O istorie obiectiva a Francmasoneriei

ERATA

2009-07-19T02:40:00.002-07:00

Cand am asezat capitolele, am uitat sa-l introduc pe cel referitor la masoneria laica, asa ca il postez aici, asadar, pentru o lectura coerenta, dupa capitolul referitor la francmasoneria deista, vine acesta. Multumesc pentru intelegere, si scuze pentru inconveninetul din lectura.

Francmasoneria laica

2009-07-19T02:40:00.001-07:00

In 1773, la Paris se infiinteaza Marele Orient. Pastrand structura lojelor albastre, masonii Marelui Orient se distanteaza ireversibil de restul structurilor masonice prin respingerea Bibliei, sau a oricarei carti sfinte, si mai ales prin directia politica, revolutionara, republicana si anti-religioasa. Multi istorici afirma, cu mai mult sau mai putine dovezi, ca aceasta entitate masonica este continuatoare directilor teologului bavarez Adam Weishaupt. Fondatorul Iluminatilor din Bavaria, despre care voi pomeni in paginile urmatoare.
Marele Orient nu se considera regular, ci isi afirma cu o oarecare mandrie „iregularitatea”. Miscare masonica in carca careia se pun, de regula toate manifestarile anti-masonice. Celebrele tirade ale lui Leo Taxil denunta anticleralismul si antimonarhismul masonilor laici. Istoria demonstreaza, ca intr-o oarecare masura, acest tip de francmasonerie „lucreaza foarte eficient pe orizontala”, ea fiind autoarea revolutiei Franceze, dar si a Terorii, co-autoarea independentei Statelor Unite, dar si prezervatoarea doctrinei iluminatilor care au condus la aparitia socialismului si a comunismului.

Cuvant inainte

2009-07-18T04:38:00.000-07:00

Am vrut sa ofer tuturor celor interesati despre subiect, o viziune obiectiva, detasata de patimi si preconceptii.Am postat materialele care vor face obiectul unei brosuri destinate tiparului, in speranta ca voi putea aduce putina lumina acolo unde, de regula, anumite interese, prefera mai degraba, umbra si intunericul.
Astfel, am impartit in cateva capitole aceasta foarte lapidara istoria a Francmasoneriei pe care le-am asezat intr-o ordine cursiva. Sper ca la sfasitul lecturii sa fiti mai informati, caci doar cunoasterea adevarului ne poate face, cu adevarat, LIBERI!

bibliografie

2009-07-18T04:36:00.000-07:00

Serge Hutin, Societatile Secrete, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Serge Hutin, Guvernantii din Umbra, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Rene Gruosset, Istoria Secreta a Cruciadelor, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Evanghelia Eseniana, colectia Orizonturi Spirutuale, Editura Orfeu 2000

Albert Pike, Morala si Dogma Ritului Scotian Antic si Acceptat al Francmasoneriei, colectia initieri, Editura Herald

Joshep Fort Newton, Constructorii, o cercetare a istoriei si filozofiei masoneriei, colectia initieri, Editura Herald

Charles W.Leadbeater, Francamasoneria, colectia rituri si initieri, Editura Herald

Christopher Knight & Robert Lomas, Al doilea Mesia Templierii, Giulgiul din Torino si Marele Secret al Masoneriei, colectia Confluente, Editura Aquila’93

Christopher Knight & Robert Lomas, Secretul lui Hiram, colectia Confluente, Editura Aquila’93

Gelu Voican, Rene Guenon, Editura Georgiana.

Radu Comanescu, Ion Bazgan, Francamsoneria Razboaiele Fiilor Luminii, Regia autonoma Monitorul Oficial.

Jerome Rousse-Lacordaire, B.A.-BA Antimaconnisme, Editura Pardes

Dan Berindei, Romanii si Francmasoneria, Editura Tesu.

Petre Dogaru, Casa Regala, femeile fatale, masoneria si dictatorii secolului XX, Aldopress

Florin Horvath, 125 de ani de lumini si umbre in francmasoneria romaneasca, Editura Delta III Bucuresti.

Paul Sedir, Istoria Ordinului Rosicrucian, Editura Antet.

Stefan Masu, Rozicrucienii sunt printre noi, Editura Phobos

Pierre-Andre Taguieff, Iluminatii, Esotersim, Teoria Complotului, Extremism, editura Rao.

Ordine para-masonice

2009-07-18T04:33:00.000-07:00

Spre final, as vrea sa va aduc in atentie alte ordine para-masonice sau doar initiatice care interfereaza inerent si cu obedientele francmasonice.

Ordinul Martinist

Celebrul esoterist si ocultist Papus, inspirat de un renumit teosof al sec al XVIII-lea, Loius Claude de Saint-Martin, cunoscut ca Filosoful Necunoscut, infiinteaza Ordinul Martinist. I se alatura o ilustra pleiada de initiati precum Stanislas de Guaita, Paul Sedir, Chaboseau, Chamuel si alti mari esoteristi parizieni. Structura ordinului avea trei grade: membru asociat, initiat si superior necunoscut. Pana la moartea sa din 1916, Papus a infiinta peste 160 de loji in Europa si Americi. Astazi, in lume exista mai multe ordine martiniste ca Ordinul Martinist-Martinezist (operativ, axat pe ocultism prin ritualul lui Martinez de Pasqually, Ordinul Martinist, continuator al liniei initiale, adica meditatia launtrica, rugaciunea activa si mai ales La Voie Cardiaque (calea inimii), Ordinul Martinist al Alesilor Coen ( teurgic, alchimic si cu operatiuni si invocari din Inalta Magie).

Ordinul Rosicrucian

Tovărăşia Rosicruciană (Asociaţia Misticilor Creştini) (RF) a fost fondată de danezul Carl Louis von Grasshof (Max Heindel) [1865-1919], între 1908-1911. Nesusţinând că acest grup este descendentul frăţiei rosicruciene originare, Heindel a aplicat termenul «tovărăşie» pentru a marca faptul că ei au fost mai degrabă inspiraţi de fraternitatea originară. Totuşi, el a susţinut povestea unei iniţieri personale, care s-ar fi petrecut pe un munte în Germania. Heindel a postulat în continuare că RF trebuie să pregătească venirea ordinului adevărat şi originar. Învăţătura RF este în principal bazată pe scrierile lui Heindel, care a fost el însuşi influenţat de studiile sale timpurii de teosofie şi antroposofie. El a fost chiar elev al creatorului yugoslav/austriac al antroposofiei, «rosicrucianul» dr. Rudolf Steiner [1861-1925]. Aşa-numitele «tabele rosicruciene de case şi efemeride» sunt un produs al mişcării lui Heindel, deoarece astrologia este parte a învăţăturilor lor. Periodicul lor se numeşte «Raze ale Rozei Cruci». RF a publicat de asemeni câteva cărţi, incluzând operele lui Heindel şi marea sa operă numită Concepţia cosmică rosicruciană. RF nu lucrează în loji, ci se organizează în biserici şi seamănă mai mult cu o religie decât cu un ordin. Există puţine criterii pentru a deveni membru, de exemplu nu admit hipnotizori, ghicitori şi astrologi profesionişti. Cartierul lor general era în Seattle, dar s-a mutat mai târziu la Oceanside, California, unde există şi în prezent.

Lectorium Rosicrucianum (Şcoala Internaţională a Rozei Cruce de Aur) (LR) a fost fondată de Jan van Rijckenborgh (numele adevărat: Jan Leene, alias John Twine [=Geamăn, n.t.]) [1896-1968] şi fratele său Z.W. Leene [1892-1938]. Ei şi-au început munca în 1924 cu Het Rozekruisers Genootschap, o ramură olandeză a Tovărăşiei Rosicruciene. În 1936 s-au despărţit şi au mers pe cont propriu, au promovat o activitate ştearsă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi au fondat în mod oficial Lectorium-ul în 1945. Atât Catharose de Petri (H. Stok-Huizer) [1902-1990] cât şi Jan van Rijckenborg au fost Mari Maeştri în acelaşi timp. Totuşi, după moarte lui van Rijckenborgh în 1968, Catharose de Petri a rămas în funcţie până a murit şi ea şi, după aceasta, LR nu a mai numit nici un Mare Maestru, ci operează sub direcţia unui colectiv de 13 (Directoratul Spiritual Internaţional al Celor 13). LR se consideră drept manifestarea modernă a tradiţiilor gnostice şi catare, menţinând scopul originar care a fost odinioară cauza unor manifestări ca teosofia şi francmasoneria. Învăţăturile lor par foarte devoţionale şi pot fi în mod sigur definite ca religioase, chiar creştine. Mai mult, acest grup nu practică ritualuri şi se distanţează de alte practici oculte obişnuite. Membrii ar trebui să trăiască prin câteva virtuţi, iar afiliaţia la alte ordine este trecută cu vederea. Unul dintre membrii săi cei mai proeminenţi este Joost R. Ritman fondatorul/cel care a colectat Bibliotheca Philosophica Hermetica din Amsterdam. Se zvoneşte că membrii familiei regale olandeze sunt iniţiaţi ai Lectorium-ului. LR publică un periodic trimestrial numit «Pentagrama» (numit mai înainte «Piatra Unghiulară»), ca şi cărţi ale fondatorilor săi. Cartierul lor general se află încă în Olanda şi creşte rapid; au cel puţin 15 000 de aderenţi, incluzând ramurile mondiale.

Ordinul Templului Rozei Cruci (OTRC) a fost fondat la Londra, în 1912, de d-na Annie Besant [1847-1933], d-na Marie Russak (Hotchener) şi dl. H. Wedgwood. Membrii acestui ordin au constat mai ales din teosofi şi comasoni (Le Droit Humain), deoarece şefii lor erau de asemenea activi în aceste grupuri. Ei lucrau cu magie ceremonială transcendentală, şi susţineau că reprezintă templierii şi rosicrucianismul (pe care le vedeau legate îndeaproape). Învăţăturile lor pot fi privite ca teosofie prezentată într-un cadru rosicrucian. OTRC nu era numai un ordin doctrinar, ci erau de asemenea angajaţi în unele activităţi culturale. Ordinul nu a fost prea răspândit, deşi au avut, de exemplu, o ramură norvegiană în 1914. Se pare că ordinul s-ar fi dizolvat în jur de 1918.

Tovărăşia Rosicrucienilor Corona (CFR) a fost creată în aproape acelaşi timp cu închiderea OTRC. Un fost membru al OTRC a fondat acest ordin împreună cu un anume «Frater Aurelius», autor al câtorva eseuri ezoterice. Este poate interesant că au creat aşa-numitul Nou Teatru Rosicrucian din Christenchurch, Hampshire, care a fost condus printre alţii de fiica lui Annie Besant, Mabel Besant Scott. În acest forum fondatorul Wicca (mişcarea modernă vrăjitorie) dl. Gerald Gardner [1884-1964], susţine că a întâlnit pentru prima oară Wicca (sau mai degrabă sursele ei), spre sfârşitul anilor 1930. Gardner era de asemeni iniţiat al comasoneriei, ca mulţi alţi membri ai CFR şi OTRC. Pe lângă Mabel Scott Besant, Teatrul era condus de George Arthur Sullivan, care a fost printre altele mentorul ocult al lui Peter Cady (unul dintre fondatorii Societăţii Findhorn). Nu se mai ştie prea mult despre soarta ulterioară a acestui grup excentric, dar se pare că CFR nu a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial.

Societas Rosicruciana in Anglia (SRIA) fondată în jurul anilor 1860-1865 de către francmasonul Robert Wentworth Little [1840-1878]. El susţinea că a întâlnit câteva «documente rosicruciene» derivând de la adevăratul şi augustul ordin. Cu tot designul ei rosicrucian, SRIA opera ca alternativă croită la francmasoni. Unul din membrii ei importanţi a fost Kenneth Mackenzie [1833-1886], care l-a asistat pe Little la conducerea societăţii. Mackenzie susţinea că este în contact cu un «conte Apponyi» din Austro-Ungaria, şi se afirmă că ar fi primit filiaţia acestuia. Cea mai probabilă sursă era Societas Rosicruciana in Scotia care a intrat în adormire la sfârşitul secolului trecut [XIX - n.t.]. Mulţi bine-cunoscuţi indivizi ai acestui secol erau membri ai SRIA: John Yarker, P.B. Randolph, A.E. Waite, E. Bulwer-Lytton, dr. W.W. Westcott, Eliphas Lévi, Theodor Reuss, Frederick Hockley [1809-1885], William Carpenter [1797-1874], şi mulţi, mulţi alţii. SRIA nu era la început decât un grup de studiu şi nu lucra cu ritualuri. S-a răspândit peste graniţe, obţinând de exemplu o ramură în Canada, sub jurisdicţia britanică, sub numele de Societas Rosicruciana in Canadiensis. De asemenea, o cartă a fost dată în Pennsylvania în 1879 pentru a stabili Soc. Ros. in USA. Ceva mai târziu, ramura canadiană l-a cartat pe onorabilul francmason Albert Pike pentru a conduce o ramură în SUA, nefiind la curent cu ramura care exista în prealabil originară din Marea Britanie. Aceste două eforturi distincte de a opera SRIA în SUA, nu au avut la acel timp un prea mare succes şi se pare că una dintre ele a adormit treptat, în timp ce alta există încă sub numele SRCF. SRIA are încă cartierul său general în Anglia, şi s-au manifestat destul de puţin, oferind calitatea de membru numai Maeştrilor Masoni (al treilea grad în masoneria albastră).

Societas Rosicruciana in Civitatibus Foederatis (SRICF) a fost fondată în Pennsylvania în 1879, deschisă numai Maeştrilor Masoni. I s-au alăturat mulţi membri ai SRIA americane, în special după schismele din acel grup. La început au cerut ajutorul SRIA engleze, dar, deoarece nu au primit răspuns, s-au întors către Soc. Ros. in Scotia, care le-a satisfăcut în final cererea. Ramurile americane ale acestei societăţi au fondat un Suprem Consiliu în 1880, cu numele de Societas Rosicruciana Republicae Americae. S-a muncit în conformitate cu constituţia originară şi există încă. În 1980 avea un total de 17 loji cu numai 773 membri, dar acum cu mărit corpul membrilor din SUA la câteva mii. Acum este prietenă cu SRIA şi SRIS. Fostul Mag Suprem, dr. William Peacher, a scris câteva pamflete despre istoria SRICF, şi fostul Mag Suprem Voorhis a scris o Istorie a rosicrucianismului masonic care este încă sub tipar şi care discută pe larg istoria complexă a SRIA, SRIS şi SRICF. În anii 1930 un frate al SRIA (Wilson) a scris despre istoria SRIA. Indică faptul că ei derivă dintr-o veche societate rosicruciană, prin ramura care a existat în Scoţia şi l-a iniţiat pe RW Little. Oricum, actuala SRICF este ritualică şi iniţiatorică, existând de asemenea o organizaţie independentă sub noul său nume, Masonic Societas Rosicruciana in Civitatibus Foederatis (MSRICF).

Societas Rosicruciana in America (SRIA) este numele a încă un urmaş din SRIA engleză. Un al treilea grup de masoni a fost foarte decis să menţină o ramură americană a SRIA, aşa că au fost în cele din urmă cartaţi în Philadelphia 1878, şi s-a răspândit mai apoi de-a lungul Statelor. După câţiva ani în funcţia de societate literară cu banchete, această ramură americană numită Soc. Ros. in America, şi-a reformat şi reorganizat alcătuirea în 1889, redenumind-o ca Societas Rosicruciana in the United States of America (SRIUS). Din nefericire, şi această societate a avut probleme cu supravieţuirea. În orice caz, în ramura din Boston, un anume Sylvester Clark Gould [-1909] a fost iniţiat în societate. El a fost un membru foarte productiv, publicând magazine şi studiind vechea tradiţie rosicruciană. În cele din urmă, cu visul de a transforma SRIUS într-o reprezentantă modernă a adevăratului ordin rosicrucian, el a contactat adevărata fraternitate din Europa în 1909, reprezentată de un conte Aponnyi. Dar, nefericire, Gould a murit şi el în acel an, deci proiectul a murit împreună cu el. Câţiva dintre urmaşii lui Gould au continuat societatea şi au restructurat-o în 1912 sub numele său originar: Societas Rosicruciana in America. Unul din liderii lor a fost dl. George Winslow Plummer [-1944], autorul multor cărţi esoterice sub pseudonimul «Frater Khei». Gould a colaborat într-o anumită măsură cu Westcott din 1906 încoace, ultimul fiind cel care l-a ghidat pe Plummer la Gould când Plummer i-a cerut lui Westcott admiterea în SRIA. După moarte lui Gould, Plummer a continuat să ceară îndrumare de la Westcott, care l-a ajutat cu nişte detalii ritualice. Plummer avea multe relaţii. De exemplu, a fost făcut X° în OTO de Crowley, care a primit în schimb admiterea în ordinul lui Plummer, numai pentru a se delimita şi trăi pe mai departe stilul relaţiilor instabile specifice lui Crowley. Un alt exemplu ar fi legătura lui Plummer cu Krum-Heller, prin care a fost admis în Societas Rosicruciana Antiqua. Plummer deţinea de asemenea filiaţia unor biserici catolice şi gnostice independente. Oricum, în 1916, au început să admită femei în rândurile lor. Din această cauză şi-au pierdut carta din Anglia şi, prin urmare, statutul originar. Nu au fost nici recunoscuţi, nici sponsorizaţi de loja-mamă britanică sau de vre-o altă organizaţie masonică, ci au rămas complet independenţi. De asemenea, au lucrat diferit de cealaltă SRIA, introducând noi ritualuri şi material de studiu. După moartea lui Plummer, a fost urmat de văduva sa «Mama Serena». Ea s-a căsătorit mai târziu cu Theodotus Stanislaus de Witow [-1969], care a devenit conducătorul Sfintei Biserici Ortodoxe (a cărui membru a fost Plummer). În 1980 Herman A. Spruit, conducătorul Bisericii din Antiohia, a hirotonorisit-o pe Serena ca preot şi a consacrat-o ca episcop. Actuala Imperatrix a SRIA este «Sora Lucea», de 86 de ani, succesoarea Serenei.

Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii (HOGD) a fost fondat în 1888 de francmasoni şi membri ai SRIA. HOGD a fost înfiinţat de Samuel Liddel MacGregor Mathers [1854-1918], William Robert Woodman [1828-1891] şi William Wynn Westcott [1848-1925], toţi fiind şi iniţiaţi ai SRIA. Legătura rosicruciană era după cum se spune printr-o misterioasă adeptă germană, Fraulein Anna Sprengel, pe care au contactat-o după ce au întâlnit nişte vechi manuscrise cifrate care aparţineau lojii ei. Câţiva cercetători au văzut o posibilă legătură între HOGD şi Fratres Lucis/Frăţia Asiatică, unul din descendenţii ei moderni fiind Fraternitatea Hermetică a Luminii/Luxor. În orice caz, HOGD a devenit un succes remarcabil şi a atras multe persoane proeminente ale vremii sale, cum ar fi Arthur Edward Waite [1857-1942], Mina Bergson (sora lui Henri), Edward Münch, August Strindberg, Rider Haggard, R.F. Felkin, «Aleister» Alexander Edward Crowley [1875-1947], William Butler Yeats [1865-1939], Allan Bennett, Bram Stoker, rev. William Alexander Ayton, Frederick Leigh Gardner, Florence Farr şi mulţi, mulţi alţii. HOGD este sursa a celei mai mari părţi a magiei rituale moderne care înfloreşte azi pe piaţa ocultă. HOGD a lucrat de asemenea cu gradele rosicruciene clasice, la fel ca Soc. Ros. şi alte grupuri, dar a fost structurată cu «ordin intern», numit Rosæ Rubeæ & Aureæ Crucis (RRAC). HOGD a culminat prin câteva schisme în perioada dintre 1903-1918, care au făcut independente multe dintre Temple, dând de asemenea naştere câtorva grupări fiice. Majoritatea membrilor şi-au continuat munca sub numele Stella Matutina, care a fost templul condus de R.W. Felkin şi J.W. Brodie Innes. Membrii Templului Isis-Urania şi-au continuat munca sub numele Alpha & Omega, dar această ramură a adormit în anii treizeci. Waite a fondat Tovărăşia Rozei Cruce şi mai târziu, de asemenea, un ordin interior, Ordo Sanctissimus Rosæ et Aureæ Crucis, care este azi deschis numai Maeştrilor Masoni, deşi la origine admitea femei şi nemasoni. Crowley şi-a fondat Argentinum Astrum (A.A.) inspirat de RRAC, şi l-a structurat într-o şcoală de antrenament ocult. Dion Fortune (Violet Mary Firth) [1890-1946] a fost iniţiată în două din templele supravieţuitoare ale HOGD, dar şi-a creat propriul ei grup, Societatea Luminii Interioare (Fraternitatea Luminii Interioare). Acest grup s-a scindat după moartea ei, datorită unei dispute fundamentale despre cât de multă influenţă trebuie să aibă asupra conţinutului doctrinelor lor învăţăturile teosofiei, Alice Bailey şi scientologiei (sic). Un mare număr de oameni a preferat să continue să muncească în «pura» tradiţie de mistere şi magiei ceremoniale occidentale, prin urmare s-a născut Servitorii Luminii (SOL). SOL este mult mai puţin reacţionară decât predecesorul ei, care există încă dar nu primeşte membri din afara Marii Britanii. Câţiva membri SOL bine-cunoscuţi sunt William Ernest Butler [-1978], Gareth Knight, J.H. Brennan, W.G. Gray şi conducătoarea ei actuală Dolores Ashcroft-Nowicki. SOL este una dintre cele mai de succes ordine teurgice netelemice de azi. Francis Israel Regardie [1907-1985] a fost de asemenea iniţiat într-un templu HOGD, şi a publicat mai târziu câteva din materialele ordinului şi din propriile experienţe cu acesta. Câteva grupuri moderne care se denumesc HOGD şi RRAC sunt conduse de oameni care au fost iniţiaţi de Regardie. Dar există de asemenea câteva dintre aceste ordine moderne care nu au avut contact fizic cu HOGD originar sau cu descendenţii lui, ci au fost inventate pe baza materialelor HOGD publicate de Regardie şi alţii. Alte câteva grupuri există (Franţa şi Marea Britanie), care sunt descendenţi direcţi ai HOGD, dar care nu mai folosesc acest nume. Există de asemenea câteva alte grupuri sub nume similare cu RRAC, cum ar fi Antiquus Arcanus Ordinis Rosæ Rubeæ et Aureæ Crucis. Variaţii ale acestui nume au fost de exemplu folosite în grupul austriac condus de Edward Munninger, ordinul condus de Theodor Reuss (care poate să fie identic cu Ordo Rose-Croix Esoterique al lui Papus, al cărui reprezentant german a fost Reuss), tânărul AMORC condus de Harvey Lewis, ordinul continental condus de Sâr Hiernoymus şi aşa mai departe. Nici unul din aceste grupuri nu sunt legate de grupurile HOGD (deşi câteva surse comune pot fi urmărite în trecutul îndepărtat), ci mai degrabă din surse franceze şi germane. Dacă această similaritate de nume şi rituri poate fi folosită de multe grupuri neo-rosicruciene, se datorează existenţei influente a vechiului OARRAC european al secolelor XVII şi XVIII. Influenţa pe care HOGD o are asupra tradiţiei de mistere occidentale moderne nu poate fi nici ea subestimată şi întregul fenomen este acum legendar, rezultând în duzine de cărţi scrise despre el.

Ziditorii lui Adytum (BOTA) a fost fondat de Paul Foster Case [1884-1954], după ce a fost exclus de Moina Mathers dintr-un templu HOGD care supravieţuia în SUA, pentru motivul de a fi revelat tehnici de magie sexuală membrilor ordinului exterior. Case începuse de asemenea o altă şcoală înaintea lui BOTA, Şcoala Înţelepciunii Fără Vârstă, pe care a pornit-o în New York şi Chicago. Se pare că a dat greş şi, după aceasta, a fost instruit de Maeştrii Şcolii Interioare să se mute la Los Angeles şi să formeze BOTA. Case era de părere că unul devine rosicrucian şi nu «se alătură» lor, şi că acest ordin (şi altele) nu constituie prin urmare decât un vehicul pentru lucrările studenţilor individuali pe calea lor către un asemenea scop. El a făcut de asemenea afirmaţia similară că pot exista rosicrucieni «adevăraţi» în orice ordin şi, la fel de bine, în afara oricărui ordin. Totuşi, el a afirmat că se află în legătură cu maeştrii rosicrucieni invizibili (şefii secreţi de la care cele mai multe ordine rosicruciene pretind că derivă sau că sunt în contact cu ei), legitimând prin urmare aspectul rosicrucian al propriului ordin hermetic. În afară de a pune accent pe QBL, BOTA este de asemenea cunoscut pentru profunda lor lucrare despre Tarot, iar «pachetul BOTA» este relativ bine-cunoscut şi popular. BOTA are cartiere generale atât în Paris cât şi Los Angeles. Recent au trecut printr-un număr de schisme, rezultând în noi ordine care s-au format. Fraternitas Lux Occulta (Frăţia Luminii Ascunse) (FLO) sunt astfel de derivări şi par să perpetue spiritul timpuriu al acestei şcoli.

Ordo Templi Orientis (OTO) a fost fondat la origine de Carl Kellner [1850-1905], Heinrich Klein [-1913] şi Franz Hartmann [1838-1912] în jur de 1895. Albert Karl Theodor Reuss Willsson [1855-1923] i-a succedat ca şef lui Kellner în 1902, până aici ordinul nefiind un ordin operativ real. În timp ce Kellner a călătorit în orient, şi a adus înapoi cu el cunoaşterea tantrică şi asemenea, Reuss era mai mult un ocultist continental tipic şi «mason periferic». Printre altele, el a fost cartat de Westcott de la HOGD, John Yarker [1833-1913] de la Memphis-Mizraim, şi un co-fondator al lui Leopold Engel [1858-1931] în revitalizatul Ordin Illuminati. Eforturile energice ale lui Reus au răspândit OTO în lume. Mulţi faimoşi ocultişti ai acelui timp erau într-un fel sau altul legaţi de Reuss sau de OTO, cum ar fi: Papus, Rudolf Steiner, Jack W. Parsons, Ron L. Hubbard, Gerald Gardner, George Plummer, Israel Regardie, Ben Kadosch (Carl Willhelm Hansen) [1872-1936], Heinrich Traenker, Friedrich Mellinger [1890-1970]şi mulţi, mulţi alţii. Acesta a fost adus în Americi de Charles Stansfeld Jones (Frater Achad) [1886-1950], un personaj excentric care vestea zorii eonului lui Maat. Jones era de asemenea implicat în activităţi rosicruciene, şi există azi ordine pretinzând că derivă de la Jones. OTO postula că el consistă dintr-un mare număr de tradtiţii esoterice, şi că ei nu au accentuat niciodată aspectul rosicrucian în defavoarea celorlalte elemente ale lui. Numai în timpul domniei lui Reuss era acesta considerat rosicrucian - de Reuss, Hartmann şi Krumm-Heller, ca şi de alţi ocultişti din afara OTO. Reprezentanţi ai ultimului se refereau la OTO ca Antiquus Arcanus Ordo Rosæ Rubeæ & Aureæ Crucis. Aceasta nu i-a oprit să organizeze o ramură separată a OTO numită L'Ordre des Rose-Croix Esoteriques, care era trecut printre organizatorii conventului spiritualist şi masonic din 1908. Este interesant de luat aminte de asemenea că FRA al lui Krumm-Heller opera ca ramură OTO. De fapt, Reuss a explicat «rădăcinile rosicruciene ale OTO» în una din scrisorile sale (1921) către H. S. Lewis. Lewis a fost de asemenea admis în OTO de Reuss personal, dar s-a distanţat la câtăva vreme după ce Crowley a preluat conducerea ca şef al ordinului. Lewis se pare că-l dispreţuia pe Crowley, chiar dacă ultimul a încercat să-l introducă în A.A., şi vroia de asemenea să-şi unească forţele împotriva duşmanului comun, Clymer. După câteva incidente de eşec de comunicare, Crowley a devenit ostil faţă de Lewis, şi chiar a vrut să lovească [fr. couper - n.t.] AMORC. O altă legătură rosicruciană a OTO, este că ei pot avea filiaţii derivând de la HBL şi FL. Totuşi, aşa cum indică şi numele, OTO este considerat ca moştenitorul tradiţiei Cavalerilor Templieri. Când Crowley a preluat organizaţia în 1924, aspectul rosicrucian al OTO nu era subliniat deloc. De fapt, Crowley a restructurat complet organizaţia, atât în formă cât şi în conţinut. Nu oricine a găsit asta pe gustul propriu, astfel încât câteva ramuri s-au despărţit. Mai mult, Crowley a avut greutăţi în a localiza multe din ramurile care au rămas din fosta zonă a lui Reuss, care au căzut în uitare în legătură vizavi de preocupările cartierului general. Filiaţiile post-reussiene ale OTO sunt cel puţin controversate. Sunt dintre cei care afirmă despre Crowley că nu a fost singurul urmaş al lui Reuss şi, mergând pe urmele acelor zile până în zilele noastre, multe grupuri ori s-au separat de ordinul principal, ori s-au găsit alţii care pretindeau că reprezintă ordinul autentic. Multe dintre versiunile moderne ale OTO sunt telemice, care înseamnă tehnic că recunosc OTO al lui Crowley, deci în problema autenticităţii lucrul important pentru ei ar fi să dovedească o filiaţie înapoi la Crowley, şi nu la Reuss, deoarece primul este «profetul thelemei». Există grupuri încă active în Elveţia, care derivă din OTO al lui Reuss. Unul din aceste grupuri era condus de Herman Joseph Metzger [1919-1990]. Acest grup era la început unul de neofiţi în ORA, şi a fost complet dezavuat deoarece nu şi-au ţinut promisiunile de a abandona câteva practici pe care ORA le considera ca negative. Metzger călătorea cu pasiune în jurul lumii cu scopul de a colecta material şi filiaţii derivând de la Theodor Reuss, Heinrich Tranker şi Arnold Krumm-Heller, o sarcină nu în întregime reuşită. Grupul lui Metzger a suferit schisme în mod frecvent şi multe din aceste grupuri există încă. Totuşi, P-R Koenig menţionează în cercetarea sa despre OTO, că adevăratul succesor al lui Reuss a fost cel mai probabil bogatul francmason Kaufmann Hans Rudolph Hilfiker-Dunn [1882-1955], care s-a retras din activităţile OTO după moartea lui Reuss. Cea mai bine-cunoscută şi probabil cea mai autentică ramură a OTO modern este organizaţia telemică situată în California, fiind singura care operează internaţional sub numele de OTO. Ea a fost fondată de Grady Louis McMurtry [1918-1985] în jurul lui 1979, după voiajele pentru a colecta rămăşiţele ordinului din domnia succesorului practic al lui Crowley, Karl Johannes Germer [1885-1962]. Germer nu era interesat de a extinde ordinul sub domnia sa, prin urmare acesta a decăzut în cantitate şi activitate. McMurtry a revitalizat Loja Agape, care era la origine fondată în California de Wilfred Talbot Smith [1885-1957]. Datorită eforturilor lui McMurtry, ordinul este din nou răspândit în întreaga lume, şi actualul cartier general a fost mutat la New York. În afară de a lucra cu versiunea telemică de ocultism a lui Crowley, este încă foarte influenţat de vechile sale rădăcini francmasonice. El este de asemenea angajat în lucru cu o versiune telemică a Bisericii Gnostice. În urmă cu zece ani, OTO al lui McMurtry s-a luptat în tribunal cu o versiune braziliană numită Societas Ordo Templi Orientis (SOTO). SOTO era condusă de Marcelo Ramos Motta [1931-1987], şi susţinea că este un urmaş autentic al lui OTO al lui Crowley. Marcelo şi tatăl său, Samuel Cantarino Motta, erau membri sub «Commendador» Duval Ernani de Paula. Motta au căutat să ia contactul cu Clymer după moartea lui Krumm-Heller, în timp ce brazilienii au respins orientarea lui Clymer, dar ei au reuşit numai să ia legătura cu fiul lui Clymer. Motta s-a dus în Germania în 1952 pentru a-l vedea pe Parsifal Krumm-Heller, care l-a recomandat lui Karl Germer, un fost asociat al lui Arnoldo Krumm-Helller. Germer se opunea, ca şi şeful său Crowley, folosirii deschise a termenului «rosicrucian» şi i-a spus lui Motta să termine cu «Commendador-ul», ceea ce acesta a şi făcut. Rezultatul procesului dintre Motta şi McMurtry, a fost că OTO al lui McMurtry a câştigat drepturile legale de a folosi numele şi de a publica lucrările ordinului. Există numeroase alte grupuri care pretind autenticitatea, dar în SUA, OTO al lui McMurtry are singurul dreptul legal la acest nume. Este lipsit de orice dubiu că OTO este unul dintre cele mai reputate şi mai cunoscute ordine de astăzi. Cauza atât a faimei cât şi a controversei se datorează în principal lui Crowley. Orice ar gândi cineva despre el şi operele sale (a căror majoritate este publicată), trebuie să admită că el a fost unul dintre cei mai influenţi ocultişti ai ultimului secol, în special pentru generaţiile mai recente.

Collegium Pansophicum (CP) a fost fondat de Heinrich Tranker [1880-1956] în1921. Traenker era şeful ramurii germane a OTO în timpul şefiei lui Theodor Reuss. El se vedea ca singurul succesor autentic al lui Reuss, deşi, împreună cu C.S. Jones (din cei circa zece membri de al zecelea grad care rămăsăseră) a fost singurul care să voteze pentru şefia lui Crowley. Eventual, amândoi aveau curând să-şi regrete votul, deşi prea târziu. CP susţinea că ar fi singurul ordin care să conţină adevăratele secrete ale augustei fraternităţi rosicruciene, dar aceasta nu l-a împiedicat să coopereze cu AMORC, lucru care a încetat în jur de 1931, când AMORC a fost invitat să se alăture FUDOSI. Împreună cu Spencer Lewis, Tranker a lansat o aşa numită A Doua Fama, anunţând prezenţa realei fraternităţi rosicruciene. CP a publicat câteva cărţi rosicurciene, şi chiar a reuşit să înfiinţeze câteva ramuri în America. Periodicul pentru membrii vorbitori de engleză se numea «Pansophic Intellectualizer». În Danemarca, Ben Kadosch, care conducea deja OTO danez, AMORC şi comasoneria, a primit o cartă de la Tranker. CP a avut de-a face cu o mică schismă când Fraternitas Saturni (FS) a fost fondată de membrii nemulţumiţi ai OTO şi CP, conduşi de Albin Grau şi Eugen Grosche [1888-1964]. Cu toate că FS nu-l accepta pe Crowley ca succesor al lui Reuss, ei simpatizau cu filozofia Thelemei. CP nu era prea telemic, dar învăţăturile conţineau după unii ceva instrucţiuni de «sexual-magick». Există încă amândouă ordinele ca şi nişte continuatori stranii.

Fraternitas Rosicruciana Antiqua (FRA) a fost fondată de ezoteristul german Arnoldo Krumm-Heller [1879-1949] în jur de1927 în America de Sud (unde sosise la vârsta de 16 ani). Ordinul s-a răspândit în întreaga lume de limbă latină, dar K-H n-a stabilit sau autorizat nici o activitate FRA în Europa cu excepţia Spaniei, Germaniei şi Austriei, deoarece considera că FRA este numai pentru lumea vorbitoare de spaniolă şi portugheză. Rădăcinile FRA sunt obscure, dar interesante. Krumm-Heller avea o filiaţie spre HBL/FL. Era un om de lume şi călătorise pe tot globul. A întâlnit mulţi oameni şi era în contact cu alţi câţiva, cum ar fi OTO, OMM, martinismul, AMORC, FRC şi mai multe. El participase de asemenea în conventele esoterice organizate de Papus şi Reuss, şi chiar primise grade în diferite ordine cu ambele ocazii. Cel mai important partener esoteric al său a fost Marele Maestru al OTO, Theodor Reuss. Ei au cooperat în publicarea «Der Rosenkreutzer» la începutul anilor douăzeci, unde se defineau ca «rosicrucieni». După moartea lui Reuss, dr. Krumm-Heller s-a asociat cu Crowley, printre alţii, deşi Krum-Heller se vedea ca singurul succesor adevărat al lui Reuss. H.S. Lewis era, se spune, cartat de Krum-Heller, dar a fost mai târziu revocat de cel din urmă. O scurtă perioadă FRC şi-a unit chiar forţele cu câteva ramuri FRA din America de Sud. În timpul războiului, K-H era blocat în Germania şi a avut prea puţin contact cu lumea ocultă din afara celui de-Al Treilea Reich, aparte de propriul ordin. Diferitele ramuri ale FRA s-au dezvoltat separat sub conducerea fiecărui Mare Maestru. K-H n-a numit vreodată un succesor, deci după moartea sa FRA a continuat să opereze sub şefi independenţi în fiecare ţară în care exista. Vane încercări de a strânge ordinul au fost făcute de fiul său, Parsifal Krum-Heller [1925-] şi, de asemenea, de Metzger. N-a supravieţuit fiecare ramură, dar în Brazilia ordinul este încă foarte activ.

