei par de asemenea să dorească să lucreze mai îndeaproape în acord cu conceptul rosicrucienilor originari.

Gruparea acestor ordine rosicruciene moderne apare in limba engleza pe siteul www.levity.com.

Biserica Gnostica Universala

In 1889, Lady Caithnenes, membra a Societatii Teosofice infiintata de E.P Blavatsky afirma ca a intrat in contact, in urma unei sedinte de spiritism cu episcopul cathar Guilhabert de Castres, care a trait intre 1208-1237) care i-a trasat misiune reinstaurarii Gnozei. Un mason celebru in epoca, Jules Doinel devine patriarhul Bisericii Gnostice, sub numele Valentin al II-lea. Foarte curand, el va investi episcopi dintre fratii sai initiati, pe Papus, Sedir, Barlet, Bricaud. In 1902, la carma bisericii ajunge ca patriarh Leonce Fabre des Essarts, cu numele de Synesius. Insa se produce o schisma prin plecarea episcopului J. Bricaud, care devine patriarhul unei alte filiatii Gnostice, Ioan al II-lea din Lyon.

Cele mai raspandite si mediatizate acuze aduse Francmasoneriei

In secolul al XIX-lea se acutizeaza razboiul cu Biserica Romano-Catolica. Insa si cultele protestante declara ulterior ca fratia lui Hiram este opera diavolului.S-au dat 15 enciclice care condamna masoneria, iar papii Pius al IX-lea si Leon al XIII-lea au fost cunoscuti ca cei mai inversunati acuzatori. Apoi, un eveniment tulburator va influenta iremediabil istoria. O loja masonica de sorginte iluminista, Liga Dreptilor, iil initiaza pe Marx si Engels. Asadar comunismul s-a nascut in sanul masoneriei, si aici chiar si masoneria britanica zisa regulara are o pata neagra in istoria ei, patronand primul congres al Internationalai Socialiste. Karl Marx este inmormantat la Londra, iar Darwin, evolutionistul a facut si el parte din francmasoneria, asadar, bisericile, la care se adauga si cea Ortoxa Romana, in 1938, prin patriarhul Miron Cristea, acuza fratia de anticrestinism, materialism, si naturalism ateist. Acuzele papalitatii au un oarecare temei. La Paris incep miscarile de laicizare a statului prin alungarea bisericilor din viata sociala. Marele Orient se pune la dispozitia intelectualilor liber cugetatori, care concep legi care sa taie definitiv ori ce relatie intre stat si biserica. In 1877, Marele Orient decide sa renunte la Biblia pe care se fac juramintele masonice si la slujirea Marelui Arhitect. Acesta este momentul in care se scindeaza ireversbil masoneria laica de cea spiritualista si regulara. In 1884, papa Leon al XIII-lea ataca extrem de dur francmasoneria acuzand-o de subminarea binelui din lume prin infestarea oamenilor cu idei diabolice despre egalitate, lipsa de teama pentru suflet, caci el nu exista, ca omul este propriul sau dumnezeu si stapan. Apoi profetea despre distrugerea statelor si a valorilor sfinte. Sirul acuzelor mai cuprinde conspiratia, acumularea de caiptal, monopulul structurilor de putere, iudaizarea Europei si desfiinatrea bisericilor, daca crestinii adevarati cu frica lui Dumnezeu si dragoste pentru Iisus Hristos nu vor milita pana la eliminarea finala a acestui flagel. Este evidenta exagerarea pontifului. El amesteca constient planurile, nu face nici o diferentiere intre masoneria laica iluminata si restul obedientelor frestine si foarte religioase, chiar mistice. Riturile scotiene sunt de inspiratie calugareasca ele fiind structurate de catolicii scotieni cu sprijinul nemijlocit al ordinului iezuitilor. (dupa autorii: Radu Comanescu si Ion Bazgan in Francmasoneria, razboaiele fiilor luminii). Cu toate ca papa era foarte bine informat cu privire la masoni si la marile diferente dintre spiritualisti, regulari si masonii laici, insa el crede ca astfel va zdrobi dusmanul de moarte. Insa Dumnezeu nu-l ajuta, caci virulenta neargumenata a textului i se intoarce impotriva, ca un bumerang. Un mason ilustru Albert Pike, Suveranul Mare Inspector General al Ritului Scotian Antic si Acceptat ii raspunde pontifului pe 1 august 1884 intr-o scrisoare publica afirmand rolul progresit al masoneriei, caracterul sau profund religios, anti-materialismul, intarirea criteriilor morale, democratia si apararea legilor statelor unde functioneaza. In S.U.A, masoneria se intareste, mai ales prin accepatrea lojelor evreiesti B’nai Brith. Pe continentul European si mai ales in anglia protestanta, masoneria castiga noi simpatizanti, iar ostilitatea deja instalata in Franta impotriva bisericii inmultesc lojile. Conflictul dintre cele doua Puteri deopotriva sacerdotale si lumesti devine si mai profund odata cu aparitia regimurilor forte din Europa secolului al XX-lea. Germania nazista inchide si suprima lojile. Fascistii lui Mussolini aresteaza toti masonii. Regimul legionar de la Bucuresti va prigonii masonii pe care ii acuza ca s-au vandut „jidanilor”. In tot acest timp bisericie Evanghelica, Catolica si Ortodoxa au infierat secta zidarilor cu acuze din ce in ce mai amuzante: ca au un ritual in care sunt obligati sa pupe in fund o capra, ca sacrifica pe un altar inchinat lui Satan copii mici, ca se dedau la orgii homosexuale si alte asemenea bizarerii. Din pacate, dupa instalerea regimurilor comuniste, masonii spiritualisti si regulari au fost persecutati de nimeni altii decat de fratii lor laici si iluminsti. Acest razboi fratricid este cea mai rusinoasa pata de pe obrazul Francmasoneriei Universale.