Ordre Kabbalistique de la Rose Croix (Ordinul cabalistic al Rozei Cruce) (OKRC) a fost fondat în Paris în jur de 1888, cu marchizul Stanislas de Guaita [1861-1897] ca primul Mare Maestru. Acesta avea un consiliu de 12 membri, şase dintre ei fiind necunoscuţi «astfel încât ordinul să poată fi reînviat în caz de descompunere». Au fost multe speculaţii vizavi de ce filiaţii deţinea acest ordin şi atât Alphonse Louis Constant (Eliphas Lévi) [1810-1875] şi lordul Edward George Bulwer-Lytton [1803-1873] au fost numiţi ca legături cu fraternitatea timpurie şi s-au menţionat de asemenea alte filiaţii mai puţin cunoscute. La fel, doctorul admirabil, Gérard Anaclet Vincent Encausse (Papus) [1865-1916] se spune că a fi avut câteva conexiuni rosicruciene adevărate. Atât Papus cât şi Lévi par să fi fost amestecaţi într-o filiaţie conţinând oameni ca Charles Nodier, contele Golitzyn şi chiar Napoleon. Este oricum sigur că mai vechile generaţii de ocultişti francezi au avut oarecare influentă asupra succesorilor lor culturali, cum ar fi Saint-Yves d`Alveydre [1842-1909] şi conceptul său de «sinarhie», lucru pe care chiar Rudolf Steiner l-a adoptat în teoriile sale. OKRC a atras principalii ocultişti continentali ai timpului, incluzând oameni ca Paul Adam [1862-1920], Jollivet-Castelot, August Reichel [Sâr Amertis - n.t.], abatele Alta (Melingè), François Barlet, Marc Haven (dr. Lalande) [1868-1926], Edouard Blitz, August Strindberg [1849-1912], Gabron et Thoron, Victor Blanchard (Sâr [Paul - n.t.] Yésir) [-1953], Spencer Lewis, Lucien Mauchel, Paul Sédir (Yvon Le Loup) [1871-1926], Pierre Augustin Chaboseau, şi câteva alte figuri bine-cunoscute. Învăţăturile ordinului constau în principal din disciplinele oculte clasice, cum ar fi QBL, Tarot, astrologie, alchimie, teurgie, numerologie, divinaţie şi ritualuri. Iniţierile constau din 3 grade, şi un al patrulea grad secret. OKRC era îndeaproape ataşat de Ordinul Martinist şi de Biserica Gnostică. Marii maeştrii ai ordinului care i-au urmat lui de Guaita au fost:

- François Charles Barlet (Albert Faucheux) [1838-1921]
- Gérard Encausse (Papus)
- Charles Détré (Téder) [1855-1918]
- Lucien Mauchel (Sâr Chamuel [Tau Bardesanes - n.t.]) [-1936]
- Victor Blanchard (Sâr Yésir) [-1939]
- Pierre Augustin Chaboseau [-1946]
- Georges [Bogé de - n.t.] Lagrèze [Sâr Mikaël - n.t.] [-1954?]
- Robert Ambelain [-1994]
Dar există o linie paralelă de succesiune, datorită unei schisme rezultată dintr-o controversă de preluare masonică:
- François Charles Barlet
- Gérard Encausse (Papus)
- Charles Détré (Téder)
- Jean Bricaud [1881-1934]
- Constant [Constantin Martin - n.t.] Chevillon (1880-1944)
- Charles-Hénry Dupont [-1960]
- Phillipe Encausse [1906-1984]
Este interesant de remarcat că Chaboseau l-a făcut pe Imperatorul AMORC, Ralph Lewis, membru al Supremului Consiliu al OKRC. OKRC a participat de asemenea în F.U.D.O.S.I., şi ordinul a continuat să opereze independent după disoluţia sa. El există încă şi cooperează într-un anumit grad cu Ordinul Riturilor de Memphis-Mizraim (OMM) şi Ordinul Martinist (de Paris). Se pare că cele două filiaţii ale ordinului au fost eventual reunite sub Robert Ambelain, şi am înţeles că actualul MM al OKRC, Gérard Kloppel, deţinea ambele filiaţii. Kloppel i-a urmat lui Ambelain, şi Ronald Cappello a fost numit capul ramurii americane.

Ordinul Templului şi Graalului şi al Ordinului Catolic al Rozei Cruce (l'Ordre de la Rose Croix Catholique et Esthetique, du Temple et du Graal) (CRC) («catolic» ca în «universal») a fost înfiinţat de Josephine Péladan [1858-1918] în 1890. Péladan era unul dintre co-fondatorii OKRC, dar a primit o filiaţie mai veche de la fratele său mai vârstnic Adrien Péladan (homeopat şi asociat al lui Hahneman), care, la rândul lui a primit-o la Toulouse, 1858 (posibil aceeaşi filiaţie ca cea primită de H. S. Lewis în 1909). Péladan susţinea că trebuie să ducă mai departe munca acestui august ordin şi a pus astfel la încercare autoritatea tovarăşului său, de Guaita. Acest duo a trecut prin câteva diferenţe de-a lungul acestei perioade şi fondarea CRC l-a stingherit pe de Guaita, care a privit-o ca pe o provocare nechemată. De Guaita şi alţi câţiva membri OKRC au încercat în van să-l convingă pe încăpăţânatul Péladan să-şi vină în fire şi să renunţe, dar aceasta era în afara vederilor lui, o schismă fiind de neocolit. Cei mai mulţi din membrii OKRC îi erau loiali lui de Guaita şi au ţinut-o cu ordinul. Péladan avea însă ambiţii mai mari, CRC nu a fost numai un loc de antrenament esoteric, ci era de asemenea implicat în activitaţi privind ştiinţa, cultura, muzica, teatrul şi artele. Péladan s-a reunit şi a cooperat cu mulţi muzicieni şi artişti faimoşi ai timpului, ca Gustav Moreau, Stravinsky, Claude Debussy, Fèlicien Rops, Georges Rouault şi Erik Satie. El era de asemenea faimos pentru multe expresii, obiceiuri şi costume excentrice. CRC propaga un fel de ezoterism creştin şi Péladan chiar afirmase că descoperise mormântul pierdut al lui Isus. Spre bătrâneţe a înconjurat Europa, ţinând prelegeri despre filozofia sa. După moartea lui Péladan în 1916, CRC a fost reorganizat fundamental de câţiva din discipolii lui şi diferite ramuri au trăit mai departe. Gary de Lacroze a continuat ordinul în Franţa, un alt discipol al lui Péladan, Jacques Brasilier, a organizat de asemenea un grup supravieţuitor şi în Belgia câţiva din membrii OKRC s-au reunit cu rămăşiţele CRC, condus astfel de legendarul Sâr Hieronymus. Toate ordinele există încă şi alte câteva grupuri revendică această origine.

Ordo Aureæ & Rosæ Crucis (Antique Arcanæ Ordinis Rosæ Rubeæ et Aureæ Crucis) (OARC) a fost condus de succesorul belgian al lui Péladan, Emille Dantinne (Sâr Hieronymus) [1884-1969], care a devenit noul Imperator. Dantinne era implicat într-un muncă de grup ezoteric de la o vârstă foarte timpurie şi implicarea sa în CRC nu constituia singurul grup rosicrucian la care era afiliat. CRC sub Dantinne a fost reorganizat în concordanţă cu tradiţia originară a ordinului şi a fost împărţit în trei secţiuni separate: Roza-Cruce Universitară (9 grade), Roza-Cruce Universală (9 grade) şi Roza-Cruce Interioară (ordinul intern) (3 grade + 1). Denumirea exterioară folosea numele originar, Ordo Aureæ & Rosæ Crucis. Secţiunile universitate şi universală erau căi analoge, făcute pentru oameni de diferite feluri. Prin urmare, gradele cu toatele erau 12 (13 incluzând «gradul Imperatorului»). În afară de toate astea exista Roza-Cruce Celestă (semnificând legătura spirituală a iniţiaţilor), care era rezervată numai câtorva, şi anume celor care atingeau astfel înălţimile iluminării («iniţiere rară»). Imperatorul Adjunct al RCU era François Soetewey [Sâr Sucus - n.t.], Jean Mallinger [Sâr Elgim - n.t.] (şeful OMM belgian) fiind unii din membri cei mai importanţi. Jules Rochat de la Abbaye a fost făcut Imperatorul ordinului interior. În Paris legendarul alchimist François Jollivet-Castelot [1868-] administra ramura locală. Atât Harvey cât şi Ralph Lewis de la AMORC, şi-au primit iniţierea ca Imperatori rosicrucieni (al XIII-lea grad al Iluminaţilor, uşor asemănător cu I.L. al martinismului) de la Dantinne în Europa. OARC era membru al FUDOSI (Federatio Universalis Dirigens Ordines Socitatesque Initiatonis) – o uniune de ordine cu adevărat auguste – împreună cu un mare număr de ordine înrudite. OARC era legat în mod neoficial de câteva ordine martiniste, biserici gnostice şi alte grupuri, toate conduse de oameni din cercuri ezoterice asemănătoare. Cele mai importante sunt Ordinul Pythagorean, sau cum era numit oficial când a fuzionat cu Ordinul lui Hermes, Ordinul Hermetist Tetramegist şi Mistic (OHTM). În anii de început, Mallinger şi Dantinne au fost iniţiaţi în ramuri diferite ale acestui ordin şi care le-au unit acum sub conducere reciprocă. După Al Doilea Război Mondial munca FUDOSI a continuat, dar o neînţelegere personală a izbucnit între Imperatorul AMORC Ralph Lewis şi secretarul FUDOSI Jean Mallinger. Disoluţia a devenit în final inevitabilă şi în 1951 o declaraţie formală a fost dată la dizolvarea FUDOSI. În mod oficial, se menţiona că aceasta şi-a îndeplinit rolul şi misiunea şi că ordinele se despărţeau frăţeşte. OARC şi-a continuat munca în Europa, dar calm şi în grupuri restrânse.

Societatea Alchimică Roza-Cruce (Association Alchimique de France) a fost condusă de obscurul alchimist, scriitor şi excentric, contele François Jollivet-Castelot. Organizaţia pare să fi fost reorganizată în 1896. Unii din membrii ei sunt personaje bine-cunoscute: Gérard şi Philippe Encausse, H.E. Lalande, Charles Barlet, Paul Sédir, Stanislas De Guaita, Tabris, etc. se pare că Société Alchimique de France era într-o vreme o secţiune a Faculté des Sciences Hermetiques. Jollivet-Castelot era de asemenea asociat cu alte ordine, cum ar fi AMORC, Ordinul Martinist, OKRC, OHMT, OARC, etc. Jollivet-Castelot a fondat chiar o organizaţie numită Uniunea Comunistă Nematerialistă, ca alternativă la Internaţionala Socialistă, dominată de atei. August Reichel, alt ezoterist implicat în câteva ordine continentale şi, de asemenea, asociat al lui Reuss, era un discipol credincios al lui Jollivet-Castelot. Reichel era de asemenea Mare Maestru al unui foarte interesant şi obscur ordin numit Fraternitatea Fraţilor Iluminaţi ai Rozei-Cruce. August Strindberg era alt discipol al lui Jollivet-Castelot. Ultimul era creierul din spatele unui popular magazin ocult care exista din 1875, numit «l'Hyperchimie». Sédir era editorul şef şi Jollivet Castelot era managerul. Din 1904 până la 1914, revista a fost publicată sub numele de «Nouveaux horizons de la Science et de la Pensée». În 1920, a devenit în cele din urmă «La Rose-Croix». Acest periodic, care era versiune rosicruciană a «L'initiation», a anunţat formarea FUDOSI în 1934, şi a publicat de asemenea Fama Fraternitatis a lui Lewis şi Jollivet-Castelot. Se pare că societatea sa alchimică nu i-a supravieţuit, dar multe din cărţile sale care explică munca sa ocultă şi politică există, deşi nu încă în engleză. Câtăva din munca alchimică a Societăţii a fost continuată în lecţiile de alchimie ale AMORC, în special de Frater Albertus (Albert Richard Reidel) [-1984] şi Orval Graves [-1996]. Se pare de asemenea că organizaţia alchimică modernă, Filozofii Naturii (PON) continuă câte ceva din munca şi ideile lui Jollivet-Castelot. Noţiunile de hylozofi şi hiperchimie îi dau credit.

Rose-Croix de l'Orient (Roza-Cruce a Estului) (RCO) este numele unei alte mişcări obscure, care a lăsat puţine urme de-a lungul istoriei în afară de câteva scurte indicii. RCO exista sub dr. E. Bertholet, şeful Ordinului Martinist şi al Sinarhiei în Elveţia (unde multe ordine au înflorit între 1890-1940). OM&S a adormit după moartea dr. Bertholet. Ginerele său, Peter Genillard nu a vrut să continue OM&S. El a vrut să muncească numai în Roza-Cruce. Roza-Cruce de care vorbim nu era numai AMORC (el era Mare Ofiţer în Marea Lojă AMORC Elveţiană), ci de asemenea şi RCO. RCO n-a fost pomenit niciodată ca parte a FUDOSI, dar unele din persoanele din FUDOSI par să le fi fost asociate. Este interesant de remarcat că Victor Blanchard a fost făcut Imperator al Orientului FUDOSI (în timp ce Lewis era Imperator al Americii şi Dantinne era Imperator al Europei). Poate aceasta fi o referinţă la RCO? Acest ordin secret este menţionat de asemenea de Sâr Aurifer (Robert Ambelain) în al său Sacrementaire de la Rose-Croix, o colecţie de exorcisme şi rugăciuni. Tradiţia povesteşte că de la acest ordin a primit Saint-Martin iniţierea sa rosicruciană. Se poate să descindă din ordinul Frăţiei Asiatice, descris favorabil de Waite în cartea sa, The Brotherhood of the Rosy-Cross. Ambelain era şeful RCO până ce, de curând, s-a dus. RCO are o ramură în SUA cu Marele Maestru Ronald Cappello (care conduce de asemenea OMM, OKRC, etc). în mod exterior, ei sunt numiţi Ordinul Crinului şi Vulturului. Ei au publicat o carte cu istoria lor cu câtva timp în urmă, căreia i s-a făcut reclamă în «Gnosis Magazine». Ea dă o foarte interesantă istorie a RCO şi a fostelor sale legături cu Împăraţii Bizanţului. Cât din ea este istorie verificată îi rămâne necunoscut subsemnatului.

Bătrânii Fraţi ai Rozei-Cruce (Les Frères Aînés de la Rose-Croix) (FARC) par să dorească o legătură anonimă cu publicul şi sunt foarte discreţi în activităţile sale. Aşa-zisa formare a FARC în 1316 este legată de un mit templier. Fără a intra în detalii fantastice, se poate spune că unii membrii au emigrat în Scoţia şi s-au regrupat sub un nou steag şi au luat numele de Frères Aînés de la Rose-Croix. Alchimia era una din muncile lor cele mai importante. Cartierul lor general este actualmente aflat în Paris cu, se zice, numai 33 de membri oficiali. Totuşi, există câteva filiaţii care afirmă că sunt grupuri FARC neoficiale, legate de centrul din Paris. Roger Caro este şeful grupului continental, şi, de asemenea, capul unei biserici gnostice afiliate, numită l`Eglise de la Nouvelle Alliance.

Antiquus Arcanus Ordo Rosæ Rubæ Aureæ Crucis (AAORRAC) din Austria, care era, cum sugerează numele, legat de AMORC, deşi independent la origine. A fost creat de Eduard Munninger [1901-1965] cu cartierul general în legendarul «Castel Kraempelstein» (de care Steiner vorbeşte atât de favorabil, şi care, se presupune, a fost cândva locuit de un conte rosicrucian). Munninger coopera cu Erler în a revitaliza rosicrucianismul în lumea de limbă germană după Al Doilea Război Mondial. Când Erler a demisionat din funcţia sa de Mare Maestru al jurisdicţiei germane AMORC, Munninger şi grupul său au părăsit de asemenea AMORC şi a fondat AAORRAC. Erler a sugerat ca Munninger să folosească acel nume. Autenticitatea rădăcinilor austriece ale AAORRAC este îndoielnică, deoarece Munninger a afirmat legături cu aproape orice autoritate a acelui timp (Franz Hartmann, Walter Heilman, Friedrich Lienhard, Anna Sprengel, Heindel, etc.). Munninger i-a postulat lui Clymer că el îl reprezintă pe Krum-Heller în Austria, dar rămâne un fapt că Munninger a fost membru AMORC şi a operat sub jurisdicţia lui Erler. Învăţătura AAORRAC a fost în principal dobândită de la AMORC, ca şi din câteva surse ale lui Reuss. Azi AAORRAC este condus de fostul membru AMORC Karl Plank, care a alterat în mod sever ordinul, după propriul cap, şi care, se spune, foloseşte material neautorizat derivând de la AMORC, OTO şi alte surse.

Antiquus Arcanæ Ordinis Rosæ Rubæ Aureæ Crucis (Antique Mysticusque Ordo Rosæ Crucis) (AMORC) a fost stabilit la origine ca ramura americană a AAORRAC european, între 1912-1915. Imperatorul, dr. Harvey Spencer Lewis [Sâr Alden - n.t.] [1883-1939], susţinea o iniţiere în augustul ordin aproape de Toulouse în 1909, dar această legătură a fost adesea pusă la îndoială de critici datorită lipsei de dovezi disponibile. Cercetări recente au arătat că acel «conte Raynaud E. de Bellcastle-Ligne» este un psuedonim pentru iniţiatorul lui Lewis, şi că legătura dintre ei – Clovis Lasalle – a existat într-adevăr. De asemenea, sursa filiaţiei lui Péladan, vicontele Lapasse, era un asociat al lui Lasalle. Oricum, Lewis susţinea de asemenea că AMORC era singurul moştenitor autentic al coloniştilor rosicrucieni ai Pennsylvaniei din 1693, făcând astfel AMORC-ul să pară reprezentaţii moderni ai primilor rosicrucieni americani. Lewis îşi baza aceste postulări pe cercetarea de pionierat făcută de istoricul masonic dr. Julius Friedrich Sachse [1842-1919], care a fost făcut membru de onoare al AMORC. Lewis a fost de asemenea atacat pentru că susţinea şi o altă autoritate rosicruciană de la englezoaica «Grand Matre», d-na May Banks-Stacey [de fapt Mary Banks, soţia colonelului May Stacey], o critică gratuită, deoarece cercetările au probat contactul ca adevărat, deşi separat de sursele franceze ale lui Lewis. Ultimul a fost reprezentat de Jerome Verdier până în septembrie 1915, ceea ce indică faptul că ei au recunoscut fondarea originară a AMORC în februarie acelaşi an. Din câteva motive comunicarea AMORC şi rădăcinile lui continentale a încetat în anii următori. În schimb, Lewis a încercat să adune diferite grupări rosicruciene mici şi autentice din Europa sub direcţia AMORC. Aceasta era făcută prin trimiterea frecventă de carte şi fonduri. Actuala influenţă continentală a AMORC a crescut după Al Doilea Război Mondial. Lewis a cooperat de asemenea cu alte grupuri ezoterice, cum ar fi OTO sub Reuss, Pansophia lui Tranker, şi mai târziu cu vechile ordine autentice asociate în FUDOSI. Cel mai important era OARC al lui Sâr Hiernoymus, care reprezenta un alt descendent al rosicrucienilor de la Toulouse. Ralph Maxwell Lewis [1902-1987], i-a urmat tatălui său ca Imperator şi a dezvoltat AMORC în vasta organizaţie modernă care este şi azi. El era adevăratul creier din spatele sistemului de lecţii prin poştă şi sfintelor iniţieri locale. Ralph prefera ca ordinul să nu lucreze cu teurgie, şi a înlăturat orice urmă care amintea de «vechiul ocultism». În schimb, se punea bază pe misticism, ca şi pe abordări psihologice şi metafizice ale ezotericului. Învăţăturile AMORC au un stil ştiinţific, cu experimente şi instrucţiuni practice. Ritualurile lor de iniţiere par foarte influenţate de masonerie, în special OM-M. Imperatorii lui Lewis au lăsat ritualul celui de-al XIII-lea grad originar («iniţierea Imperatorului») în afara ordinului şi au înlocuit-o cu «afirmarea Imperatorului» şi un grad onorific general XIII. Aceasta a fost făcută probabil cu intenţia de a împiedica să apară posibile grupuri rătăcite fie din schisme sau prin reproducere, ca în natura descentralizată a sistemului martinist. Dar efectul a fost mai degrabă invers, succesorul lui R. Lewis, G. Steward fiind pregătit personal de primul şi instalat cum se cuvine regulamentelor şi liniilor AMORC, dar după numai câţiva ani de la domnia lui, totul a culminat într-un imens scandal, cu acuzaţii reciproce de conspiraţie şi corupţie. Acestea au cauzat o schismă mare şi amară, având ca efect naşterea câtorva noi grupuri. După aceasta, contrapartea lui Steward, fostul Mare Maestru francez Cristian Bernard [1953-], a deţinut poziţia de Imperator al AMORC. Structura ordinului s-a schimbat şi postul de Imperator a fost redefinit; toţi Marii Maeştri ai fiecărei jurisdicţii, fiind membrii Supremului Consiliu, aleg Imperatorul pe termen de 5 ani. Sub noua domnie, AMORC şi-a mutat cartierul general de la Rosicrucian Park din San José, la Domeniul Rosicrucian al Tăcerii din Québec, Canada. Învăţăturile au fost modificate, cu un conţinut mai actual şi mai modern. Ordinul publică încă «Rosicrucian Digest» şi distribuie diferite cărţi şi articole prin magazinul ataşat Alexandria. AMORC controlează şi conduce ordinul ataşat dar distinct Ordinul Martinist Tradiţional (TMO) (fondat de Augustin Chaboseau şi H. S. Lewis), iar admiterea este posibilă numai prin AMORC. TMO au fost acuzaţi de a avea erori în filiaţiile lor, ca şi doctrine şi ritualuri modificate. Imperatorul AMORC este de asemenea conducătorul TMO. «Ordinul intern» AMORC este Militia Crucifera Evangelica (MCE), care admite numai câţiva membri «ordinari» AMORC. La origine era o grupare independentă din cadrul FUDOSI, deşi controlată de Lewis. Alt fost Mare Maestru francez, Raymond Bernard [1921-] (tatăl lui Christian Bernard) a creat un ordin numit C.I.R.C.E.S. la începutul anilor şaptezeci, concentrându-se asupra moştenirii templierilor, Ordinului Pythagorean şi Ordinului lui Melchizedec. El a publicat câteva cărţi cu câţiva ani în urmă, afirmând că ar fi întâlnit Maeştrii Marii Fraternităţi Albe, incluzând sursele ambelor tradiţii, templiere şi rosicruciene. Oricum, există motive pentru a crede că materialul cu care CIRCES lucrează, derivă la origine din unele ordine afiliate FUDOSI. Azi CIRCES este o organizaţie caritabilă independentă de copiii săi ezoterici: Institutul de Cercetări Templiere din SUA (condus de preşedintele său Onslow Wilson) şi în Franţa Ordinul Suveran al Templului Iniţiatic (condus de Yves Jayet). Un mare număr de ezoterişti (incluzând membrii de frunte ai multor ordine diferite) au fost membri AMORC la începuturile mersului lor pe calea ezoterică. Pe deasupra, mulţi oameni l-au acuzat de a fi prea public, comercial şi neserios. Totuşi, AMORC a avut o mare influenţă asupra tradiţiei ezoterice occidentale de mistere.

Ancient Rosae Crucis (ARC) a fost fondat de oamenii care au părăsit AMORC cu câţiva ani în urmă datorită aşa-numite «afaceri Stewart». La început i-au cerut lui Stewart să devină Imperatorul lor dar, datorită neînţelegerilor interne, el a părăsit organizaţia şi ei funcţionează acum sub conducerea fondatorilor Paul Walden şi Ashley McFadden (autorea/editoarea lui «Rosicrucian Primer»). Ultima s-a anunţat recent ca Imperatrix, trăgându-şi autoritatea de la Walden, care acesta susţine că ar fi primit o succesiune de Imperator de la Stewart. ARC se găseşte numai în SUA, dar grupuri similare există şi în alte ţări. Învăţăturile lor sunt bazate pe monografiile AMORC ale anilor cincizeci, fiind astfel mai bătrâne decât cele folosite acum de AMORC. ARC au o filiaţie iniţiatorică foarte discutabilă, dar rămâne în tradiţia AMORC, aşa cum aceasta era practicată în timpul lui Harvey şi Ralph Lewis. Deşi mulţi oameni au prezis la început că ARC nu va supravieţui, trebuie să admitem că s-a dezvoltat impresionant, în ciuda faptului că unii îi privesc ca «fundamentalişti Lewis».

ConFraternity Rosae + Crucis (CR+C) este condus de fostul Imperator AMORC Gary Lee Stewart [1953-]. Ordinul a apărut datorită schismei AMORC, dar este organizat într-o manieră uşor diferită. Ei lucrează cu lecţiile şi ritualurile AMORC originare, ca şi cu câteva chestii suplimentare. Oricum ei sunt legaţi şi parţial controlaţi de Ordo Militia Crucifera Evangelica (OMCE), un ordin templier care este de asemenea guvernat de Stewart. OMCE nu derivă din MCE al FUDOSI, ci, mai degrabă, dintr-o altă filiaţie a MCE originar a lui Simon Studion, care există încă sub numele I.S. Milites Templi, şi care are, de exemplu, două loje în Belgia. Sistemul său originar derivă din Asia Centrală. Ca şi ARC, CR+C este un urmaş direct al AMORC dar, cel puţin CR+C au filiaţia succesiunii Imperatorului. Admiterea în CR+C este, se pare, prin OMCE, dar majoritatea membrilor sunt oameni care au părăsit AMORC în timpul crizei. CR+C există mondial, cu Mari Loje naţionale. Creşterea în cantitate nu pare să fie una din priorităţile lor şi CR+C se păstrează mult mai ascuns decât ordinele lui surori, AMORC şi ARC, şi ei par de asemenea să dorească să lucreze mai îndeaproape în acord cu conceptul rosicrucienilor originari.

Gruparea acestor ordine rosicruciene moderne apare in limba engleza pe siteul www.levity.com.

Biserica Gnostica Universala

In 1889, Lady Caithnenes, membra a Societatii Teosofice infiintata de E.P Blavatsky afirma ca a intrat in contact, in urma unei sedinte de spiritism cu episcopul cathar Guilhabert de Castres, care a trait intre 1208-1237) care i-a trasat misiune reinstaurarii Gnozei. Un mason celebru in epoca, Jules Doinel devine patriarhul Bisericii Gnostice, sub numele Valentin al II-lea. Foarte curand, el va investi episcopi dintre fratii sai initiati, pe Papus, Sedir, Barlet, Bricaud. In 1902, la carma bisericii ajunge ca patriarh Leonce Fabre des Essarts, cu numele de Synesius. Insa se produce o schisma prin plecarea episcopului J. Bricaud, care devine patriarhul unei alte filiatii Gnostice, Ioan al II-lea din Lyon.

Cele mai raspandite si mediatizate acuze aduse Francmasoneriei

2009-07-18T04:32:00.000-07:00

In secolul al XIX-lea se acutizeaza razboiul cu Biserica Romano-Catolica. Insa si cultele protestante declara ulterior ca fratia lui Hiram este opera diavolului.S-au dat 15 enciclice care condamna masoneria, iar papii Pius al IX-lea si Leon al XIII-lea au fost cunoscuti ca cei mai inversunati acuzatori. Apoi, un eveniment tulburator va influenta iremediabil istoria. O loja masonica de sorginte iluminista, Liga Dreptilor, iil initiaza pe Marx si Engels. Asadar comunismul s-a nascut in sanul masoneriei, si aici chiar si masoneria britanica zisa regulara are o pata neagra in istoria ei, patronand primul congres al Internationalai Socialiste. Karl Marx este inmormantat la Londra, iar Darwin, evolutionistul a facut si el parte din francmasoneria, asadar, bisericile, la care se adauga si cea Ortoxa Romana, in 1938, prin patriarhul Miron Cristea, acuza fratia de anticrestinism, materialism, si naturalism ateist. Acuzele papalitatii au un oarecare temei. La Paris incep miscarile de laicizare a statului prin alungarea bisericilor din viata sociala. Marele Orient se pune la dispozitia intelectualilor liber cugetatori, care concep legi care sa taie definitiv ori ce relatie intre stat si biserica. In 1877, Marele Orient decide sa renunte la Biblia pe care se fac juramintele masonice si la slujirea Marelui Arhitect. Acesta este momentul in care se scindeaza ireversbil masoneria laica de cea spiritualista si regulara. In 1884, papa Leon al XIII-lea ataca extrem de dur francmasoneria acuzand-o de subminarea binelui din lume prin infestarea oamenilor cu idei diabolice despre egalitate, lipsa de teama pentru suflet, caci el nu exista, ca omul este propriul sau dumnezeu si stapan. Apoi profetea despre distrugerea statelor si a valorilor sfinte. Sirul acuzelor mai cuprinde conspiratia, acumularea de caiptal, monopulul structurilor de putere, iudaizarea Europei si desfiinatrea bisericilor, daca crestinii adevarati cu frica lui Dumnezeu si dragoste pentru Iisus Hristos nu vor milita pana la eliminarea finala a acestui flagel. Este evidenta exagerarea pontifului. El amesteca constient planurile, nu face nici o diferentiere intre masoneria laica iluminata si restul obedientelor frestine si foarte religioase, chiar mistice. Riturile scotiene sunt de inspiratie calugareasca ele fiind structurate de catolicii scotieni cu sprijinul nemijlocit al ordinului iezuitilor. (dupa autorii: Radu Comanescu si Ion Bazgan in Francmasoneria, razboaiele fiilor luminii). Cu toate ca papa era foarte bine informat cu privire la masoni si la marile diferente dintre spiritualisti, regulari si masonii laici, insa el crede ca astfel va zdrobi dusmanul de moarte. Insa Dumnezeu nu-l ajuta, caci virulenta neargumenata a textului i se intoarce impotriva, ca un bumerang. Un mason ilustru Albert Pike, Suveranul Mare Inspector General al Ritului Scotian Antic si Acceptat ii raspunde pontifului pe 1 august 1884 intr-o scrisoare publica afirmand rolul progresit al masoneriei, caracterul sau profund religios, anti-materialismul, intarirea criteriilor morale, democratia si apararea legilor statelor unde functioneaza. In S.U.A, masoneria se intareste, mai ales prin accepatrea lojelor evreiesti B’nai Brith. Pe continentul European si mai ales in anglia protestanta, masoneria castiga noi simpatizanti, iar ostilitatea deja instalata in Franta impotriva bisericii inmultesc lojile. Conflictul dintre cele doua Puteri deopotriva sacerdotale si lumesti devine si mai profund odata cu aparitia regimurilor forte din Europa secolului al XX-lea. Germania nazista inchide si suprima lojile. Fascistii lui Mussolini aresteaza toti masonii. Regimul legionar de la Bucuresti va prigonii masonii pe care ii acuza ca s-au vandut „jidanilor”. In tot acest timp bisericie Evanghelica, Catolica si Ortodoxa au infierat secta zidarilor cu acuze din ce in ce mai amuzante: ca au un ritual in care sunt obligati sa pupe in fund o capra, ca sacrifica pe un altar inchinat lui Satan copii mici, ca se dedau la orgii homosexuale si alte asemenea bizarerii. Din pacate, dupa instalerea regimurilor comuniste, masonii spiritualisti si regulari au fost persecutati de nimeni altii decat de fratii lor laici si iluminsti. Acest razboi fratricid este cea mai rusinoasa pata de pe obrazul Francmasoneriei Universale.

Ordinul Iluminatilor

2009-07-18T04:31:00.000-07:00

Inainte de a ne ocupa cu partea a doua a lucrarii, si anume acela al insumarii celor mai importante si grave acuze pe care contestatarii le aduc de regula francmasoneriei, am sa incerc sa ilustrez cat mai cuprinzator cel mai tenebros capitol din Istoria Fratiei, si anume aparitia si influentele Iluminatiilor din Bavaria.

Ordinul Iluminatilor, denumiti si Perfectibili a fost organizat si structurat de catre Weishaupt, la Ingolstadt, Bavaria la 1 mai 1776. Tanarul de 28 de ani, Adam Weishaupt, teolog de drept canonic si fost elev si adept al iezuitilor isi propune reformarea din temelii a lumii, prin introducerea unei noi ordini mondiale. Ura sa fata de nedreptatile si abuzurile statului bicefal, caci biserica avea un rol administrativ, aveau sa conduca la evenimente istorice sangeroase si tenebroase. Sintagma favorita a ordinului era: „ne vom fi incheiat misiune dupa ce vom sugruma ultimul papa cu matele ultimului rege”! Reuseste intr-un timp record sa racoleze un numar mare de masoni pe care sa-i conduca pe cararile planului sau. Ordinul sau se structureaza in trei serii.

I. Pepiniera

1. Preparatorie

2. Novice

3. Minerval

4 Illuminsit minor.

II. Masonerie

1. Ucenic

2. Calfa

3. Maestru

4. Illuminatus major

5. Illumintatus dirigens.

III. Mistere

1. Preot

2. Regent

3. Mag

4. Rege.

Adeptii aflau pe parcursul gradelor despe scopurile Ordinului. La gradul de Rege, adeptul lua contact cu urmatorul text: „de pe fata pamantului trebuie sa dispara orice subordonare”. Asadar, la ultimul grad, Rege, adeptul afla scopul final: Anarhia ! Weishaupt le spunea membrilor sai intimi ca oricine este in esenta un posibil rege, asa ca mostenirea tronului este un abuz, ca prelatii nu sunt cu nimic mai breji decat omul obisnuit care se roaga, insa el combatea virulent toate valorile traditioanale: legea, familia, frontierele si statele. Daca ne gandim astazi, in 2009 la contextul in care ne aflam am putea gandi: ciudat nu ?

Insa, destinul da dovada de ironie si intelpciune. Ordinul se va confrunta cu un scandal intern de proportii. Baronul von Knigge, seful cercului din Westfalia si mana dreapta a lui Adam Weishaupt are o criza morala si religioasa, fiind un crestin practicant, si se dateseaza quasi public de mentorul sau acuzandul de autotarism si satanism, pentru ca afirma ca insusi iisus Hristos este intemeietorul ordinului, si ca el nu a fost Mesia, ci un mare revolutionar care le-a predat tuturor oamenilor lectia Libertatii. Si alti adepti s-au retras declarand autoritatilor ca Iluminati abjura crestinsmul, ca induce memebrilor ura fata de societate, stat si familie si ca era un dusman declarat al proprietatii particulare. O ironie a sortii, face ca intr-o alt zi, un curier secret al lui Weishaupt sa piarda niste documente compromitatoare, care aveau sa duca la dizovarea ordinului si surghiunirea straniului sau maestru. Insa, intr-un mod de-a dreptul bizar, ideiile lor vor influneta secolele urmatoare, numind aici doar revolutia franceza, comuna din paris, aparitia miscarilor anarhiste, socialismul, comunismul, republicanismul, revolutionarismul, ateismu, simbolurile de pe bancnota de un dolar, deviza NOvUS ORDO SECLORUM fiind o expresie uzuala a iluminatilor. Dintre ei au facuta parte Thomas Jefferson, La Fayette, Danton si dupa unii istorici, chiar si Robespiere.

Rituri de perfectionare

2009-07-18T04:29:00.000-07:00

Riturile scotiene

Asa cum am vazut mai devreme, Franta devine generatoarea si pastratoarea gradelor inalte, dar mai ales al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Astazi, Grand Loge de France este guvrenatoarea acestui rit. In S.U.A, Ritul Scotian Antic si Acceptat este reprezentat de Supremul Consiliu de la Washinghton.

Ecosismul se raspandeste rapid si in Germania. Miezul doctrinei sale apare in celebrul discurs al lui Ramesy, tiparit in 1738 de catre nobilul scotian, fidel dinastiei Stuart si catolic. In paginile care urmeaza vom prezenta, mai amplu conflictul doctrinar dintre masoneria scotiana (catolica) si cea engleza (protestant-anglicana), dar sa continuam traseul printre gradele de perfectiune. Andre Michel de Ramsey adauga celor trei grade albastre, alte patru: maestru scotian, novice, cavaler al Templului, Royal Arch. In 1749 i se adauga gradul de cavaler de Orient. Sunt create organsime dedicate studiului si practicarii acestor grade „suprioare” (ele sunt considerate si astazi, de catre U.G.L.E ca fiind extravagante). Raman marcante, in istoria Francmasoneriei Capitolul de la Clermont (1754), Consiliu Suveran al Cavalerilor de Orient (1756), Consiliul Imparatilor de Orient si Occident (1758). Dupa dezbateri teologice, teosofice si filosofice apare Ritul Herodom sau Ritul Perfectiunii, care are 25 de grade. In 1761 Etienne Morin este trimis in S.U.A pentru a raspandi ritul, dar ii adauga inca 8 grade. Moare in 1771 in Jamaica lasand mostenire Supremul Consiliu al Marilor Inspectori al celui de al 33-lea si ultimul grad al Ritului Scotian Antic si Acceptat. In 1786 se elaboreaza Mariel Constitutii ale Ritului, la care a contribuit, dupa unii exegeti, insusi Frederic al II-lea, regele Prusiei.