Ordinul Iluminatilor

Inainte de a ne ocupa cu partea a doua a lucrarii, si anume acela al insumarii celor mai importante si grave acuze pe care contestatarii le aduc de regula francmasoneriei, am sa incerc sa ilustrez cat mai cuprinzator cel mai tenebros capitol din Istoria Fratiei, si anume aparitia si influentele Iluminatiilor din Bavaria.

Ordinul Iluminatilor, denumiti si Perfectibili a fost organizat si structurat de catre Weishaupt, la Ingolstadt, Bavaria la 1 mai 1776. Tanarul de 28 de ani, Adam Weishaupt, teolog de drept canonic si fost elev si adept al iezuitilor isi propune reformarea din temelii a lumii, prin introducerea unei noi ordini mondiale. Ura sa fata de nedreptatile si abuzurile statului bicefal, caci biserica avea un rol administrativ, aveau sa conduca la evenimente istorice sangeroase si tenebroase. Sintagma favorita a ordinului era: „ne vom fi incheiat misiune dupa ce vom sugruma ultimul papa cu matele ultimului rege”! Reuseste intr-un timp record sa racoleze un numar mare de masoni pe care sa-i conduca pe cararile planului sau. Ordinul sau se structureaza in trei serii.

I. Pepiniera

1. Preparatorie

2. Novice

3. Minerval

4 Illuminsit minor.

II. Masonerie

1. Ucenic

2. Calfa

3. Maestru

4. Illuminatus major

5. Illumintatus dirigens.

III. Mistere

1. Preot

2. Regent

3. Mag

4. Rege.

Adeptii aflau pe parcursul gradelor despe scopurile Ordinului. La gradul de Rege, adeptul lua contact cu urmatorul text: „de pe fata pamantului trebuie sa dispara orice subordonare”. Asadar, la ultimul grad, Rege, adeptul afla scopul final: Anarhia ! Weishaupt le spunea membrilor sai intimi ca oricine este in esenta un posibil rege, asa ca mostenirea tronului este un abuz, ca prelatii nu sunt cu nimic mai breji decat omul obisnuit care se roaga, insa el combatea virulent toate valorile traditioanale: legea, familia, frontierele si statele. Daca ne gandim astazi, in 2009 la contextul in care ne aflam am putea gandi: ciudat nu ?

Insa, destinul da dovada de ironie si intelpciune. Ordinul se va confrunta cu un scandal intern de proportii. Baronul von Knigge, seful cercului din Westfalia si mana dreapta a lui Adam Weishaupt are o criza morala si religioasa, fiind un crestin practicant, si se dateseaza quasi public de mentorul sau acuzandul de autotarism si satanism, pentru ca afirma ca insusi iisus Hristos este intemeietorul ordinului, si ca el nu a fost Mesia, ci un mare revolutionar care le-a predat tuturor oamenilor lectia Libertatii. Si alti adepti s-au retras declarand autoritatilor ca Iluminati abjura crestinsmul, ca induce memebrilor ura fata de societate, stat si familie si ca era un dusman declarat al proprietatii particulare. O ironie a sortii, face ca intr-o alt zi, un curier secret al lui Weishaupt sa piarda niste documente compromitatoare, care aveau sa duca la dizovarea ordinului si surghiunirea straniului sau maestru. Insa, intr-un mod de-a dreptul bizar, ideiile lor vor influneta secolele urmatoare, numind aici doar revolutia franceza, comuna din paris, aparitia miscarilor anarhiste, socialismul, comunismul, republicanismul, revolutionarismul, ateismu, simbolurile de pe bancnota de un dolar, deviza NOvUS ORDO SECLORUM fiind o expresie uzuala a iluminatilor. Dintre ei au facuta parte Thomas Jefferson, La Fayette, Danton si dupa unii istorici, chiar si Robespiere.