Grad	Numele lojii	Francmasoneria scotiana
1 2 3	Loji albastre	Ucenic Calfa Mestru
4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14	Loji sau ateliere ale perfectiunii	Maestru secret Maestru perfect Secretar intim Magistrat si judecator Intendent al Edificilor Maestru ales al celor 9 Ilustru ales al celor 15 Sublim Cavaler Ales Mare Maestru Arhitect Cavaler al Arcader Regale Sublim mason
15 16 17 18	Consilii sau ateliere rosii	Cavaler al Orientului sau al Spadei Print de Ierusalim Cavaler al Orientului si Occidentului Cavaler Rozacruce
19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30	Areopaguri sau ateliere filosofice	Mare Pontif sau Sublim Scotian al Ierusalimului Ceresc Venerabil Mare Maestru Noahit sau Cavaler Prusac Cavaler Regal Secure sau Print al Libanului Sef al Ternabecolului Print al Tabernaconului Cavaler al Sarpelui de Arama Scotian Trinitar sau Print al Milei Mare Comandor al Templului Cavaler al Soarelui Mare Scotian al Sf. Andrei Mare Ales Cavaler Kadosh
31	Tribunale	Mare Inspector Inchizitor Comandor
32	Consistorii	Sublim Print al Secretului Regal
33	Consiliu Suprem	Suveran Mare Inspector General

Ritul scotian rectificat este infiintat intre 1756 si 1760, de catre baronul Karl Gotthelf von Hund. Acesta a fost numit initial La Stricte Observance (Stricta Observanta) si isi revendica mostenirea Templiera. Ordin masonic crestin esoteric, este condus de catre Superiori Necunoscuti si este impartit in 9 provincii ( noua au fost intemeietorii Ordinului Templier) pe intreg continentul european. Ritul cuprinde 6 grade:

1.ucenic

2. calfa (companion)

3. maestru

4. maestru scotian al Sf. Andrei.

5. novice

6. templier.

Superiorii Necunoscuti aveau doua grade:

Professus

Grand Profes

Dupa moartea baronului von Hund, in 1776, Stricta Observanta Templiera va fi reformata de catre Willermoz si va deveni Ritul Scotian Rectificat, condus de o Mare Staretie, si isi afirma cu tarie caracterul ioanit si mostenirea prin filiatie a Cavalerilor Saraci ai lui Hristos, aparatori ai Templului din Ierusalim, cu alte cuvinte Templierii.

Ritul York

Exista o atestare istorica – Regius Poem – care afirma intr-un document descoprit in sec al XVII-lea ca breasla zidarilor liberi s-a conturat in anul 926, in orasul britanic York, sub domnia fiului lui Alfred cel Mare, regele Athlestane, iar primul mare maeastru al fratiei a fost printul Edward, fratele suveranului. Ritul de York se compune din Corpurile Masonice Capitulare, Criptice şi Cavalereşti, alături de corpurile paramasonice reprezentate de Ordinul De Molay pentru tinerii între 12-21 ani şi Ordinul Trandafirului pentru soţiile de masoni. Este un rit care isi revendica filiatia rosi-cruciana, alchimica si cavalereasca si care se declara profund Deista, enuntand cu destul curaj ca Dumnezeu este Unic si Acelasi pentru toti oamenii, desi este cunoscut sub atatea Nume diferite. Ultimul grad al ritului este de Cavaler al Templului din Ierusalim.

Ritul Swedemborgian, infiintat in 1783 de catre marchizul de Thome se bazeaza pe viziunile din lumea de dincolo a lui Emmanuel Swedemborg, nascut la Stockolm, in 1688, teolog si preot lutheran. Lucrarile sale, care vor inspira acest rit se nuemesc Arcana Celesti, De culta et amore Dei, De nova Hierosolyma. Asadar, acest rit este de inspiratie profund crestina. Ca si ritul suedez, cu care este confundat, uneori de catre exegetii masoneriei, cuprinde 10 grade repartizate in trei serii:

- lojile Sfantului Ioan

- Lojile Sfantului Andrei

- Capitolele.

Desigur, pe langa marile loji nationale sunt acceptate si alte rituri, insa cu o acoperire mai redusa, dintre care voi aminti printr-o foarte scurta trecre in revista urmatoarele: Ritul francez (practicat de regula pe langa Marile Oriente), Ritul suedez (masonerie aristocratica, crestina si nobiliara, condusa de insusi Regele), Ritul Scotian Cerneau (cu 25 de grade, si care contesta gradele razbunarii din Ritul Scotian Antic si Acceptat).

Francmasoneria Deista (regulara)

2009-07-18T04:26:00.000-07:00

In 24 iunie 1717, la beraria The Goose and Gridiron (Gasca si Gratarul), din proximitatea Catedralei Sf. Paul, din Londra, patru loji: The Crown (Coroana); The Apple Tree (Marul); The Rummer and Grapes (Stacana si ciorchinele) si The Goose and Gridiron se unesc formand Marea Loja din Londra, prima structura care se rupe din randurile masonilor operativi (breslasi) si formeaza, conform istoricilor adepti ai tezei conform careia, masoneria speculativa se naste in Anglia, prima obedienta a francmasonilor regulari.

Ruptura se transforma, foarte curand intr-o veritabila galceava intre antici si moderni. Pentru a intelege contextul care va duce la formarea U.G.L.E ( The United Grand Lodge of Ancient Freemasons of England) trebuie sa aprofundam pe scurt temeiul neintelegeilor dintre cele doua entitati masonice.

Inainte sa pornim cercetarea noastra ar trebui sublinait ca masoneria engleza este fundamental modelata de doi scotieni: James Anderson si Cavalerul de Ramsay, insa despre rolul lor, voi scrie ceva mai incolo.

Anticii se constituie ca Mare Loja pe 17 iulie 1751 impunand gradul Royal Arch, ca simbol al legaturii masonilor speculativi cu Dumnezeu si continuarea mitului Templului lui Solomon, care nu mai reprezinta o constructie fizica, ci una speculativa. Spre deosebire de ei, modernii inoveaza masiv ritualurile mostenite de la operativi si pun accentul pe bunastarea materiala, onoruri nobiliare si relational. Astfel ei il initiaza in 1787 pe printul de Wales, mostenitorul tronului, apoi si pe ceillati frati ai sai. In 1790, Printul este ales Mare Maestru. Pentru acuratetea informatiei precizez ca Loja Moderna este continuatuarea Marii Loji din Londra, iar Loja Antica devine o entitate noua, nemultumita de conduita agnostica si materialista a Modernilor. Anticii de autodenumesc Fratie, iar Modernii Societate. Scindarea dintre cele doua obediente se stinge dupa ce regele George al III-lea interzice organizarea si activitatea societatilor secrete. In 1813 cele doua entitati hotarasc sa fuzioneze si negociind virtutile si calitatile pe care, fiecare le considera importante pentru identitatea masonica, adopta un act comun format din 17 articole, care se concentreaza asupra primelor trei grade simbolice (ucenic, calfa, maestru), regulamentelor care vor forma mai tarziu celebrele Constitutii ale lui Anderson.

La 27 decembrie 1813, in Fremasons Hall se intemeiaza U.G.L.E.

Foarte intersanta este existenta si disparitia Marii Loji York, infiintata in 1762 care intemeiaza Ritul York si care avea propria sa constitutie formata din 19 articole. Membrii acestei obediente, foarte strans legati de misterele gradelor operative ale breselei zidarilor liberi, il acuza pe Anderson ca a simplificat si a introdus „superficialitate in abordarea miturilor care stau la baza Augustei noastre Fratii”, intrucat, pastorul anglican Anderson se refera la primele trei grade, in timp ce pentru masonii de York, existau, chiar inaintea aparitiei Ritului inca doua grade: Royal Arch si Knight Templar. Aici este momentul sa-l introducem in discutie pe Cavalerul de Ramsey, care are un discurs fulminant in Franta si care afirma, fara echivoc ca masoneria este de traditie templiera.

In timpurile moderne U.G.L.E recunoaste in fiecare tara o mare loja nationala, care respecta landmarkurile si Constitutiile lui Anderson ceea ce le confera regularitatea. Aceasta presupune admiterea barbatilor de bune moravuri, care cred in Dumnezeu si care jura sa dea dovada de toleranta, fraternitate, caritate si sprijin tuturor celor aflati in nevoie, suferinta, acuzati pe nedrept.

Francmasoneria esoterica, oculta, spiritualista.

2009-07-18T04:25:00.000-07:00

Ritul egiptean, fondat de Cagliostro in 1771. Ritul va cunoaste, ulterior cateva adaugiri sau reinterpretari, cel mai cunoscut fiind ritul Memphis - Misraim. Bazata pe misteriile revelate umanitatii de catre Hermes Trismegistul, numit de egipteni Thot, urmand miturile lui Isis, Osiris, Horus si Seth, francamsoneria egipteana, in gradele sale inalte dezvolta conceptele hermetice, alchimice si de inalta magie. Intrucat, energiile sunt complemenatre, iar Soarele ca principiu masculin si Luna ca principiu femini se afla la Orient, adeptii francmasoneriei spiritualiste cred ca femeile au acelasi statut in loja, asadar obedientele sunt mixte. Ritul de perfectionare avea 90 de grade impartite in patru serii:

a) simbolica

b) filosofica

c) mistica

d) kabbalistica.

In 1881, Jhon Yorker, marele maestru al ritului Memphis si Giambatista Pessina, marele maestru al ritului Misraim din Italia hotarasec fuzionarea celor doua obediente, in urma careia se naste Ordinul Mempis-Misraim, sub patronajul unui mare hierofant mondial. Primul mare hierofant a fost insusi generalul Garibaldi. Ritul comun ajunge la 98 de grade. Din 1908, ritul va fi patronat de Papus ( Gerard Encausse), Teder ( Charles Detre), Jean Bricaud si Constantin Chevillon, ucis in 1944, la Lyon de catre militia vichysta si agenti ai Gestapo.In 1959 apare Consiliul Suprem al ordinelor masonice Memphis si Misraim reunite, iar in 1963 isi va schimba numele in Ritul vechi si primitiv Memphis-Misraim. Pana in 1984, marele hierofant a fost Robert Ambelain. Teza principala a obedientelor masonice de rit egiptean este: „spiritualizarea indivizilor si a societatilor, precum si reintegrarea in timp a Fiintei in stadiul ei primordial” .

Ordinul Alesilor Coen, infiintat de Martinez de Pasqually , esoterist francez de origine evreu-portughez. In 1670, el elaboreaza la Brordeaux Tratatul despre reintegrarea fiintelor in primele lor proprietati si puteri spirituale divine, in care scrie ca universul este o ierarhie de fiinte emanate de catre Creator, iar omul este o creatie de mijloc, deasupra sa fiind ingerii, heruvimii, arhanghelii, serafimii, iar sub el demonii. Ritualul teurgic, magic si ocult il aseza pe adept pe calea reintegrarii in Lumea Edenica de dinaintea pacatului Adamic, prin invocari, si ceremonii. Ritul Alesilor Coen cuprinde 10 grade repartizate in 4 temple.

I. Templul initietrii sau masoneria Sf. Ioan cu cele trei grade albastre.

II. Templul neofitilor cu gardele de ucenic si companion Ales Coen

III. Templul Alesilor Coen cu gradele maestru particular Ales Coen, maestru Ales Coen, si mare arhitect Ales Coen.

IV. Templul Reau-Croix cu gradul mare Ales de Zorobabel sau Cavaler de Orient si Reau-Croix.

Francmasoneria

2009-07-18T04:22:00.000-07:00

Francmasoni („masoni eliberati, emancipati”). Breasla constructorilor a reprezentat inca din antichitate, un colegiu sacerdotal „aristocratic” datorita cunostintelor operativ in construirea templelor.Apoi, in evul mediu, constructorii si arhitectii marilor catedrale si el palatelor cele mai impunatoare ale Europei au primit numeroase privilegii: scutiri de taxe, permis ede libera trecere, tribunale speciale. Protectorii si comandatarii principali ai lor au fost, in principal, Templierii.Trecerea de la operativ la speculativ s-a facut firesc, ordinul initiatic prelund din concretetea construirii templului, ca o casa a Domnului si imaginand in planul spiritual o constructie a unei lumi mai bune, mai aproape de cea Initila. Astfel, prin munca, slefuire individuala se putea ajunge la finalizarea unui Templu ideal universal si infinit.Dupa condamnarea Templierilor in 1314, multi urmasi ai ordinului condus de Jacques de Molay au gasit adapost in breasla si au influentat fara doar si poate „filosofia, mistica si politica” a ceea ce va deveni, ulterior Francmasoneria. Urme ale esoterismului templier sunt vizibile in riturile de perfectionare, mai ales in „Ritul Scotian, Antic si Acceptat”.

Organizarea speculativa a avut loc in Anglia, unde „constructorii” formau grupari influente si bogate, beneficiind de protectia si binevointa suveranilor. Membrilor accepati si trecuti printr-o initiere l-i se cerea sa pastreze secretul asupra ritului si respectarea „landmarks-urilor” (set de reguli si articole esentiale ale ordinului) Cand, spre sfarsitul sec al XVI-lea, criza economica si tulburarea ordinii politice au imputinat comenzile adresate „constructorilor”, maestrii ordinului au acceptat sa initieze si „frati” care nu erau de meserie! O influenta covarsitoare la primirea in breasla a masonilor acceptati, au rozacrucienii lui Robert Fludd. Discipolul sau, alchimistul Elias Ashmole (1617-1692) fuusese admis ca frate acceptat si si-a infiintat o loja din care faceau parte ilustrii teologi, savanti, astrologi, alchimisti, mistici, dar si aristocrati cu „greutate” la Curte. Scopul lor a fost „Construirea Casei lui Solomon, templu ideal al artelor si stiintelor”. Foarte curand, rozacrucienii au modificat si imbogatit ritualurile de initiere in francmasonerie. Initial, „breasla cioplitorilor in piatra”, nu avea decat un grad- calfa! Ucenicii nu faceau parte din „fratie”, iar maestrul nu era decat o calfa a carei indatorie era conducerea unui santier!

Dupa ce rozacrucienii au devenit „inima si motorul” masoneriei speculative au aparut alte doua grade: ucenic – aspirant binevoitor dar aflat in negura ignorantei si a necunoasterii si maestru la a carei initiere se punea in scena mitul lui Hiram care era seful santierului Templului lui Solomon, iar simbolic devenea cel care punea in practica planul Marelui Arhitect, constructorul sef al Templului Ideal, al Ierusalimului Ceresc pe Pamant. Ulterior au aparut si alte trepte initiatice care au preluat simbolismul ordinelor cavaleresti, mai ales pe cel al Templierilor care isi gasisera refugiul in Scotia sub protectoratul regelui Robert I, primul monarh independent recunosctut de Anglia.

Desi ostilitatea dintre catolici si protesatnti capata adeseori caractere belicoase, in noua masonerie speculativa isi puteau gasi loc „fratii” indiferent de cult. Pe 24 iunie 1717, patru loji din Londra se unesc in Marea Loja. „Constitutiile” sale plasmuite de Andersen, au fost publicate in 1723 si au devenit carta majoritatii lojelor din lumea intreaga. Pastrand doar trei grade de initiere: ucenic, calfa si maestru, Andersen isi imparte textele in doua directii principale: istoria fabuloasa a ordinului „Masonry” de la inceputul lumii si pana la sfarsitul ei si ratiunea de a fi a acestei societati in care „fratii” practica „religia cu care toti oamenii sunt de acord”. Principalele virtuti ale masonului, erau: dragostea frateasca „care este temelia si cheia de bolta a Templului, dar si cimentul si gloria acestei vechi fratii!” Astfel, masoneria isi deschidea portile tuturor celor care credeau in Dumnezeu, indifernet de forma religiei practicate, care doreau sa serveasca si sa ajute la construirea unei lumi bazate pe morala, dreptate si iubire frateasca.

Dupa victoria lui Wilhem de Orania miscarea care a urmarit transformarea francmasoneriei intr-o institurie filantropica si loiala suveranului, a castigat din ce in ce mai mult teren, astfel incat Marea Loja s-a alipit firesc de famila regala dvenind la nivelul cel mai inalt „un grup de gentlemani aflati in slujba Coroanei.”

Gradele superioare, lasate oficial deoparte, au fost pastrate in lojile partizane dinastiei Stuart, invinse de a Doua Revolutie (1668). Dupa victoria definitiva asupra iacobitilor, cand „catolicismul a apus in Marea Britanie”, Marea Loja si-a impus programa, la care au aderat ulterior toate lojile masonice din lume, chiar spunandu-se ca regularitatea unei loji este data de recunoasterea „Lojei Mama” de la Londra, insa inaltele grade pline de simbolism, magie si ezoterism au reusit sa se impuna ca „o universitate masonica” si reunite sub numele de francmasonerie scotiana si-au ocupat locul definitiv in „aceasta fratie a liberatatii si tolerantei umane”.

Masoneria in Franta si expansiunea gradelor inalte.

Aceasta societate initiatica patrunde in Franta in 1730 si cunoscand o rapida inflorire devine curand o pepiniera a desavarsirii umanismului la care adera atata aristocratii cat si burghezii maguliti ca pot fi astfel „la fel de nobili ca cei cu sange albastru”. In ciuda ostilitatii bisercii catolice care nu privea cu ochi buni „acest cal troian al protestantismului britanic”, concretizat chiar de o bula papala data de Clement al XII-lea, in 1738, parlamentul si justitia regala nu se constituie in adversarii masoneriei. Insa francmasoneria franceza se va confrunta cu o profunda criza morala. Desii numarul adeptilor crestea necontenit, calitatea morala si mistica a „fratilor” lasa de dorit, multi dintre ei fiind interesati doar de petrecerile care incheiaiu sesiunile lojelor. Vocea cea mai autorizata care a combatut „mediocritatea in care risca sa se cufunde acest inalt ordin” i-a apartinut cavalerului Michel de Ramsay. Nascut in Scotia, influentat de „rafinamentul simbolismului cavaleresc si mai ales de profunzimea si lumina invataturilor Ordinului Templului transmis prin Charta Transmisionis, redactata de urmasul lui Jacques de Molay, Marcus Larmenius, a incercat sa promoveze initial un proiect de reforma in masoneria engleza. Fiind insa catolic, Ramsay nu a fost acceptat de Marea Loja adanc influentata de protestantii invingatori. Astfel ca el s-a hotarat sa se intalneasca cu „fratii” francezi. In 1736 a rostit un discurs inflacarat care a readus in prim plan, „Univesitatea Masonica, adica gradele inalte. Iata ce spunea cavalerul Ramsay: „Telul nostru unic este reuniunea spiritelor si a inimilor pentru a le face sa fie mai bune si formarea de-a lungul timpului a unei natiuni spirituale in care, fara derogarea de la diversele sarcini impuse de diferenta dintre state, se va crea un popor nou, care, tinand de mai multe naturi, le va cimenta oarecum pe toate prin liantii virtutii, stiintei si prin cunoasterea planului lui Dumnezeu pentru oameni”. In cea de-a doua parte a discursului, el a vorbit despre diferitele ordine cavaleresti, initiatice si conectate la vointa lui Dumnezeu pe pamant, fapt ce a condus la o rapida asimilare a doctrinelor inalte ale francmasonerie scotiene.

Dupa 1740 s-au dezvoltat gradele inalte, dezavoate de „masoneria albastra” tributara crezului ca sunt suficiente gradele „operative”: ucenic, calfa, maestru. Scopul initierii prin mai multe grade era redescoperirea „cuvantului pierdut”, numele secret soptit de Dumnezeu creatiei sale in momentul nasterii omului „ dupa chipul si asemanarea Sa”. Prelund ezoterismul cavalerilor templieri si mistica christica a rozacrucienilor francmasonii scotieni au perfectionat Ritul Scotian Antic si Acceptat in 1762. Insa masoneria a fost modelata si de alte curente de gandire instituind ritualuri speciale, grade diferite si ierarhii specifice: Ritul de York, Ritul Scotian Rectificat,etc.

In 1773 s-a infiinta Marele Orient, care a reunit majoritatea lojilor primului grad, iar inaltele grade ale masoneriei scotiene s-au unificat intr-un Consiliu Suprem, care recunoscand primele trei grade ale masoneriei albastre, adauga prin riturile de perfectionare alte 30 de grade.

Masoneria se adminstreaza independent indiferent de teritoriu unde se organizeaza cu conditia sa fie regulara, adica recunoscuta de Marea Loja, astfel Marile Loji nationale respecta ordinea politica statelor insa principial exista o singura Francmasonerie Universala pentru ca oamnenii indiferent de nationalitate apartin aceluiasi popor-umanitatea. In unele tari exista mai multe Mari Loji formand obedinte diferite.

Loja de forma dreptunghiulara reprezinta calea care duce de la Occident spre Orient, adica inspre Rasarit, spre Lumina. Intrarea este localizata in Occident, sediul Venerabilul in Orient, partea dreapta in sud, partea stanga in nord. Plafonul templului, in forma de bolta reprezinta cerul instelat. Loja este ilustararea cosmosului: „Lungimea Templului merge de la Occident la Orient, latimea de la septetrion la sud, inaltimea de la nadir la zenit”

Concluzia la care ajunge adeptul trecand prin initierile succesive este urmatoarea: „fiind o piatra bruta, primind lumina care-l transforma in ucenic, muncind si intelegand, devine calfa, pentru ca mai apoi slefuindu-se prin vointa sa ajunga maestru, adica o piatra cubica, taiata in mod armonios ca sa se poata integra armonios in Marea Constructie care este Templul lui Dumnezeu pe Pamant.

Intr-un anumit sens, Francmasoneria urmareste principiile alchimiei spirituale. Profanul este materia prima. In cabinetul de reflectie se afla o masa, un taburet, un pupitru, un vas cu apa, paine, doua cupe, una plina cu sulf, ata cu sare. Peretii acestei camarute zugravite in negru sunt plini de simboluri: o coasa, o clepsidra, un cocos si cuvantul V.I.T.R.IO.L. Candidatul inchis in acest mormant trebuie sa constietizeze ca trebuie sa isi omaore in el toate imperfectiunile, trebuie sa se lepede de intuneric ca mai apoi sa renasca intr-o Lumina Noua s ase transforme din Cupru in Aur! Ca intr-un cuptor alchimic candidatul traieste in prima initiere conditia primordiala a oricarei generari: „ Intunericul se ingroasa, negrul putrefactiei, apoii zorii se ivesc (Piatra la Alb) pentru ca flacara sa izbugneasca in toata forta si splendoarea sa (Piatra la Rosu). Cocosul este reprezentarea antica a lui Mercur,avem deja sarea si sulful iar cuvantul V.I.T.R.I.O.L este prescurtarea crezului alchimic: Visita Interiora Terae Rectificando Invenies Occultum Lapidem („Viziteaza interiorul pamantului si prin rectificare vei gasi piatra ascunsa”)

Initierea continua prin „despuierea profanului de toate metalele sale”, intrucat tot ce insemana metal, cutit, bani, bijuterii sunt accesorii artificiale adugate starii naturale, apoi i se dezveleste pieptul ca semn de sinceritate si loialitate si gamba dreapta ca simbol al umilintei, i se scoate gheata stanga ca semn al respectului si i se trece in jurul gatului un lat care arata precaritatea legaturilor acestuia cu lumea profana.

Apoi, candidatul trebuie sa raspund in scris la trei intrebari:

1. Ce-i datoreaza omul lui Dumnezeu?

2. Ce-si datoreaza omul siesi?

3. Ce le datoreaza omul celorlati?

Urmeaza scrierea propriului testament, profanul este legat la ochi pana cand va primi lumina. La sfarsitul probelor neofitul isi va scrie juramantul in numele Marelui Arhitect si apoi ii va da foc ca o pecteluire asupra celor patru elemente constitutive ale universului mare si mic:

Pamant-hartie

Apa-cerneala

Aer- Rostirea juramamntului

Foc-arderea hartiei

In momentul primirii luminii masonice, cand neofitului i se dezleaga legatura de pe ochi, ceilati initiati isi indreapta spadele stralucitoiare spre inima lui in scopul de a concentra toate energiile benefice spre noul lor frate.

In initierea la gradul de maestru, candidatul retraieste simbolic legenda lui Hiram intr-o psiho-drama care il leaga misterios de personajul biblic. Dupa unii exegeti ai masoneriei, acest ritual a fost introdus de catre rozacrucieni prin secolul al XVII-lea. El este „ranit” de rigla, apoi de „echer” si in cele din urma „ucis” cu ciocanul d elemn cu doua capete. Dupa moarte si descompunere Hiram-candidatul reinvie. Intelesurile acestei parabole sunt pe de-o parte lupta intre rau si bine, eroul invins de o putere malefica invie apoi transfigurat si glorios. Pe de alta parte psihodrama contine si o legenda astronomica. Hiram este Osiris, Soarele, planta care i-a crescut pe mormant, Acacia reprezinta vegetatia reinnoita prin puterea lui Ra. Natura, Isis este parasita de sotul ei, Soarele coborat in mormant. Masonii isi mai spun si „copiii vaduvei” in periada in care nopatea e mai lunga decat ziua si „copiii luminii”, cand Osiris revine la viata.Asadar masonii sunt si copiii tenebrelor dar si ai luminii, insa se manifesta doar ca adevarati fii ai Soarelui Binefacator.

Poate cea mai profund interpretare este cea alchimica. Moartea lui Hiram, purefactia este indispensabila materiei prime pentru a transcede. Cei trei breslasi invidiosi care-l ranesc si ucid pe Hiram, de fapt il elibereaza de planurile profane ale fizicului, mentalului si materialului, el inviind in lumea eterna a addevarului, devenind cu adevarat Maestru. Pentru masoni, moartea lui Hiram, Osiris sau Iisus nu reprezinta distrugerea fiintei ci reinnoirea ei, metamorfoza prin care omul „sacrifindu-si umanul il descopera de Dumnezeul din el!”

J. Boucher scrie: „Patria masonului este Pamantul intreg si nu numai locul unde s-a nascut, sau colectivitatea unde s-a dezvoltat”, iar dupa „Constitutiile lui Andersen, masoneria se supune unei singure religii – cea in care se inteleg toti oamenii, iar bunii masoni ”isi traiesc viata sub acelasi cer, pe acelasi pamant in care toti oamenii sunt frati si fii aceluiasi Mare Dumnezeu”. Iar O.Wirth spune: „Nu veti afla in masonerie decat ce veti fi aflat in voi insiva!”

Avand in constiinte exemplele lui Iisus, Osiris sau Jaques de Molay, masonii de grad inalt invata ca binefacatorii omenirii sunt primii pe care omenirea ii va sacrifica!

Si acum, sa revenim la directiile de gandire si actiune ale celor trei abordari masonice.

Societatile secrete ale Renasterii

2009-07-18T04:21:00.000-07:00

Marea doctrina esoterica si initiatica a Rozacrucienilor

I. Istoric:

Traditia ordinului vorbeste despre descoperirea mormantului unui nobil german Christian Rosenkreutz, care ar fi trait intre 1378 si 1485, despre care se presupune ca ar fi fost initiat in mistere de intelepti musulmani, pe cand se afla in orient. Cei care au gasit lacasul au fost mirati sa decopere pe langa trupul maestrului, oglinzi, clopotei, lampi aprinse (care nu se sting niciodata) si masini care cantau si vorbeau. Primind denumirea simbolica de Chretien Rose-Croix (crestin al trandafirului pe cruce), ordinul isi face exprima public existenta intre 1614 - 1615 prin trei carti care au circulat si influnetat gandirea esoterica in Europa, dar si in Lumea Noua: „Reforma universala”, Nasterea Fraternitatii Roza-Crucii” si „Confesiunea Fraternitatii”.

In ciuda vehementei prin care Biserica Romei ii persecuta pe toti cei care se abateau de la dogmele impuse de Constantin cel Mare, initiatii diferitelor ordine calatoreau, se intalneau si descopereau elemntele care unesc oamenii sub acelasi cer, pe acelasi pamant, intelegand ca Dumnezeu este Unul si Acelasi pentru toti copiii pamantului, deveniti, asadar frati. Astfele unul dintre parintii esoterismului, Paracelsus a putut afirma ca „Dumnezeu va ingadui sa se faca o descoperire de o mai mare importanta si care trebuie sa raman secreta pana la aparitia lui Ilie Artistul...si acesta este adevarul, nu exista nimic ascuns si care sa trebuiasca sa fie descoperit;din acest motiv, dupa mine va veni o fiinta minunata, care inca nu s-a nascut si care va dezvalui multe lucruri.” Intelesul tainic al frazei este tradus de Jean-Valentin Andreae ca insemnand ca adevarul transmis de Dumnezeu va fi inteles de o fiinta colectiva, care renuntand la pacatele egoismului, intolerantei, vanitatii si lacomiei, va actiona spre construirea, aici pe pamant a unei lumi mai bune bazata pe dreptate si iubire!

In 1598, alchimistul Studion infiinteaza la Nurenberg Militia Crucifera Evanghelica, ordin cavaleresc rozacrucian care anunta reforma generala a pamantului, ruparea de lumea veche si nasterea societatii conduse de singurul imparat al oamenilor Iisus Christos. Hranindu-si doctrinele din invataturile lui Paracelsus, intelegand viziunea unitara a lui Hermes Mercurius Trismegistos, care spunea in Tabla de Smarald: „Ce e deasupra e la fel cu ce e dedesubt, iar e e dedesupt e la fel cu ce e deasupra, pentru a implini miracolul unui singur lucru”,

rozacrucienii au amestecat armonios ocultismul musulman cu teozofiile Alumbrados (iluminatii spanioli) pentru a crea acea pansofie (cunoastere universala).

Simbolul ordinului il reprezinta un trandafir rosu fixat in centrul unei cruci tot de culoarea rosie, caci ea a fost botezata in sangele mistic si divin al lui Hrsitos. Dupa unii exegeti ai ordinului, Crucea reprezinta intelepciunea si cunoasterea, iar trandafirul (rosa) simbolizeaza purificarea, ascetismul prin care omul se transforma din pacatos in desavarsit, piatra filosofala a alchimistilor care reprezinta trecerea de la muritor la vesnic! Altii cercetatori adauga o noua dimensiune aratand ca principiul masculin simbolizat de cruce se uneste mistic cu cel feminin, ilustrat de roza, iar din casatoria lor tainica se naste si renaste etern viata universului.

II. Expansiune:

Ordinul a capatat grandoare si influenta in tara de origine Germania unde reprezentantii cei mai ilustrii Andreae , Mynsicht ( Madathanus), Gutman si Michel Maier, Jacob Boehme si altii au conturat o filosofie, dar si o posibila teologie a unitatii omenirii in fata aceluiasi Tata, prin invataturile primite de la Fiul Iisus, fratele cel mare al nostru. Curentul de gandire ajunge repede in Cehia, unde parintele Comenius pleda pentru: „un Templu al intelepciunii dupa principiile, regulile si legile Merelui Arhitect, Dumnezeu insusi”, apoi in Olanda, locul unde libertatea de gandire nu cunoastea oprelisti, nici vicisitudini, pentru a gasi in Anglia locul desavarsirii sale, cu ajutorul medicului Robert Fludd (1574-1673). Calatorind prin toata Europa, Fludd asimileaza esoterismul diferitelor ordine initiatice, iar in 1650 devine Marele Maestru al ramurii britanice roza-cruciene. Pe la jumatatea sec. Al XVII-lea, rozacrucienii sunt acceptati in breslele masonice, ei devenind constructorii templului invizibil al lui Dumnezeu pe pamant. Din unirea esoterismului „zidarilor” care isi extrageau doctrinele pe o filiera neintrerupta de la insasi initiatii egipteni, trecand prin iudaism si crestinismul gnostic, cu teo-filosofia rozacrucienilor care credeau ca daca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si daca suntem guvernati intru perfectiune de fratele nostru mai mare Iisus Hristos, atunci trebuie sa aducem regatul Adevarului si al Dreptatii pe pamant, s-a nascut o noua societate initiatica.

III. Rituri de initiere, doctrine si scopuri:

Inca de la infiintare, rozacrucienii au practicat sistemul „superiorilor necunoascuti”.Acestia, spre deosebire de restul mebrilor, ajunsesera la desavarsire, puteau pastra nealterata traditia ordinului, si nu erau constransi de legile materiei, astfel inat putea calatori nestingheriti in universurile paralele.Nu se cunosc prea multe despre treptele initierii in ordin, cu siguranta ele au fost preluate si desavasite de masoni in riturile de perfectionare, insa se poate spune cu certitudine ca ei considerau accederea la Perfectiune, pe drumul Mantuitorului iisus Hristos din Nazareth: Curajul leului, blandetea mielului, si sacrificiul pelicanului care isi sparge pieptul cu ciocul pentru a-si hrani puii. Vulturul bicefal, ar putea fi un simbol roza-crucian ilustrand dublul caracter al puterii: activ-pasiv, stiintific-religios, Dumnezeu in cer, Dumnezeu pe pamant!

Din cercetarea operelor lui Robert Fludd, dar si din lucrarile alchimice ale lui Boehme, Paracelsus sau Agrippa se poate gasi o definitie globala a conceptelor roza-cruciene organizat intr-un sistem teozofic influentat de hermetism, kabbala, neoplatonicism, gnoza. Poate Renasterea n-ar fi fost capabila sa puna capat unui Ev mediu intunecat si sangeros, daca ideile unor Campanella din „Cetatea Soarelui”, sau Francis Bacon din „ Noua Atlantida” , ambii profund impregnati de esoterismul roza-crucian, nu ar fi circulat in aproape toate colturile lumii crestine, si nu numai!

Pentru roza-crucieni este absolut necesara declansrea reformei universale, religioase si sociale: „Hristos traieste in om, el il patrunde cu totul si el este o piatra vie a acestei stanci spirituale, cuvintele Mantuitorului aplicandu-se omenirii in general; asa se va construi templul, cel al lui Moise si cel al lui Solomon, reprezentand niste schite ale acestuia. Cand Templul va fi consfintit, pietrele sale moarte, vor deveni vii, metalul impur va deveni aur curat si omul isi va recapata inocenta si desavarsirea lumii pe care a pierdut-o lasandu-se ispitit!”.

Si astazi este pastrata credinta in „superiorii necunoscuti”, care au absolvit moartea si judecata, fiind desavarsiti, vin si vegheaza asupra constructiei unei lumi mai bune, dupa Planul Marelui Arhitect Universal. Unii cerecetatori nominalizandu-i pe Caligostro si contele de Saint- Germain, ca facand parte dintre ei.

Fara doar si poate, Ordinul Roza-Crucian a influenatat riturile de perfectiune din masonerie, mai ales pe cel scotian, insa el a continuat sa existe si independent sub diferite forme, dintre care cele mai cunoscute sunt: Ordinul Vechi si Mistic al Rozacrucii, infiintat de H.Spencer Lewis (A.M.O.R.C.), Ordinul Kabbalistic al Rozacrucii, al lui S. De Guaita, Rozacrucea Catoloica, fratie infiintata de Peladan, Rozacrucian Fellowship al lui M. Handel si Ordinul Martinist de adanca inspiratie rozacruciana reabilitat de catre Papus (Gerard Encausse)

Societatile initiatice in Evul Mediu

2009-07-18T04:19:00.000-07:00

Context:

- Papalitatea incepe un razboi total impotriva ereziilor.

- Se organizeaza breselele mestesugaresti

- Cruciadele purtate in Orient permit asimilarea esoterismului ortodox, ebraic si arab de catre spiritele occidentale ( kabbala, hermetism, traditii gnostice)

- Diferitele ordine cavalaresti si monahale dezvolta si slefuiesc dogme si doctrine heterodoxe.

1. Ghildele ( corporatiile mestesugaresti). Poate cea mai elaborata este cea a contructorilor de catedrale, adeptii artei regale, breasla arhitectilor si zidarilor. Mostenitorii initierilor din antichitatea egipteana si cea greceasca, acestia invatau de-a lungul celor trei grade de initiere: ucenic, calfa si maestru constructor, secrete geometriei pitagoreicene, dar si ale magiei hermetice ilustrate in rozetele catedralelor (simbol feminin) si de pentaclele utilizate de alchimisti si adepti ai Inaltei Magii. Fiecare breasla are semne particulare de recunoastere, iar constructorii se bucura de libera trecere in intraga europa,fiind singurii care stiau secretul construirii catedralelor si al palatelor. Unele traditii spun ca aceasta cunoastere a fost transmisa prin initiere de-a lungul secolelor de catre insusi Hiram, constructorul Templului din Ierusalim.

2. Crestinismul Graalului. Exista trei categorii de exegeti ai Sf. Graal.

a) Primii, studiind toate legendele medievale centrate in jurul credintei ca Iosif din Arimateea a strans intr-un pocal sangele si apa scurse din trupul rastignit al lui Iisus Hristos din Nazareth, in acelasi vas sacru folosit de apostoli la Cina cea de Taina pentru a sorbi vinul simbolizand sangele Mantuitorului si adus ulterior supliciului in Brittania, spun ca acesta reprezinta simbolul cautarii intelepciunii pierdute. Regele Artur si cei doiseprezece cavaleri ai Mesei Rotunde sunt pastratorii acestui depozitar al Cunoasterii Divine. Se mai spune ca aceasta cupa e fost facuta de ingeri din smaraldul cazut de pe fruntea Arhanghelului „cazut”, Lucifer si predat spre pastrare lui Adam. Dupa pierderea Lumii Initiale de catre Adam si Eva in urma muscarii din Marul Cunoasterii Binelui si Raului Intelepciunea Graalului a fost pierduta, iar misiunea Cavalerilor este de a reda umanitatii splendoarea exprimarii Cuvantului lui Dumnezeu.

b) Al doilea punct de vedere le aprtine celor care cred ca, de fapt, Sfantul Graal inseamna Sang Royale, ceea ce inseamna ca acesta reprezinta linia mostenirii sangelui Regelui Lumii, Iisus Hristos, casatorit cu Maria Magdalena, iar rolul celor care l-au regasit este de a apara si proteja acest Adevar atat de tulburator pentru comunitatiile de crestini ai Dogmei Bisericii Romane.

c) Exista si opinia potrivit careia Graalul reprezinta un ordin initiatic ocult, Masenia Sf. Graal, infiintat de catre Titurel, in Galia la hotarele Spaniei.Aceasta constructie misterioasa este condusa de magul Merlin, initiat in constructia Templului din Ierusalim, ca simbol al regatului lui Dumnezeu pe pamant, de insusi Iosif din Arimateea. Ordinul devine o fratie ascetica, amintind de esenieni, care isi propune dezvaluirea Cunoasterii Planului Divin prin initierea celor care ajunsi la un nivel de desavarsire spirituala, pot intelege marile mistere ale lumii si ale universului.

3. Catarii (Cei puri), numiti si albiginezi se opun traditiei dogmei catolice atragandu-si mania papalitatii si sfarsesc prin a fi exterminati. Isi concep doctrinele mistice pe opozitia celor doua Principii, ale Binelui si Raului. Conform doctrinelor lor, ei priveau universul vizibil, lumea pamanteana, ca pe o expresie a creatiei Raului, generat de un demiurg aflat in opozitie cu Creatorul Luminii, astfel ei condamnau casatoria, procreatia, viata sociala pentru ca in trup era intemnitata spiritul venit de lumea Primordiala. Catarii se structurau in doua categorii: desavarsitii si auditorii. Pentru ei pamantul ii apartinea lui Satan. Aici e iadul, iar omul nu s epoate elibera decat prin desavarsire si asceza. Moartea ii aduce pe oamnei la Judecata de Apoi, iar daca constiinta lor a fost eliberata din chingile inselatorului, ajungeau in Perfectiunea Principiului, daca nu, urmau sa se se reintrupeze pe pamant pentru a continua lupta cu Raul. Riturile de initiere urmareau descatusarea spiritului din materie, cunoasterea universului adevaratului Dumnezeu care domneste in invizibil. Au existat si devieri sau abuzuri le la acest concept, unii catari dorind sa cunoasca brusc trezirea. Posteau pana cand mureau de foame, numind procedeul endura. Existau semne de recunoastere, parole si o doctrina astrologica condamnate vehement de Biserica Romei. Dupa cruciadele impotriva lor, care au destramat organizatia, trubadurii au reusit , prin stiinta lor vesele, prin cantece si piese de teatru s atransmita incifrat mesajele catarilor sau albigenzilor, inseland vigilenta inchizitiei.

4. Templierii. Ezoterismul lor ramane enigmatic pana in ziua de azi. Ordin monahal si militar, infiintat in 1117 pentru a proteja pelerinii de pe pamantul sfant, respecatand regulile Sfantului Bernard, cavalerii s-au remarcat in luptele cu sarazinii. Priviti ca un ordin de elita pus in slujba papalitatii, templerii au ajuns sa domine Europa inventand primul sistem bancar si ocupandu-se cu inaltarea monumentalelor catedrale. In parcursul lor prin tarile ocupate de musulmani, retrasi in Siria dupa cucerirea Ierusalimului de catre Saladin, acesti minunati cavaleri au inteles ca armonia vietii poate fi atinsa prin fratietate si prin descoperirea lucrurilor care unesc semenii si nu prin cele care ii despart, astfel au incheiat pacte durabile si secrete cu unii musulmani luminati, care credeau acelasi lucru. De la ismaeliti, au preluat cateva doctrine gnostice, poate si simbolul lui Baphomet (inspiratia spiritului), sau dupa unele interpretari, Baphomet era insusi Mahomed. Ocultismul lor profund religios se baza pe intelegerea principiilor universale care se concretizeaza prin impreunarea celor doua energii fundamnetale: masculin si feminin. Prin unira lor, Androginul facea capabila reintegrarea lumii in dimensiunea initiala, cea a raiului pierdut. Sunt teorii care sustin ca Templierii au fost singurii capabili sa transmita valorile crestinismului pur si musulmanilor, care il respecta pe Iisus Hristos ca pe cel mai mare profet al Lumii, mai mare ca insusi Mahomed. Alti exegeti ai Ordinului considera ca templierii doreau sa redea rolul in creatie atribuit femeii, Eva primordiala rascumparata prin credinta si fervoarea Mariei Magdalena. (Oare de ce se numeste catedrala din Paris Notre Damme- doamna noastra?). Frustrat ca fost respins de la accederea in ordin, dator si plin de invidie, regele Filip cel Frumos, instrumenteaza cu ajutorul plapandului papa Clement al V-lea un proces injust prin care confisca toate bunurile templierilor si condamna la moarte prin rug pe Marele Maestru Jacques de Molay si pe alti inalti ofiteri, in 1314. Dupa 700 de ani de la suprimarea Ordinului Templului, Vaticanul a publicat o carte unde sunt prezentate documente ale asa-zisului proces al templierilor. Publicarea cartii a fost insa pregatita de Vatican nu cu mult timp in urma, când a oferit publicului larg pe site-ul sau un pergament al Papei Clement al V-lea din anul 1308 prin care acesta absolvea de orice vina pe liderii Ordinului. Acum, Sfântul Scaun ofera pasionatilor de istorie si cercetatorilor mai multe documente în cadrul unui volum de 300 de pagini, intitulat “Processus contra Templarios”.

5. Dante Aligheri-cel mai mare initiat al Evului Mediu. Unul dintre Marii Maestrii ai societatii secrete de filiatie templiera, Fede Santa, Dante transpune in „Divina Comedie” alegoriile metafizice ale doctrinei dobandirii nemuririi prin initieri succesive. Infernul reprezinta lumea profana, Purgatoriul, probele initiatice,iar Cerul este regatul desavarsitilor care au inteles ca viata eterna este nascuta de intelepciune si dragoste. In opera sa capitala, Dante introduce si amesteca admirabil doctrine pagane, gnostice, catare, arabe, hermetice, dar si crestine asa cum au fost ele transmise in primele secole, pana la oficilizarea acestei religii de catre Constantin cel Mare. Se intalnesc simboluri care vor fi preluate apoi de alte societati secrete: Trandafirul, Crucea, Vulturul, Scara celor sapte arte liberale, pelicanul care isi sparge pieptul cu ciocul pentru a-si hranii puii. Pentru adeptii acestei fratietati de inspiratie templiera, Iisus Hristos reprezinta Mantuitorul omenirii si modelul absolut al desavarsirii la care trebuie sa tinda toti oamenii care doresc viata vejnica.

6. Kabbala si Alchimia. Cu toate persecutiile sangeroase ale Inchizitiei, evul mediu cunoaste inflorirea diverselor traditii printre care si cele iudaice. Rabinii se regrupa in scoli inchise pentru a studia si practica o foarte profunda teosofie a Lumii de sus si a Lumii de jos, a macro si micro cosmosului. Exista Kabbala practica: depozitara tuturor cunostintelor magice, ritualurilor si initierilor care conduc practicantul la dobandirea extazului cunoasterii lui Dumnezeu. Cea mai cunoscuta este insa Kabbala speculativa, care va avea o influenta covarsitoare asupra europenilor renasterii. Aici se interpreteaza alegoric textele sacre, printr-o tehnica speciala de permutare a literelor. Prin aceasta arta sacra, kabbalistii patrund marile mistere ale Creatiei: Maasseh Bereschit – Istoria Genezei; Maaseh Merkabah – Istoria Carului Ceresc. In minunata lor opera de descifare a semnelor pe care Dumnezeu le lasa in permanenta la indemana celor care il cauta cu adevarat, kabbalistii se bazau pe interpreatarea cartilor Sepher Yetsira - Cartea Formarii si Sepher-ha-Zohar – Cartea Splendorii. Pentru ei intraga creatie este manifestarea in zece expresii a lui Dumnezeu care include invizibilul si vizibilul intr-o unica imparatie formata din doua regate:

7. Vrajitoria. Evul mediu a cunoscut din plin organizarea secreta a vrajitorilor si vrajitoarelor care isi celebrau ritualurile la date fixe, fiind inspirati din ancestrale forme de raportare la Natura si la Dumnezeu. Paganismul traditional mostenit de-alungul genaratilor in comunitatile rurale, mai ales, si nedenaturate de crestinarea fortata isi facea simtit modelul de gandire in cele doua curente vrajitoresti: Magia alba, inchinata lui Dumnezeu, si Magia neagra, dedicata Diavolului. Scopul major al practicilor vrajitoresti era asigurarea unui pact de colaborare cu fortele invizibile pentru mentinerea unui echilibru intre cele doua principii care se izbesc iremediabil si care cer de fieacre data un pret de la oameni. Binele iti cere sacrificiul pentru dobandirea nemuririi, iar raul iti cere semnarea pactului care il neaga pe Hristos pentru a dobandi puterea absoluta in viata aceasta.

Societatile initiatice in epoca primitiva

2009-07-18T04:17:00.000-07:00

Initierea comuna tuturor membrilor tribului.

Riturile de trecere marcheaza mutatia brusca de la copilarie la varsta adulta. Tinerii sunt supusi unor ceremonii publice marcate de dramatism (tatuaje, mutilari ritualice,etc.) survenite dupa un post alimentar sever. Nauciti si speriati, aflati intr-o stare aproape hipnotica, tinerii primesc credintele fundamenatle ale tribului. Dupa initierea brutala, ei sunt apoi primiti cu bucurie in randul adultilor si primesc privilegiile omului matur. In unele triburi ei chiar participa la prima noapte de dragoste, fumeaza plante halucinogene si isi intemiaza propria familie.

Initierea secreta

Exista confrerii ale vrajitorilor si vracilor care dobandesc cunoasterea magica a fenomenelor naturale si supranaturale, prin riualuri secrete, in care samanul isi alege un discipol pe care il initiaza prin ceremonii adeseori sangeroase si pline de incercari psiho-fizice.

Societatile initiatice in antichitate

Religia egipteana, caracter profund esoteric

In Egiptul antic templul avea o functie deosebita fata de ulterioarele lacase de cult. Cei care nu faceau parte din sacerdotiu nu aveau acces in sanctuarul zeului sau al zeitei, spatiu destinat exclusiv preotilor. Multimea putea patrunde pentru a lasa ofrande divinitatilor doar in hipostila, curtea coloanelor. Incaperea urmatoare, sanctuarul era un spatiu destinat doar colegiilor sacerdotale, singurele depozitare ale simbolurilor, doctrinelor si riturilor. Aici se desfasura un ritual de initiere a preotului in mistere, pornind de la un mit central: Osiris, ale carui moarte si inviere simbolizau cadenta si ritmul anotimpurilor. Osiris, are un caracter bivalent, este zeu, dar si om, iar sotia care era intr-un mod simbolic si sora sa, Isis reprezenta zeita cu toate aspectele feminine din natura si univers. Dusmanul unitatii primordiale dintre Osiris si Isis, cuplu primordial asemenea lui Adam si Eva, este Seth, tot un membru al familiei. Sacrificiul pe care Osiris il face consimtind sa fie rupt in bucati de catre Seth il glorifica pe om transformandu-l in zeu (adica dobandeste accesul unei cunoasteri extinse, stapanind misterele si supunand fortele dinamice) Isis prin capacitatile ei magice il invie pe Osiris simbolizand trinitatea primordiala a fiintei. Viata-Moarte-Renastere.

Initiatul invata ca dupa moarte omul putea deveni un alt Osiris dobandind viata vesnica. Insa el nu trebuia sa astepte moartea naturala, ci intrand in procesul initierii el experimenta o „moarte” simbolica ucigand in el patima umana si trezindu-si esenta divina. A muri pentru a renaste, aceasta este lectia lui Osiris.

Initierea suprema in marile mistere era dobandirea cunoasterii zeului-mintii universale Hermes Mercurius Trismegistus, care il invata pe candidat ca in el se afla scanteia Divina, ascunsa de patimile umane intretinute de Seth. Odata dobandita cunoasterea adevarului care ne uneste pe toti intr-o mare fraternitate sub acelasi cer si pe acelasi pamant, initiatului ii revenea misiunea de a armoniza existenta individului cu sursa, a poporului cu legea si a umanitatii cu Providenta.

Fratia alba a esenienilor.

Societate initiatica ermetica, fratia eseniana invaluita intr-o discretie absoluta pretindea candidatului o viata desavrasita, prin care sa-l celebreze pe Dumnezeu. Atributele unui esenian erau iubirea, pacea, armoniea si intelegerea tuturor formelor de viata. Modelul existential deosebit de auster in care postul era permanent pleda pentru o deschidere spirituala si culturala universale, spre deosebire de forma rigida si exclusivista a iudeilor. Dupa initiere, fratii invatau ca daca Cerul este lumea principiilor inalte care au generat toate formele existentiale, Pamantul este maica grijulie care hraneste si intretine viata din aceasta dimensiune. Si aici se intalnesc cele doua principii constitutive, purtand numele de Tatal ceresc si Maica Pamanteana. Omul este copilul chemat sa celebreze viata si sa lupte cu patimile care au dus la caderea adamica. Pentru esenieni dezideratul suprem era constructia unei lumi a pacii, libertatii si fraternitatii. (Din Evanghelia Eseniana, descoperita printre manuscrisele de la Marea Moarta reiese ca mantuitorul Iisus Hristos din Nazareth avea cunostiintele initiatice ale grupului).

Cultul lui Dyonisos se intalneste in aproximativ toate zonele elenistice fiind celebrat in asociatii secrete prin ritualurin exaltate. Initiatii invatau ca tot ce se naste, moare si renaste, astfel inacat ei sarbatoreau reinvierea formelor de viata de la natura la om. Prin betii colective, orgii sexuale, chiar sacrificii sangeroase, adeptii cultului celebrau impreunarea energiilor masculin-feminine in urma careia se nastea si renastea viata. Societatile se numeau thiase, iar secretele erau pastrate doar penru cei capabil sa inteleaga relatia dintre macro si micro cosmos. Zeii participau alaturi de oameni la constructia lumii. Unul dintre atribute era bucuria manifestata in toate practicile.

Misterele Eleusine aveau un caracter oficial si erau consacrate uniunii dintre Cer si Pamant prin casatoria mistica dintre Zeus si zeita Demeter. Initierea se facea prin montarea unor spectacole grandioase incarcate de simbolism. Natura se regenera ciclic din aceasta impreunare. Existau doua categorii de mistere: mici si mari, iar accesul era progresiv, astfel initiatii erau numiti mistii si epoptii.

Orfismul si pitagorismul. Misterele lui Orfeu sunt centrate pe mitul lui Zagreus, care, ca si Dionysos a fost sfartecat si inviat. Cosmogonia este profund inspirata de esoterismul egiptean si hindus. Noaptea zamisleste Oul lumii, ale carui jumatati sunt cerul si pamantul. Din unirea lor se naste Erosul plin de lumina, principiul primordial al vietii! Un loc aparte in initierea orfica il ocupa conceptul de mantuire. Trupul fizic reprezinta o temnita: „Oamenii se trag din titani, nascandu-se din cenusa acestor dusmani ai lui Dumnezeu, trasniti de Zeus insusi ca pedeapsa a crimelor facute; in consecinta, fiinta lor comporta un element rau, acre este desemnat uneori ca pamantesc. Dar ea are si un element divin, sau ceresc deoarece titanii il devorasera pe fiul lui Zeus. Fara a admite formal notiunea de cadere sau de pacat originar, acest dualism reprezinta ideea unei pangariri imprimate speciei umane.” Prin initiere, abstinenta si dobandirea cunoasterii despre natura divina ascunsa in trupul uman, s epoate ajunge la ruperea ciclului incarnarilor in scoala suferintei. Telul orfismului este dobandirea mantuirii ca eliberarea finala din ghearele ciclului viata-moarte!

Inspirat de initierile orfice, Pitagora infiinteaza Ordinul Pitagoreic si impune „regula de aur a tacerii”, prin care adeptii invatau puterea imensa a cuvantului. In anumite ocazii, aspirantul acestui ordin initiatic, putea sa taca trei ani de zile pana sa se poata exprima in fata fratiilor sai. Pitagora impartea candidatii in doua categorii de adepti, impusese vegetarianismul ca o forma de respect pentru toate formele de viata cu sange, ca vehicol al energiilor superioare.Studiul de baza in Ordinul Pitagoreic sunt filosofia, studiul comparat al religiilor, matematiciile (in special aritmologia), dar si muzica, poezia ca expresii ale divinului in uman.

Initierea in Imperiul Roman

Primele patru secole de crestinism oficializat in imperiu sunt pline de framanatri si cautari spirituale. Cele doua centre puternice din care se nasc si se contureaza diferite scoli si doctrine esoterice sunt Alexandria si Roma. Religia romana, destul de formalista si concentrata, mai ales in aspectul social si moral al individului devenise nesatisfacatoare pentru cei care cautatu in om o esenta divina. Prin Alexandria, patrund in imperiu culte pagane, orientale: misterele lui Dionysos, Hecate, Cybelei, Serapis, dar mai ales ale lui Isis. Cultul zeitei egiptene va dainui in paralel cu noua religie oficiala a imperiului imprumutandu-i acesteia principii doctrinare importante. De la Plutarh si Apuleius putem patrunde in misterul armoniei, dar si al dihotomiei intre plan si materie, intre spiritul initial si transformarile umane: „ Vejminetele lui Isis sunt vopsite in tot felul de culori pestrite, deoarece se intinde asupra materieicare ia toate formele si sufera tot felul de vicisitudini, de vreme ce este capabila sa devina lumina, bezna, zi, noapte, foc, apa, viata, moarte, inceput si sfarsit.Dar roba lui Osiris nu prezinta nici umbra, nici varietate; ea nu are decat o singura culoare pura-cea a luminii.”

Intreaga dezbatere a esoterismului antic, mostenit si preluat, pana astazi incepe de la inscriptia de pe templul lui Isis din Sais: „Sunt cea ce a fost, este sau va fi si nici un muritor nu mi-a ridicat inca valul!”

Roma incepea sa fie penetrata de societatile initiatice grecesti. Apollonius din Tyana, initiat al Ordinului Pitagoreic dezvolta un sistem de elevare spirituala a adeptului prin stiintele secrete: teurgie, ocultism, alchimie, filosofie religioasa. Dupa parcurgerea unor trepte initiatice in care candidatul invata sa comunice cu lumile invizibile si sa inteleaga esenta divina a tot ce exista si nu exista, se ajungea la starea de gratie prin care fatalitatea legilor fizice era invinsa de puterea fara margini a unirii dintre om si Dumnezeu!

Pana la inceputul prigonirii ereticilor, pas premergator inchizitiei, in imperiul roman isi gasisera locul cateva curente care aveau sa formeze marea scoala gnostica, eminamente initiatica. Din Persia, Egipt, Grecia, Palestina, apar elemente sincretice care i-au convins pe gnostici ca exista o traditie neintrerupta a descoperirii divinului in uman prin initiere.

Mithra

Religie eminamente solara, adusa in imperiu de catre legionari din Iran, cultul lui Mithra a fost rivalul crestinismului impus de Constantin. Initierea se facea in grote, sanctuare naturale sau artificiale, adeptii aveau semne particulare de recunoastere si se asezau piramidal in sapte grade de dezvoltare:

1. corb (corax)

2. ocult (cryptus)

3. soldat (miles)

4. leu (leo)

5. perseu (perseus)

6. curierul Soarelui (hielodromus)

7. parinte (pater)

Femeile nu puteau fi initiate, iar probele la care erau supusi adeptii erau foarte severe atat fizic cat mai ales psiho-emeotional. Rugaciunea pe care neofitul i-o adresa lui Mithra era: „Slava tie Doamne, stapan al apei, slava tie, suveran al pamantului, slava tie, print al spiritului! Doamne care te-ai intors la viata, intru in aceasta exaltare si in ea mor, nascut la nasterea care da viata, sunt eliberat in moarte si intru pe calea poruncita de tine, dupa legea pe care ai stabilit-o si dupa sacramentul pe care l-ai instituit. „

Gnoza si maniheismul

Spre deosebire de indemnul la credinta oarba dat enoriasilor de catre Biserica oficiala a Romei, gnosticii puneau cunoasterea ratiunii lui Dumnezeu in lume ca singura cale spre mantuire. Neomogeni, gnosticii isi construisera teosofia pe intelesurile tainice, adresate initiatilor, sau mia degraba iluminatilor din textele Evanghelieie Sf. Ioan, epistolele apostolului Pavel, din Apocalispa tradusa in latina ca Revelatio! Gnosticii credeau ca invataturile lui Iisus Hrsitos nu sunt intelese in adevarata lor natura Dumnezeiasca de catre preotii oficiali ai Romei, credeau in rolul de prim apostol al Marieie Magdalena, bazandu-se pe cultul pagan al constructieie templului din zeu si zeita, masculin si feminin, zi si noapte. Pornind de la fraza :”Eu nu am venit sa stric legea ci s-o implinesc”, unii gnostici nu intelegeau de ce cresinismul roman refuza rolul femeii in dezvoltarea spirituala a fiintei umane. Ei celebrau unirea sacra intre principiul masculin si feminin, iar influentele eseniene venite din iudeea cucerita de romani ii invatatsera ca toleranta, iubirea aproapelui, spiritul de sacrificiu, universalitatea principiului Binelui sunt caile mantuirii. Gnosticii credeau ca Iisus Hristos este principiul unitatii si renasterii omului din pacatul originar. „Eu sun Calea, Adevarul si Viata” sau „Eu sunt Inceputul si sfarsitul. Alfa si Omega!” sunt frazele care ii convinsesera pe gnostici, ca in Principiu toata umanitatea il contine in esenta pe Fiul lui Dumnezeu”! Apropo, de unele trepte initiatice, Valentin impartea oamenii in :

a) hilici ( materialisti care sunt robii iluziei si sclavii propriilor vicii)

b) psihici ( oameni care se apropie de Lumea Initiala prin faptele bune)

c) pneumatici sau gnostici (cei care cunosc sursa luminii vietii si inteleg pe deplin Logosul lui Dumnezeu, verbul in actiune!)

O alta particularitate a credintelor gnostice era pozitionarea entitatilor ostile evolutiei umane catre Principiul Creator, si chiar existenta unui Demiurg rau. Iisus Hristos spunea: „Regatul meu nu este din lumea aceasta!” sau „ Il vad pe stapanitorul acestei lumi apropiindu-se”; ori „Nu poti sluji la doi stapani!”

Initiatii aveau semne de recunoastere, foloseau simboluri in exprimarea ideilor. (diagramele, gemele, figuri schematizate, personaje simbolice, de ex. O figura cu cap de cocos, cu bust si brate de om su cu picioare in forma de serpi, care tine un scut intr-o mana si un bici in cealalta, sau uroborus, sarpele care isi devoreaza coada, un barbat si o femeie, soarele si luna, etc...).

Gnosticismul a nascut, chiar o forma de religie inspirata de reformistul iranian

Mani. Maniheismul se extinde rapid in occident, in orient, pana in China si Turkestan. Desi devenita o religie cu caracter universal, maniheismul se comporta ca o societate initiatica, iar adeptii se imparteau in doua categorii:

a) auditorii, sau catehumenii.

b) alesii.

Impartirea intre simpli credinciosi si puri va fi preluata mai tarziu de catre alte directii ostile catolicismului roman, ca albigenzii si catarii.

Esoterismul islamic

Coranul, inca de la aparitia sa a impartit lumea musulmana in cel putin trei mari categorii: misticii, ereticii si ortodoxii. Primul grup de exegeti ai revelatiilor lui Mohamed, sufistii, au dezvoltat societati secrete, bazate pe trepte ale initierii, prin intelegerea profunda a perceptelor sutrelor din Coran. Grupati, cu precadere , in Africa de Nord. Maestrul absolut este seicul, care isi are sediul, de obicei pe langa mormantul intemeietorului ordinului. El ii calauzeste pe mokademi, care pleaca prin lume pentru a duce initierea (uerdi), tututror care simt in ei chemarea lui Allah. Unul dintre scopurile grupurilor de sufisti este: „ Afiliatii trebuie sa se straduiasca sa respecte tarika-calea care ii duce, pe etape, la perfectiune, gratie regulilor, practicilor, formulelor si semnelor specifice fiecarei congregatii.”

Initiatii constituie Ahl-es-Seleselat (clanul lantului). Prima veriga este arhanghelul Gabriel, acelasi care i-a revelat profetului stiinta adevarului, a doua veriga este fondatorul ordinului, continuind cu toti conducatorii pana in ziua de azi. Uneori, congregatiile pot primi cunoasterea directa a lantului traditiei in urma revelatiei directe a lui Sidi-el-Kadir, profetul Ilie, care asemenea lui Idris (Enoh) a ajuns nemuritor!

O alta grupare initiatica are un caracter eretic, fiind infiintata in urma unei schizme. In 863, iranianul Abdalah, fiul lui Maimun, pune in Siria bazele doctrinare ale ismailenilor. Ei adauga fata de Coran, un al saptelea profet al cuvantului: Adam, Noe, Abraham, Moise, Iisus, Mahomed si Ismail, fiul lui Jafar, „stapanul timpului”, sau „capetenia vremurilor”.Initierea se intinde de-alungul a sapte grade succesive ( sau chiar noua la alte grupari ismaelite). Nucleul de forta al ismaelitilor se afla si azi in Pakistan, unde Agha Khan detine puterea spiritului si a timpului.Din acest trunchi s-au nascut ulterior trei directii initiatice foarte influente in intreaga lume musulmana si nu numai.

1. Asasinii. Numiti initial assacini (paznici ai pamantului sfant) si nu, hashishini (consumatori de hasis), cum eronat au mai fost studiati. Intemeietorul acestui ordin initiatic legendar a fost persanul Hassan-ben-Sabbah, care se considera ultimul imam al ismailenilor de la Rasarit. Cunoascut ca Batranul de pe Munte, acesta a reusit sa impuna in Iran si Siria ordine ale asasinilor foarte puternice structurata ierarhic pe palierul a sapte grade. Esoterismul lor se baza pe unitatea lumii pamantesti cu lumea divina si atribuiau suveranitatii efemere sprijinul guvernatorilor ceresti, in frunte cu mediatorul sfant, Arhanghelul Gabriel, cel care l-a initiat pe Mahomed, transformandu-l in profetul coranului.

2. Druzii. Ramura ismaeleana initiata de catre egipteanul Hakem si iranianul Hamza aveau ca punct de pornire in elevarea lor interioara, „Cartea Intelepciunii” (Kitab-al- Hikmet): „ Dumnezeu este unul; El s-a aratat oamenilor in diferite randuri intrupandu-se in diferite cicluri evolutive ale pamantului”.Conform credintelor lor, ultima aparitie a Domnului a fost in persoana lui Hakem Biamr Allah, care nu a murit niciodata ci a disparut tocmai pentru a pune la incercarea credinta adeptilor sai si se va intoarce in toata Gloria pentru a conduce Regatul lui Dumnezeu pe intreg pamantul. Numarul oamenilor este mereu acelasi, ceea ce inseamna ca sufletele se incarneaza de-a lungul existentelor temporale pentru a urca sau cobori in incercarea de a se desavarsi asemeni Creatorului. Druzii se impart in:

a) jakilii ( razboinicii)

b) akilii ( cei vechi), singurii acceptati sa desluseasca marile mistere. Pentru a ajunge akil, candidatul trebuia sa reziste tentatiei unei mese copioasa, sa nu bea apa, dupa trei zile petrecute in desert, si sa poata rezista o noapte intraga farmecelor unei cadane. Doar asa isi putea dovedi taria spiritului care invinge ori ce patima omeneasca.

3. Ansariehii, sau nosairisii numiti uneori si alauiti si-au concentrat gruparea in muntii Libanului. Credinciosi unui singur Dumnezeu ei ii initiau pe adepti in mistere invatandu-i ca Allah s-a intrupat de sapte ori in persoanele: Abel, Seth, Iosif, Joshua, Asaf, Simon (Cefas) si Ali. Tributari credintei in reincarnare, ei spuneau ca spiritele cele mai elevate ajung stelele si sorii. Dumnezeu se ascunde in imparatia Luminii, dar isi dezvaluie intentile cu ajutorul vinului, pe care ansariehii il considerau „slujitorul luminii”.

Initierea: caracter si scop

2009-07-18T04:13:00.000-07:00

O posibila definitie a initierii este „procesul mental si psihologic prin care individul trece de la o stare considerata inferioara, a fiintei la una superioara, respectiv transformarea profanului in initiat”.

Aceasta aventura a cautarii naturii profunde a sinelui incepe printr-o serie de acte simbolice, probe morale si fizice, urmarindu-se coborarea individului intr-o stare de „moarte” a vechiului tip pentru a renaste la o a doua viata constienta si asezata in armonie cu principiile fundamentale inalte. Majoriatatea societatilor initiatice folosesc expresia „ a doua nastere”.

Initierea urmareste introducerea subiectului intr-o lume „superioara”, intr-o stare psihica „mai aproape de desavarsire” prin care individul constintizeaza existenta principiilor divine care stau la la temelia constructiilor umane, sociale si universale, o trezire a valorilor si puterilor latente care ne asemuiesc zeilor sau Unicului Creator („ suntem plasmuiti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”).

Initiatul este „pus pe cale” de catre maestrul sau, caci aceasta calatorie a sufletului prin labirintul Marii Creatii nu poate fi un act individual. Aici se evidentiaza deosebirea dintre initiat si mistic. Cel din urma ajunge la nivelurile superioare ale constiintei prin revelatii spontane sau induse (din lumile invizibile).

Rezultatul este obtinerea unor stari interioare comune cu ale membrilor societatii initiatice, incomunicabile „profanilor”. Directia majoritara porneste de la „Misterele Eleusine”, unde Aristotel scria: „ „cunoasterea nu se invata ci se simte”. Asadar initierea propriu-zisa nu contine studierea unor doctrine secrete ci se bazeaza pe trairea sentimentelor.

Odata dobandita, initierea devine permanenta, caci ea nu este un proces pasiv de cunoastere ci unul prin care aspirantul participa activ, efectiv si afectiv la ritual dobandind „trezirea” . „Cautati adevarul si el va va face liberi” sau „ Cunoscand adevarul veti deveni asemenea zeilor” .

I. Ritualuri de initiere

Ele se fac fie: - in public (ritualuri ale popoarelor primitive care marcheaza trecerea de la adolescenta la varsta adulta)

- in taina (dobandirea cunoasterii prin dezvaluirea misterelor care nu trebuiesc dezvaluite profanilor, pe care initiatul jura solemn sa le pazeasca ) „ Nu dati margaritare porcilor”!

Ritualurile contin in sine sensuri simbolice pe care doar „initiatii” sunt capabili sa le interpreteze. Simbolurile au si forta misterioasa de a trezi in constiinta practicantului fortele necesare slefuirii si desavarsirii sinelui cat mai aproape de modelul initial (omul perfect, dinaintea caderii adamice). Rolul ritualului este acela de a contura si definitiva procesul cunoasterii.

II. Ierarhia initiatica

Dobandirea cunoasterii se face treptat cu rabdare si perseverenta, pasul urmator fiind facut abia dupa ce neofitul isi sedimenteaza adevarurile acumulate. Diversele grade ale initierii marcheaza etapa desavarsirii la care s-a ajuns. Majoritatea societatilor initiatice se dezvolta piramidal, iar initiatorul procesului de cunoastere este, de regula marele maestru.Deasemenea se impune si o disciplina de tip „militar”in care „gradele inferioare” se supun cu obedienta directivelor avansatilor, presupunandu-se ca atingerea starii de perfectiune este semnul increderii „oarbe” in buna credinta si priceperea maestrului de grad inalt.

III. Initiere, ocultism si esoterism

„ A introduce inseamna a deschide o usa, a invita oamenii din exterior sa patrunda in interior”, simbolic reprezinta dezvaluirea unui adevar ascuns,a unui sens ocult. Doctrina secreta explica misterele lumii unui cerc ales, izolat de multime.

Initierile incep, de regula printr-o calatorie in bezna care sa-i dea candidatului senzatia ca „moare”, ca paraseste lumea simturilor.Plutarh spune: „In clipa mortii, sufletul simte aceeasi senzatie ca si cei care sunt initiati in marile mistere” La inceput aceasta calatorie este greoaie, plina de obstacole si peripetii, iar calatorul simte gradat toate spaimele si angoasele ruperii de tot ceea ce a insemnat stabilitate si certitudine pana atunci, pentru ca in momentul de apogeu al disperarii sa faca cunostinta cu o noua stare de lumina si intelegere. Tot Plutarh scrie: „ Apoi in fata ochilor se iveste o lumina minunata, ajungi in locuri pure si pajisti ce rasuna de de glasuri si muzica, cuvinte sfinte si aparitii divine impun respectul religios. Atunci, omul, de acum desavarsit si initiat, devenit liber si plimbandu-se fara oprelisti, celebreaza misterele...”

Candidatul va obtine de-alungul procesului initierii trei stari fundamentale:

1. Purificarea fiintei „care moare” din punctul de vedere al dorintelor si patimilor sale egoiste este primul pas major in dobandirea noii calitati a candidatului care devine astfel un om universal, conectat la realitatile ascunse ale vietii fara de moarte. Golit de tot ceea ce a fost iluzie, dezbinare, neintelegere, ura, patos, teama, materialism, rautate, singuratate, initiatul devine o fiinta cat mai aproape de perfectiune intuind, simtind si mai apoi realizand legaturile profunde intre cer si pamant, intre,indivizi, intre Creator si Creat.

2. Iluminarea, gasirea cuvantului pierdut, a cunostintelor sale de dinaintea caderii in pacat.

3. Reintegrarea in marea si eterna lume a adevarului absolut guvernata de Creator si de catre ierarhiile lumii spirituale.

Cadru general:

2009-07-18T04:09:00.000-07:00

In evolutia sa de la o societate initiatica pana la asocierea libera a oamenilor de bune moravuri, Masoneria cunoaste cel putin trei directii de dezvoltare, oarecum independente si, nu de putine ori aflate, paradoxal,pentru o fratie universala, in opozitie!

Foarte schematic, am putea afirma ca exista:

I. Masoneria esoterica, oculta, spiritualista.

II. Masoneria Deista (regulara)

III. Masoneria laica.

In ciuda diferentelor conceptuale, Francmasoneria este structurata uniform in Loje Albastre (primele trei grade) si in Loji de Perfectiune (Rituri).

Diferentele de abordare si evidentele dihotomii dintre frati apar chiar de la interpretarea originii aparitiei breslei Zidarilor Liberi, si aici putem vorbi despre doua curente de gandire fundamental opuse:

a). Evolutia Fraternitatii din Sumer, trecand prin Scoliile Misteriilor din Egipt, Grecia Antica, Iudeea, Fratia Eseniana, Cavaleri Templieri, Rosicrucieni, Alchimisti pana la Francmasoneria speculativa. Aceasta este filosofia gradelor inalte ale diferitele Rituri de perfectionare ( Scotian Antic si Acceptat, York, Memphis Misraim, Scotian Rectificat, Suedez, Swedemborg, Alesi Coen, Zinnendorff etc).

b). Aparitia Francmasoneriei speculative, la Londra, in 1717, prin trecerea de la breasla oparativa (constructorii de catedrale gotice) la atelierele filosofice, sau speculative, prin infiintarea U.G.L.E. (Marea Loja Mama a Lumii).

In istoria formarii si dezvoltarii Fraternitatii apar atat evenimente luminoase, de progres, emancipare, eliberare si elevare spirituala si materiala, dar si zone umbroase, si chiar uneori intunecate, cum ar fi, de exemplu imixtiunea Iluminatilor din Bavaria si penetrarea lojelor, apartitia naturalismului, matrialismului si promovarea in lume a ideilor marxiste care au facut posibila aparitia sistemelor totalitare ( comunism, autoritarism etc.)

Asadar, o lucrare obiectiva despre Francmasonerie trebuie sa cuprinda si pozitionarile care contesta, acuza si suspecteaza aceasta societate discreta, cu ritualuri si ceremonii secrete si cu idealuri, obiective si directii de actiune atat in planul vertical: gnoza si reintegrare in Lumea Perfecta, construirea Templului lui Dumnezeu pe pamant, elevare si accedere catre Planurile Superioare prin Initiere, dar si miscarile socio-politice: revolutii, razboaie, oligarhii financiare, toate culminand cu tezele lui Adam Weishaupt despre Noua Ordine Mondiala. In paginile urmatoare, voi incerca sa recompun acest puzzle imens care formeaza doctrina, retorica si metoda de actiune a diferitelor obediente masonice, oferind profanilor cat mai multe informatii, dar nesuparand initiatii prin dezvaluiri legate de ritual, de semne si atingeri, parole de recunoastere si alte taine rezervate doar celor admisi in Templu.

Fie ca se numesc societati initiatice sau secrete, asocierile intre persoane care au un set de principii si valori comune in numele carora membrii isi desavarsesc aspiratiile spirituale sau politice se distanteaza de „lumea profana” prin dobadandirea unei noi constiinte si o intelegere profunda , multiunghiulara a intrebarilor fundamentale: Cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam.